fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 04 Decembrie 2017

Scrisoare deschisă, în apărarea fostului preot Cristian Pomohaci. Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Cristian Pomohaci a fost exclus din Biserică. Decizia Consistoriului Mitropolitan în cazul fostului preot este una definitivă. Iată prima declarație a lui Cristian Pomohaci după 4 luni de tăcere. „Am curajul”.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit pe 27 iulie 2017, prin decizia Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. El este acuzat că ar fi racolat un minor în scopuri sexuale.

 

Acum, 926 de creștini ortodocși care au frecventat, mai bine de 17 ani, biserica unde slujea Pomohaci au redactat o scrisoare deschisă, în apărarea acestuia. Scrisoarea acuză posturile TV de defăimare, dar îi atacă și pe amfitrionii care l-au denigrat pe fostul preot și le-au permis și invitaților acest lucru.

„Pentru ce se manifestă atâta înverșunare, atâta mânie împotriva Părintelui Pomohaci? De ce s-a dorit nimicirea totală a sa, omorârea morală, dupa 17 ani de slujire în cadrul BOR (Biserica Ortodoxă Română – n.r.), după susținute eforturi duhovnicești, organizatorice și gospodărești de excepție” – este doar un scurt fragment din scrisoarea deschisă.

Mai mult, semnatarii scrisorii îl acuză chiar și pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, de alimentare a unei confuzii generale.

„Ar fi fost de dorit ca și declarațiile ‘Purtătorului de cuvinte’ V. Bănescu să fie clare și lămuritoare, să nu alimenteze o și mai mare confuzie. La acest nivel, afirmațiile bazate pe ‘vorbe din auzite’… nu au nicio justificare „, au precizat aceștia.

 

Scandalul imens a izbucnit după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care Cristian Pomohaci i-ar fi spus unui adolescent de 17 ani că l-ar plăti ca să întrețină relații sexuale cu el.

 

 


Publicat in Evenimente

Senatul a adoptat tacit, luni, 23 de propuneri legislative, al căror termen pentru dezbatere şi vot s-a împlinit în data de 27 noiembrie, după ce parlamentarii s-au aflat în mini-vacanța de 1 decembrie. Printre proiectele care merg la Camera Deputaților în varianta inițiatorilor, fără niciun fel de dezbatere, se află și cel privind acordarea de către stat a unei călătorii gratuite, dus-întors, pentru românii care sunt plecați la muncă în străinătate, pentru a reveni în țară cu ocazia sărbătoririi Centenarului. 

Propunerea legislativă pentru susţinerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri a fost inițiată de PNl, și prevede că, în perioada 26 noiembrie – 9 decembrie 2018, cetăţenii români aflaţi pe teritoriul României beneficiază de o călătorie gratuită, dus-întors, pe calea ferată la clasa a II-a, iar cetăţenii români care se află în afara ţării beneficiază de o călătorie gratuită prin compania TAROM la clasa economic către România şi retur, dar şi pe calea ferată în limita unui drum dus-întors.

Printre proiectele adoptate tacit se află propunerea legislativă a unui grup de parlamentari PNL referitor la asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice. „Autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu peste 100.000 de locuitori au obligaţia realizării, până la 31 decembrie 2020, a unui număr de minim cinci puncte publice de reîncărcare pentru autovehiculele reîncărcabile electric, cu o capacitate de alimentare de 4 maşini fiecare”, se arată în actul normativ adoptat tacit de Senat.

Un alt proiect adoptat tacit vizează aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş „Autostrada Unirii”, depus în Parlament de un grup de 71 de senatori şi deputaţi, din toate grupurile politice, cu excepţia ALDE. Iniţiatorii cer ca autostrada să fie terminată în patru ani.


Publicat in Parlament

Pensiile se dau mai devreme în decembrie, conform unui anunț făcut luni de Casa Națională de Pensii.

Plata pensiilor a fost devansată în luna decembrie, beneficiarii urmând astfel să încaseze pensiile mai devreme cu câteva zile.

”Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans, după cum urmează:

  • drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.
  • drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie.
  • drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.
  • În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale.
  • Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie”, se arată într-un cominucat al Casei Naționale de Pensii.

