Vineri, 14 12 2018
CSAT convocat de președinte pentru joia viitoare

CSAT convocat de președinte pentru joia viitoare

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi 14 septembrie, o şedinţă a CSAT pe tema participării Armatei la o misiune NATO cu capabilităţi navale, dar şi a strategiei naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

 

Şedinţa va avea loc, joi 14 septembrie, de la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro. Pe agenda întâlnirii se află participarea armatei cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul al doilea al anului 2017, dar şi strategia naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.

 

În legătură cu situaţia din Armată, purtătoarea de cuvânt a Palatului Cotroceni a declarat: „Președintele României a fost informat în permanență în legătură cu situația din MApN, a avut un dialog, de asemenea, cu premierul, a cerut soluționarea problemelor situației din MApN, lucru care s-a întâmplat și lucrurile sunt cele pe care le știți — premierul a primit demisia din partea ministrului, iar președintele a fost de acord cu poziția premierului".

 

Potrivit lui Dobrovolschi, detalii despre programul întâlnirilor lui Klaus Iohannis din timpul vizitei pe care o va face în SUA, în perioada 18-23 septembrie, la sesiunea ONU, vor fi oferite în următoarea perioadă.

 

(Sursa: digi24.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top