Duminica, 16 12 2018

Cristi Zavastin

Foștii colegi din USL Iași se ceartă de la autorizațiile pentru un garaj: cazul este la instanțe. În luna octombrie, primarul Mihai Chirica a semnat o dispoziție de demolare a unui garaj deținut de fostul președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniței. Acesta a cerut judecătorilor să suspende executarea dispoziției și a avut câștig de cauză. 

Fostul lider al PNL Iaşi și președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniţei, a câştigat un proces intentat municipalităţii şi primarului Mihai Chirica. Disputa a pornit de la un garaj situat în apropierea unui bloc din CUG unde a avut Adomniței, până recent, un apartament. Acel garaj a fost obiectul unui alt scandal public în urmă cu patru ani, Adomniței plângându-se atunci într-o conferință de presă de situație.

Prețuri astronomice plătite de ieșenii care merg la facultate în Olanda: media este între 350 și 650 de euro, dar unul dintre ei scoate din buzunar 700 de euro pe lună. Amalia, Toma și Radu studiază la trei universități de top din Olanda. Absolvenți ai unor licee din Iași, cei trei au ales străinătatea atât pentru calitatea sistemului de învățământ, cât și pentru oportunitățile de după terminarea studiilor. Până la succes, muncesc din greu: Toma, de exemplu, a făcut un împrumut pentru a-și finanța studiile și este ajutor de bucătar part-time. Cu toate acestea, nici unul nu-și dorește să se întoarcă prea curând în țară.

Au fost printre cei mai buni liceeni din Iași, dar au ales să meargă la facultate în străinătate. De ce au luat această decizie, cum este viața în Olanda, departe de casă, cum au fost primiți de colegi și care este traiul de student în străinătate vorbesc pentru REPORTER DE IAȘI Toma Zamfirescu, Radu Rusu și Amalia Bețivu.

„Diplomația” primarului: la disperarea unei mame a răspuns trimițându-i pe cap Protecția Copilului. Fără casă, o femeie și copiii ei trăiesc, de pe-o zi pe alta, într-un garaj din Nicolina pus la dispoziție de un ieșean milos. „La școală, colegii nu știu unde stăm. Niciun coleg nu vorbește cu mine, nu mă bagă în seamă”, povestește unul dintre copii. Au ajuns aici după un șir de ghinioane și o soartă crudă, inclusiv un soț violent și pușcăriaș.

Cinci suflete stau într-un garaj, la parterul unui bloc. Alexandra Rozmalin și cei patru copii ai săi locuiesc, se spală și își fac nevoile în aproape 20 de metri pătrați. Povestea femeiii pare desprinsă dintr-un film: a fost dată afară din casa unde locuia, imobilul urmând a fi demolat. Soțul, care o bătea, a fost arestat pentru tâlhărie. A divorțat anul acesta. Unui ieșean i s-a făcut milă de ea și a lăsat-o să locuiască în garajul pe care îl deține la parterul blocului. A fost în audiență la primarul Mihai Chirica, însă acesta i-a spus că nu-i poate da o locuință socială.

REPORTER DE IAȘI a fost singura publicație care a tras de mai multe ori alarma referitor la situația de la Poli. Președintele de la Poli vrea să afle autorii textului în care s-a susținut că a agățat online o fată pentru sex în grup. Unul dintre fondatorii aplicației spune că va furniza anchetatorilor numărul de telefon utilizat la momentul la care a fost creat contul. Chiar dacă a fost o cartelă, se poate afla când, de câte ori, numerele apelate și de unde a fost utilizată. 

Președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, susține că toată povestea legată de așa-zisa întâlnire amoroasă cu o studentă de la UMF, poveste publicată de un site de sport din București în toiul scandalului de la club, este o invenție făcută cu scopul de a-i strica imaginea. Dacă se va demonstra că este o înscenare, avocatul Ionel Nechita consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni. Unul dintre acționarii de la Floca - platforma online de „agățat” unde s-ar fi înscris Ambrosie - admite că oricine poate face cont oricui pe aplicație, dar spune că va oferi toate informațiile necesare organelor de cercetare penală pentru a se afla cine a creat contul.

Scos din politică de dosarele penale, fostul primar stă la meciuri în picioare, printre suporteri. Fostul primar al Iașului vine meci de meci la partidele Politehnicii, dar nu mai ara acces la „oficială, ci la tribuna B”. Nichita afirmă că actalul primar a cheltuit în 2017 „mai mult decât am cheltuit eu în doi ani și nu a avut rezultate”. „Acest club este practic creația mea”, spune fostul edil.

După ce a dispărut din viața politică, Gheorghe Nichita a continuat să fie alături de echipa din Dealul Copoului, „fie vreme bună, fie vreme rea“. Fostul edil vorbește pentru REPORTER DE IAȘI despre pasiunea sa pentru fotbal, despre modul în care a lăsat actualul primar sportul ieșean să moară, dar și despre aspirațiile sale politice.

Pagina 1 din 55

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top