Publicat in Familie

Conducerea școlii din Teleorman unde mai mulți elevi de clasa a opta și-au bătut și umilit profesoara nu a rămas impasibilă după ce a aflat despre revoltătorul incident. În unitatea de învățământ s-a constituit o comisie de cercetare, iar părinții copiilor care au participat sau asistat la scenele incredibile în care profesoara e pur și simplu sechestrată și bătută în clasă, au fost chemați la școală. Surse din unitatea de învățământ susțin că cei trei ”capi ai răutăților” sunt cunoscuți ca elevi-problemă.

Directorii școlii din Poroschia, dar și șefii Inspectoratului Școlar Județean Teleorman sunt deciși să nu lase fără urmări comportamentul elevilor de clasa a opta care și-au lovit, înjurat și umilit profesoara de Cultură Civică.

Chiar dacă femeia, pentru care acesta este primul an la catedră, nu a depus plângere în urma incidentelor care au revoltat o țară întreagă, atât la nivelul școlii, cât și al Inspectoratului Școlar au fost constituite comisii de cercetare.

Luni, părinții tuturor elevilor de la clasa a opta unde s-a produs incidentul au fost chemați la școală, pentru a purta discuții cu conducerea școlii, spun surse din unitatea de învățământ.


Publicat in Evenimente

Retailerul de bricolaj Brico Depot a anunțat finalizarea tranzacției prin care preia magazinele rivalului Praktiker România de la omul de afaceri turc Omer Susli. Mutarea creează un concurent mai puternic pentru lanțul de bricolaj Dedeman, controlat de către frații Adrian și Dragoș Pavăl.

Omer Susli preluase franciza Praktiker în anul 2014, odată cu retragerea lanțului german din România. În prezent, Praktiker deține 27 de magazine în 23 de orașe din România.

 

Potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Praktiker România a încheiat anul 2016 cu o pierdere de 10,8 milioane de lei la venituri totale de 627 de milioane de lei. Compania avea la finele anului trecut 1.536 angajați.

De partea cealaltă, Brico Depot este parte a grupului britanic Kingfisher. Acesta a intrat în România în anul 2013, când a preluat cele 15 magazine Brico Store din România.

Brico Depot a înregistrat anul trecut pierderi de 36,2 milioane de lei și vânzări de 657 de milioane de lei. Compania avea 840 de salariați la finele lui 2016.

„Achiziţia Praktiker România ne oferă o prezenţă puternică în toată ţara. Dorim să ne ajutăm clienţii să-şi îmbunătăţească locuinţele şi să le personalizeze şi suntem bucuroşi că tot mai mulţi dintre ei vor beneficia de produse de calitate la preţuri bune. Vom continua investiţiile în toate magazinele pentru a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor noştri”, Adela Smeu, director general al Brico Depot România.

Dedeman, liderul detașat

Liderul pieței de bricolaj din România este grupul Dedeman, controlat de către frații Adrian și Dragoș Pavăl. Dedeman a consemnat anul trecut vânzări de 5,25 miliarde de lei și un profit net de 713 milioane de lei. Dedeman are peste 8.400 de angajați.

”Frații Dedeman” se află pe locul al doilea în topul celor mai bogați români, cu o avere estimată între 1,1 și 1,2 miliarde de euro.

În sectorul retail-ului de bricolaj mai activează și grupul german Hornbach și grupul românesc Arabesque, controlat de familia Rapotan. Arabesque a terminat 2016 cu vânzări totale de 1,58 miliarde de lei și un profit net de 50 de milioane de lei. Compania are 2.844 angajați.


Publicat in Companii

Cei mai mulţi dintre vânzătorii de apartamente noi din Iaşi spun că refuză să mai accepte clienţi prin acest program, din cauză că trebuie să aştepte prea mult timp banii. În plus, spun ei, uneori aşteaptă luni de zile, stând cu apartamentele blocate, ca la final banca să le refuze clienţilor lor creditul, din cauza modului diferit în care fac evaluarea apartamentelor. „Aştept banii de opt luni, din martie a mers greu. Aşa că am eliminat «Prima casă» la blocurile noi“, spune dezvoltatorul Nicol Rezidence. „Decât să aşteptăm cinci luni şi apoi să reziliem contractul, preferăm să stăm cu el la vânzare: în cinci luni tot găsim un client cu bani cash“, spune şi dezvoltatorul Roua Residence.

