Joi, 20 06 2019
România învinge Cehia și merge în semifinalele Fed Cup pentru a două oară în istorie

România învinge Cehia și merge în semifinalele Fed Cup pentru a două oară în istorie

Irina Begu și Monica Niculescu au câștigat ultima partida a întâlnirii România - Cehia, la Ostrava, echipa noastră câștigând cu scorul de 3-2 în turul I al Grupei Mondiale I din Fed Cup. Scorul a fost 6-7, 6-4, 6-4, după 2 ore și 57 de minute de tenis fabulos, pe alocuri dramatic, cu un final intens, în care fiecare punct a fost pe muchie de cuțit.


Primul set al întâlnirii de la Ostrava a fost unul foarte echilibrat, în care cele două cupluri s-au studiat la începutul partidei, s-a mers cap la cap pe majoritatea duratei acestei manse, iar experiență și locul ocupat de cuplul ceh mai mult nu s-au văzut comparativ cu entuziasmul perechii din România.
Dar a fost un set care până la urmă a fost câștigat pe merit de Krejcikova și Siniakova, liderele mondiale la dublu, care în tiebreak și-au asumat responsabilitățile și au câștigat cu un categoric 7-2.
Multă lume le vedea de la acest moment pe fetele noastre victime sigure în față rivalelor lor de la Ostrava, însă ele și-au revenit rapid după dezamăgirea din tiebreak, au făcut break din primul game al setului 2, un break pe care l-au menținut apoi pe toată durata mansei, una câștigată în final cu un 6-4 entuziasmant.
Monica Niculescu a avut o inima mare de tot în acest meci, a compensat de multe ori greșelile făcute de Irina Begu, greșeli făcute poate dintr-o prea mare dorința de a închide uneori punctul prea repede, așa că cele două s-au completat de cele mai multe ori minunat pe parchetul sălii din Cehia, una arhiplină, în care zecile de fani români au făcut spectacol.
Iar setul 3, decisivul decisivului, a început la fel că în setul 2, cu un break din primul game pentru fetele noastre, Begu și Niculescu, care păreau că arată pe punct ce trece un tenis de o calitate și mai bună, mereu mai bună.
Setul decisiv s-a terminat cu același scor și oarecum cu aceeași desfășurare precum cel secund, tot 6-4, la capătul a trei ore de tenis în care cu siguranță nimeni din față televizorului nu s-a plictisit.
Un final dramatic, cu Begu și Niculescu extrem de atente la orice mișcare făcută de cuplul Siniakova/Krejcikova, care puteau prin experiență lor să schimbe ritmul în finalul partidei.
România merge pentru a două oară în istorie în semifinalele Fed Cup, după ediția din 1973, când însă atunci formatul era cu totul altul, iar atunci echipa noastră era învinsă de Africa de Sud.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top