Simona Halep, celebrată pe Arena Națională: „E al ţării acest trofeu, în primul rând. Să ne bucurăm şi să ne gândim că mai pot fi astfel de zile" (VIDEO)

Simona Halep, celebrată pe Arena Națională: „E al ţării acest trofeu, în primul rând. Să ne bucurăm şi să ne gândim că mai pot fi astfel de zile" (VIDEO)

Mii de suporteri români au venit, miercuri seară, pe Arena Naţională, pentru a participa la ceremonia în cadrul căreia Simona Halep îşi va prezenta trofeul de la Wimbledon. Pe stadion sunt prezenţi, printre alţii, Gheorghe Hagi, Ion Ţiriac, Daniel Dobre, Gabriela Szabo, Mihai Leu, Elisabeta Lipă şi Gică Popescu.

Peste 20.000 de oameni au venit să o vadă pe Simona Halep, campioana de la Wimbledon. Sportiva noastră a prezentat în faţa românilor trofeul cucerit. La festivitate au luat parte multe personalităţi din sport, care au venit să îşi arate recunoştinţa faţă de performanţa realizată.

Evenimentul a început cu intonarea imnului României, cântat de Andra.

Simona Halep a ţinut şi un discurs. Le-a mulţumit tuturor, de la familie, până la oamenii din stafful său, lui Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi românilor care au fost alături de ea.

„Este o seară specială pentru mine, şi anul trecut a fost, dar aceasta parcă este mai specială. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Este o onoare să vă am alături de mine. Am fost inspirată de toţi aceşti campioni care m-au aşteptat.

Îi mulţumesc familiei, în primul rând, tuturor antrenorilor, nu vreau să le dau numele, pentru că au fost mulţi. Bineînţeles, doamnei Virginia Ruzici, lui Ilie Năstase, care ne-a iubit să iubim acest sport, şi domnului Ţiriac, care mi-a dat sfaturi destul de dure, dar au fost foarte importante. Bineînţeles, României, pentru că m-am născut aici şi aici sper să trăiesc toată viaţa", a declarat Simona Halep, la festivitatea de pe Arena Naţională.

„E seara noastră, nu doar a mea. Le mulţumesc tuturor care mi-au transmis mesajele video. E o onoare să fiu aici. O parte din acest trofeu îl dedic mamei mele, a fost visul ei să câştig la Wimbledon. Mulţumesc familiei, tuturor antrenorilor...de la patru ani şi jumătate am avut cei mai antrenori, fiecare a pus o cărămidă carierei mele. Îi mulţumesc lui Ilie Năstase şi domnului Ţiriac, sfaturile sale sunt foarte importante. Mulţumesc României, sper să trăiesc aici toată viaţa",  a spus Halep.

„E al ţării acest trofeu, în primul rând. E o seară foarte specială pentru mine, vă mulţumesc că aţi venit. Să ne bucurăm şi să ne gândim că mai pot fi astfel de zile", a spus Simona.

Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top