Din cauza perioadei mari în care se achită banii prin intermediul programului guvernamental, mulţi constructori nu mai vând locuinţe prin intermediul acestuia, sau cer un avans mai consistent.

Dacă pentru ieşeni, achiziţionarea unei locuinţe prin Programul Prima Casă este o variantă convenabilă, deoarece pre­supune doar 5% avans, o parte din dezvoltatorii imobiliari din municipiu şi împrejurimi au devenit reticenţi la acest program. La sfârşitul săptămânii trecute am stat de vorbă atât cu dezvoltatori mari, care construiesc pe bandă rulantă blocuri cât şi cu dezvoltatori mai mici, care au nevoie rapid de banii din vânzări, pentru a începe alt bloc. Timpul lung de aşteptare şi problemele care apar pe parcurul acestui demers au făcut ca o parte din dezvoltatorii imobiliari să nu mai vândă locuinţe prin acest program sau să ceară un avans mai mare de 10%.

Gicu Sorin Ionescu construieşte în Valea Adâncă, la 10 minute de mers pe jos din staţia Expo Mobila, capăt CUG şi spune că este foarte nemulţumit de acest program, care îi pune efectiv beţe în roate. Complexul „Nicol Rezidence“ are în prezent în construcţie încă două blocuri, şase fiind finalizate şi vândute deja.

„În total or să fie 11 blocuri, cu 300 de apar­tamente. Din apartamentele vândute până acum, 5% sunt prin Prima Casă, adică în jur de 24 de apartamente. Mai am de încasat banii de la două apartamente, aştept de opt luni, din martie a mers greu. Aşa că am eliminat Prima Casă, la blocurile acestea două pe care le-am început, nu am mai încheiat ni­ciun antecontract cu prima Casă. Apar­tamentele se pot achiziţiona cu bani cash sau cu rate la dezvoltator, cu rate pe maxim 10 ani“, a declarat dezvoltatorul de la Nicol Rezidence.

Acesta ne explică faptul că are nevoie de bani pentru a putea construi mai departe şi că o perioadă de câteva luni fără bani îl încetinesc.

În altă parte de oraş, în Valea Lu­pului, cei de la „Roua Rezidence“ mai ridică două blocuri, după ce au finalizat proiectul de pe Moara de Vânt, Ciric şi au vândut tot. Reprezentantul cu care am vorbit ieri scoate la iveală şi alte pro­bleme din acest program. Se pare că, nu doar perioada de aşteptare îi nemul­ţumeşte pe dezvoltatori.

„Noi am vândut până în prezent prin Prima Casă 15% din apartamente, alte 35% prin credit ipotecar, iar restul cu bani cash. Prin Prima Casă durează foarte mult ca timp, sunt cele mai greoaie contracte. Fiind avansul mic, în urma evaluării poate ajunge la rezilierea contractului ori ajungem să îi mai aşteptăm pe clienţi cu banii. Prin urmare, problemele apar după evaluarea făcută de bancă. Cele mai multe bănci nu pun la evaluare balcoanele, ei cred că e un spaţiu pe care nu cred că trebuie evaluat. De aceea, se fac subevaluări şi cu 10%, iar omul mai trebuie să aducă bani de acasă, adică să dea un avans de 15%. Când ajung în astfel de situaţie, ei se duc spre credit ipotecar pentru că durează mai puţin. Prin credit ipotecar depinzi doar de bancă, la Prima Casă depinzi de Fondul de Garantare, unde mai stă dosarul două luni“, povesteşte reprezentantul în vânzări de la Roua Rezidence.

Acesta mai spune că nu au mers până acum pe rezervări de fonduri tocmai din acest motiv, că au avut probleme cu programul.

„Decât să aşteptăm cinci luni şi apoi să reziliem contractul, preferăm să stăm cu el la vânzare, în cinci luni tot găsim un client care să-l cumpere cu bani cash. Nu mai dăm cu avans 5%, dacă au de la 15% în sus, atunci acceptăm şi prin Prima Casă, deoarece se pot trece imediat la credit ipotecar normal“, a mai adăugat acesta.

La dezvoltatorii mai mari situaţia este oarecum diferită. În Cartierul Vişoianu se poate cumpăra prin Prima Casă fără restricţii.

