Duminica, 19 11 2017
Victorie frumoasă la Turneul Campioanelor: Simona Halep și-a luat revanșa în fața Carolinei Garcia

Victorie frumoasă la Turneul Campioanelor: Simona Halep și-a luat revanșa în fața Carolinei Garcia

Simona Halep, numărul 1 mondial şi principala favorită, a debutat cu o victorie în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore, 6-4, 6-2 cu Caroline Garcia (Franţa).

 

Halep şi-a luat revanşa după finala pierdută în urmă cu două săptămâni, la Beijing, şi a pus punct unei serii de 13 partide fără înfrângere a franţuzoaicei.

 

Românca s-au impus în faţa franţuzoaicei (24 ani, 8 WTA şi cap de serie numărul 8) după o oră şi 27 de minute.

 

Garcia a început mai bine şi a câştigat primul game, iar apoi a avut două mingi de break, dar Halep a reuşit să revină şi să egaleze (1-1).

 

Franţuzoaica a dominat începutul de meci şi a preluat conducerea cu 2-1, după un game la zero. Halep a egalat din nou şi apoi a reuşit un prim break, la zero (3-2). A urmat un game foarte slab, cedat de Simona după o dublă greşeală.

 

Garcia a profitat de momentul bun şi a făcut 4-3. Halep a făcut apel la antrenorul Darren Cahill şi rezultatele au venit imediat, românca egalând (4-4), iar apoi reuşind un break ce s-a dovedit decisiv. Halep a încheiat primul act la al treilea său punct de set.

 

În setul secund, tot Garcia a câştigat primul game, dar apoi Halep a deţinut controlul, desprinzându-se la 5-1. Două momente psihologice au fost depăşite cu bine de Simona, la 2-1 în favoarea sa, când a salvat trei mingi de break, venite după două duble greşeli consecutive, şi la 3-1, când a revenit de la 0-40, reuşind break-ul.

 

Garcia a luat game-ul 7 la zero (2-5), dar Halep a reuşit să închidă meciul cu 6-2.

 

Halep a reuşit patru aşi în acest meci, a făcut trei duble greşeli, la fel ca şi Garcia, având ambele servicii mai bune (62%-58% la primul şi 71%-43% la al doilea). Fiecare a reuşit câte 13 mingi direct câştigătoare, dar franţuzoaica a făcut mai multe erori neforţate (16-11).

 

Simona Halep o conduce acum pe Garcia cu 3-1 în confruntările directe, victorii obţinute în 2016 la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1, în optimi, şi anul acesta, în sferturi, la Toronto, cu 6-4, 6-2. Garcia a învins recent, în finală la Beijing, cu 6-4, 7-6 (3), succes care i-a adus în mare măsură calificarea la Turneul Campioanelor.

 

În meciul al doilea din Grupa Roşie, ucraineanca Elina Svitolina (4 WTA) o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki (6 WTA). Halep îşi va cunoaşte adversara de miercuri în funcţie de rezultatul acestei partide.

 

Victoria de luni, a patra consecutivă la debut la Turneul Campioanelor, îi asigură Simonei Halep 263.000 de dolari şi 250 de puncte WTA.

 

Halep se află pentru a patra oară consecutiv la WTA Tour Finals, însă este în premieră principala favorită. Românca a fost finalistă la prima participare, în 2014, când a pierdut în ultimul act în faţa americancei Serena Williams, iar la următoarele ediţii nu a depăşit faza grupelor.

 

(Sursa: digisport.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top