„La noi se vor da în continuare pentru că există un echilibru între cash şi program. În ultimii ani a mers foarte greu Prima Casă, deci piaţa imobiliară s-a obişnuit! Nu se pune problema să nu mai dăm, există însă o clauză prin care, dacă în 15 zile de la semnarea contractului de vânzare cumpărare nu primim banii, contractul se reziliază. În prezent avem două blocuri în construcţie, 85% din apartamente sunt deja contractate, o parte din ele prin rezervare de fonduri. Sunt foarte mulţi care îşi fac re­zervări de fonduri, adică la anul vor beneficia de banii de anul acesta. Din punctul nostru de vedere, Prima Casă este o soluţie la îndemână pentru cei care nu au un avans prea mare. Ratele au crescut însă din cauza Roborului, am clienţi care spun că le-a crescut cu 100 de lei pentru un apartament mic. În prezent mai construim două blocuri, iar 85% din apartamente sunt deja contractate“, a declarat Mihaela Gheorghiasa, director vânzări Cartier Vişoianu.

Per to­tal, în acest complex rezidenţial sunt 16 blocuri, din care două se ridică acum iar pentru încă unul s-au făcut săpăturile.

Am găsit însă şi un complex rezidenţial unde aşteptara banilor nu sunt o problemă. La Garden Villas din Valea Lupului, ce aparţine brandului Newton, în jur de 205 din locuinţe s-au dat până acum prin acest program, în jur de 30% prin credit ipotecar şi restul cu bani cash.

„Nu ne încurcă cu absolut nimic, nu e un disconfort acest program, probabil pentru cei care au nevoie de bani este şi de aceea se plâng. Iar la evaluări la noi iese bine. Eu cred că cine are de cum­părat, cumpără oricum!“, a explicat Alin Borsoaie de la departamentul vân­zări din cadrul Garden Villas.

La Valea Lupului se fac şase blocuri cu 66 de apartamente, o parte din ele fiind deja vândute.

Pentru a avea o imagine mai clară şi asupra băncilor care oferă credite prin Prima Casă dar şi asupra diferenţelor dintre ratele de la bănci, am realizat o simulare la opt bănci, cele mai cunoscute. În acest mod, iesenii care doresc să-şi facă credit prin Prima Casa la în­ceputul anului 2018, când intră primele fonduri îşi pot face o idee. Prin această simulare pot vedea unde este mai rentabil pentru aceeaşi sumă de bani împrumutată pe aceeaşi perioadă. Am ales suma de 50.000 de euro, cât ar costa un apartament cu două camere, în suprafaţă de 50-65 metri pătraţi, adică echivalentul a 221.000 de lei. Clasamentul în funcţie de rată, calculat la aceeaşi sumă de bani, prin programul Prima Casă, pe 30 de ani, cu ROBOR la trei luni plus 2%, este oarecum surprinzător.

Pe primul loc se află Piraeus Bank, unde DAE este 3.33%, marja băncii de 2,83% (pp) iar rata este de 911 lei pe lună. Urmează ING, unde pentru 50.000 de euro pe 30 de ani plăteşti 921 de lei pe lună, cu un pp de 2,91 şi DAE de 3,56%, apoi OTP Bank, unde rata ajunge la 932 de lei, cu un pp de 3% şi DAE de 3,04%. Tot sub 1.000 de lei pe lună ajungeţi să daţi şi la Raiffaisen Bank, unde rata reiese că ar fi, conform calculatorului de pe site, de 961 de lei, având un pp de 3,25% şi un DAE de 3,56%. Următoarele bănci cer pentru aceeaşi sumă de bani peste pragul psihologic de 1.000 de lei. În top urmează, în ordine crescătoare, Banca Românească, unde rata ajunge 1.017 lei, cu un pp de 2,73% şi DAE de 3,02%, apoi BCR, unde rata este de 1.038 lei pe lună, la un pp de 3,87% şi DAE de 4,20%. Cele mai mari dobânzi şi cele mai mari rate au ieşit la AlphaBank şi BRD. La AlphaBank rata calculată este de 1.084 lei pe lună, la un pp de 3,86% şi DAE de 4,14% iar la BRD de 1.136 de lei, la un pp de 3,86% şi un DAE de 4,77%. Diferenţa între prima rată din clasament, de 911 lei, calculată la Piraeus Bank şi ultima rată, calculată la BRD, este de 225 de lei. Calculat pe 30 de ani, reiese că daţi din buzunar în plus un total de 81.000 de lei, adică aproximativ 18.000 de euro.

Acest lucru înseamnă că un ieşean dă lunar în plus aceşti bani, sau în minus, în funcţie de banca pe care şi-o alege, deşi este vorba de aceeaşi sumă împrumutată, pentru acelaşi număr de ani. De menţionat că avansul este de 5% pentru programul Prima Casă, excepţie făcând doar banca ING, unde avansul pentru acest program este de 10%. Tot la ING mai există o diferenţă majoră, şi anume, faptul că nu se poate achiziţiona locuinţa cu rezervare de fonduri, cum este posibil la restul băncilor.

Sursa: ziaruldeiasi


Publicat in Companii

Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei se reuneşte luni, 4 decembrie, pentru a continua discuţiile asupra celor două proiecte de modificare nefinalizate – cele referitoare la organizarea judiciară şi la Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectul de modificare a statutului magistraţilor a primit, săptămâna trecută, raport de adoptare din partea comisiei şi urmează a fi dezbătut în plen de Camera Deputaţilor.

Documentul prevede, între altele, că şeful statului nu mai poate refuza numirea procurorilor şi judecătorilor simpli, procurorii vor fi controlaţi de superiorii lor, inclusiv de ministrul justiţiei, iar magistraţii trebuie să declare anual că nu sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete.


Publicat in Parlament

Ministerul Sănătăţii informează că astăzi a început livrarea celor un milion de doze de vaccin gripal în teritoriu.

Astăzi a început livrarea celor un milion de doze de vaccin gripal în teritoriu, conform anunţului furnizorului de vaccin către Ministerul Sănătăţii‘, relevă un comunicat al MS.

Contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei de achiziţie prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la direcţiile de sănătate publică.

În acest context, astăzi vor fi livrate vaccinurile gripale către direcţiile de sănătate publică din: Constanţa (91.170 doze), Bucureşti (36.630 doze), Ilfov (6.520 doze), Călăraşi (20.207 doze), Giurgiu (5.215 doze), Teleorman(17.780 doze), Buzău (23.487 doze), Prahova (43.465 doze), urmând ca în cel mai scurt timp procesul de distribuire a vaccinului să fie finalizat la nivel naţional‘, relevă comunicatul.

Pentru a evita în viitor situaţiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătăţii a încheiat, pentru prima oară, un acord-cadru pentru achiziţia vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani. De altfel, MS încheie acorduri-cadru pentru toate tipurile de vaccin.

Anul acesta Ministerul Sănătăţii va achiziţiona peste 1 milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu faţă de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.

Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat pentru această perioadă.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic, IACRS şi pneumonii) a fost de 83.563, cu 3,7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (86.996) şi cu 7,6% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79.895), se mai arată în comunicat. (Agerpres/ FOTO news.ro)


Publicat in Sanatate

O familie din comuna Românești acuză medicii de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” de malpraxis după ce, duminică, fiica lor a murit la aproximativ două zile după naștere.

Ionela Irimia și soțul său, Viorel Vasilică, acuză medicii de la maternitatea „Cuza Vodă” de neglijență, ei depunând în acest sens plângere la poliție.

„Vreau să se facă dreptate. Nu am cuvinte. În timpul internării, soției i s-a spus că sarcina e foarte bună. La a doua internare i-au dat doar supozitoare și calmante. Nu i-au mai făcut analize, ecografii. Cât a fost internată o tot întrebau de ce nu se duce acasă pentru că nu e de naștere. Când a născut, la 43 de săptămâni, i-au spus că a venit prea târziu și că trebuia să nască cu o săptămână mai devreme. Am fost la Poliție și Parchet, unde am dat declarație și am depus plângere pentru că au fost neglijenți”, a declarat presei, Viorel Vasilică.

Femeia susține că, pe parcursul sarcinii, nu a avut un doctor care să o supravegheze, dar a venit mereu la medicul de familie și la spital pentru investigațiile medicale necesare.

„Nu înseamnă că dacă nu ai doctorul tău trebuie să te lase așa să mori. Am fost la controale și îmi dădeau pastile de durere și supozitoare. Pe 30 noiembrie mi-a fost foarte rău. Mi-au dat un calmant, după ce au văzut că în continuare îmi este rău, doctorul de gardă m-a dus în sala de nașteri. După operație, medicul a spus că a înghițit puțin lichid, i-a ajuns în plămâni, și că e dusă la Terapie Intensivă. A doua zi mi s-a spus că e în stare gravă și nu se știe dacă are șanse, că depinde de ea, dacă e luptătoare supraviețuiește. Pe 3 decembrie, dimineața la ora 3,00 m-au sunat și mi-au spus că a decedat. (…) Medicul de la copii mi-a spus în față că a stat prea mult în burtă, s-a agitat și a înghițit și materie fecală și lichid și i-a ajuns la plămân”, a povestit Ionela Irimia.

Ea a povestit că pe 3 noiembrie a fost internată la Spitalul „Cuza Vodă”, unde a rămas timp de aproape două săptămâni.

„Mi-au făcut analize în urma cărora mi-au găsit o infecție urinară. După ce m-au tratat, pe 18 mi-au dat drumul acasă, spunându-mi că dacă am probleme să sun la salvare și să vin înapoi. După câteva zile de stat acasă mi s-a făcut rău. Am sunat la salvare și m-au adus tot aici. (…) Mi-au făcut un ecograf, a venit o doctoriță și mi-a spus — ‘De ce ați venit? Trebuia să luați un supozitor sau altceva pentru durere. De ce ați venit să stați pe patul spitalului? Mai bine stăteați acasă’. Aveam deja 41 de săptămâni. (…) Mi-au spus că încă nu e deschis colul și nu pot naște. O altă doctoriță, care era de gardă, a spus ‘dacă aveai doctorul tău știai când trebuie să naști. Nu veneai să stai aici’ „, a mai spus Irina Irimia.

Femeia susține că, în urmă cu câțiva ani, a născut tot la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași, după o sarcină nesupravegheată. Atunci copilul ar fi murit asfixiat după ce ar fi înghițit lichid amniotic care a ajuns în plămâni.

În replică, reprezentanții Spitalului de Obstetrică și Ginecologie spun că fetița avea la naștere 2,700 de grame, și a decedat la 44 de ore după naștere din cauza „aspirației de lichid amniotic și sindrom de hipertensiune pulmonară persistentă”.

„Este o mamă internată la noi în spital. Pe parcursul monitorizării nu s-a constatat nimic deosebit. La ultima monitorizare, bătăile cordului fătului au fost modificate. S-a făcut cardio-topografie, moment în care colegii obstetricieni au observat și prezența unei circulare de cordon, care a produs o suferință fetală acută. Copilul când are o suferință fetală acută reacționează prin eliminarea meconiului (primul scaun al nou născuților — n.r) în burtica mamei. Copilul a avut probleme la naștere. A avut APGAR 5, a fost intubat încă din sala de naștere, a fost ulterior transferat în Terapie Intensivă unde s-au instituit toate măsurile terapeutice conform protocoalelor în vigoare. Acest copil a beneficiat și de o ventilație care se mai face doar la București. În ciuda tuturor măsurilor, copilul a decedat la 44 de ore de viață. Copilul a fost monitorizat zilnic. Nu poți face o intervenție în momentul în care rezultatele sunt normale. Cu atât mai mult cu cât mama era la a treia naștere. De regulă se naște natural. Nu era o sarcină depășită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă”, Anca Bivoleanu.

Potrivit acesteia, conducerea maternității a demarat o anchetă internă.

„Astăzi se face necropsia, așteptăm rezultatele ei. Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă pentru a se vedea dacă au fost respectate toate protocoalele și procedurile”, a mai spus Anca Bivoleanu.(Agerpres/FOTO arhiva institutiimedicale)


Publicat in Sanatate

Un accident grav a avut loc recent în Podul de Piatră. Un ieşean a fost prins sub un tramvai. La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor şi de la Poliţie. 

Persoana accidentată este în vârstă aproximativ 30 de ani. Vatmanul susţine că ieşeanul a traversat strada în fugă. Tramvaiul circula pe ruta 11 dinspre cartierul Alexandrul cel Bun spre Podul de Piatră şi mai avea circa 300 de metri până în staţie. Victima are multiple fracturi deschise care necesită internarea la terapie intensivă.


Publicat in Social
Pagina 1 din 2