Vineri, 19 01 2018
ReporterIS - Alte sporturi

Un bărbat, de 42 ani, din localitatea gălăţeană Iveşti, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce, în noaptea de Revelion, şi-a bătut crunt fiica, de şapte ani, cu o coadă de topor, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Oana Hâncu.

Potrivit sursei citate, fata locuia cu tatăl ei, cu doi fraţi şi cu bunica paternă, iar din motive rămase încă necunoscute, în noaptea de Revelion, ea a fost lovită de mai multe ori cu o coadă de topor de către tată.

‘Inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană agresivă. În data de 31 decembrie 2017 acesta a aplicat fiicei sale în vârstă de şapte ani mai multe lovituri în zona toraco-abdominală cu coada unui topor’, a spus Oana Hâncu.

În urma agresiunii, fata a fost transportată la Spitalul de Copii Sf. Ioan din Galaţi unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă prin care i-a fost scoasă splina.

‘În urma examinării medico-legale s-a stabilit că minora a suferit leziuni traumatice ce necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Acestea i-au pus în primejdie viaţa. Minorei i-a fost cauzată o puternică hemoragie internă şi o infirmitate fizică permanentă prin splenectomie’, a precizat Oana Hâncu.

Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii din Galaţi, fetiţa este stabilă hemodinamic şi respirator după operaţie, având în prezent o evoluţie favorabilă.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru al familiei, iar dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă de la cinci la 12 ani şi jumătate de închisoare.

Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului(DGPC) Galaţi care a demarat o anchetă socială.

‘Să dea Dumnezeu ca fetiţa să fie sănătoasă şi în momentul în care medicii decid externarea vom căuta o soluţie, fie în familia ei extinsă, fie o vom lua în sistemul de protecţie la un centru sau la un asistent maternal. În noaptea de 31 decembrie a fost bătută crunt de tată, cu hemoragie internă, cu fracturi costale, ruptură de splină. I-a fost scoasă splina. Fetiţa locuia doar cu tatăl şi cu bunica paternă, iar în noaptea de 31 decembrie a fost bătută crunt de tată. Mama a revenit la domiciliu şi i-a luat pe ceilalţi doi copii minori pentru a nu fi şi ei suspuşi riscului. Nu ştim exact de ce mama nu era la domiciliu. Din unele date ar fi vorba de un domiciliu la Vaslui al mamei’, a declarat purtătorul de cuvânt al DGPC Galaţi, Ciprian Groza.

 

(Agerpres/ FOTO anetan1.ro)

Published in Social

Procurorii anticorupţie au trimis în judecată 18 persoane şi două societăţi comerciale într-un dosar privind obţinerea frauduloasă de fonduri europene.

Cei în cauză ar fi primit finanţare de aproximativ de un milion şi jumătate de euro pentru construirea unor ferme de porci în judeţul Iaşi, cu ajutorul unor documente sau declaraţii care nu reflectau realitatea.

O parte dintre aceştia sunt acuzaţi, de asemenea, de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 800 de mii de lei.

 

(Rador/ FOTO experienteinafaceri.ro)

Published in Fiscalitate

Un avion al companiei Blue Air care a decolat, dimineață, de la Bacău cu destinaţia Catania, a aterizat de urgenţă la Palermo. 

Aparatul a pierdut brusc altitudine deasupra Mării Ionice şi a ajuns la 100 de metri de apă, spun pasagerii.

Din primele informații, problemele avionului ar fi fost provocate de furtună.

După aterizarea de urgență, pasagerii nu au fost lăsați să coboare până la sosirea echipajelor de intervenție.

Nimeni nu a fost rănit.

 

(Radio Iaşi/ FOTO monitoruldecluj.ro)

Published in Turism

Cele cinci zboruri de pe Aeroportul Iaşi spre destinaţii noi, anunţate în august, de compania  Wizz Air au fost amâ­nate.

Este vorba despre cursele spre:

  • Eindhoven (Olanda, începând din 29 aprilie),
  • Billund (Danemarca, începând din 30 apri­lie),
  • Paris-Beauvais (Franța),
  • Dort­mund (Germania),
  • Malmö (Suedia),
  • Salonic (Grecia), toate de la 1 mai.

Compania informează printr-un comunicat că a anulat rezervările făcute până acum, menţinând însă posibilitatea efectuării lor începând cu luna iulie.

Compania aeronautică maghiară a amânat momentul aducerii unui al doilea avion care să opereze curse de pe Aeroportul Iaşi, din motive comerciale, se spune în comunicat.

S-a demarat notificarea pasagerilor care şi-au rezervat, deja, bilete, iar aceştia pot solicita returnarea banilor”.

 

(Radio Iaşi/ FOTO zboaragratis.ro)

Published in Companii

O asociere de două firme din Galaţi a câştigat licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru amenajarea unui târg auto, investiţie de aproape 3,4 milioane lei, se arată într-o informare transmisă joi de biroul de presă al municipalităţii gălăţene.

Potrivit sursei citate, termenul prevăzut pentru proiectare este de 90 de zile iar cel pentru execuţia lucrărilor, de 9 luni. Conform caietului de sarcini, se vor realiza spaţii expoziţionale pentru autoturismele scoase la vânzare, spaţii de parcare pentru autoturismele vizitatorilor, spaţii pentru comercializarea pieselor auto, iluminat incintă, realizare platformă pentru module, alei interioare.

‘Prin această investiţie sperăm să îi convingem pe toţi cei care au maşini la vânzare că spaţiul public sau locurile de parcare, şi aşa puţine, nu sunt spaţii expoziţionale. Cei care vor dori să îşi vândă propriul autoturism sau care gestionează o afacere care implică vânzarea/cumpărarea de maşini vor avea aici spaţii suficiente disponibile şi în timpul săptămânii, nu doar în zilele de weekend. De asemenea, vor exista spaţii special amenajate pentru comercializarea pieselor auto şi locuri de parcare pentru vizitatorii târgului’, a declarat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

La ora actuală, târgul de maşini funcţionează în cadrul Talciocului din Galaţi, într-un spaţiu impropriu comerţului cu maşini.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, şi talciocul va intra în modernizare, după ce vor începe lucrările la noul târg auto. În locul unui talcioc cu spaţii improprii şi dotări depăşite, vor fi amenajate containere metalice termoizolate, echipate corespunzător, destinate alimentaţiei publice, comercianţilor particulari, activităţii administrative, o parcare acoperită cu 96 de locuri şi grupuri sanitare, vor fi reamenajate zonele verzi, platformele şi aleile de circulaţie, va fi refăcută reţeaua de iluminat şi se vor planta arbori pentru stabilizarea terenului.

În acest sens, există o licitaţie în derulare pentru un contract în valoare de aproximativ 5,8 milioane lei.

 

(Agerpres/ FOTO 4tunning.ro)

Published in Moldova

Firme din Ipoteşti – Suceava şi Miroslava – Iaşi ar putea reabilita statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare din parcul Cetăţii din Suceava, aflată într-o stare avansată  de degradare.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat presei că aceasta este singura ofertă depusă la licitaţia organizată de municipalitate şi speră să fie eligibilă, pentru ca până la sfârşitul lunii noiembrie în apropierea marcării Centenarului Marii Uniri să fie finalizată investiţia.

”Sperăm să fie eligibilă această ofertă şi să reabilităm statuia lui Ştefan şi zona din jur până pe 28 noiembrie când ne dorim să o inaugurăm”, a spus Lungu.

Primarul a precizat că preţul propus de firmele Mateo Rustic Construct SRL Ipoteşti şi Exprosoft SRL Miroslava este de 1,3 milioane de lei, fără TVA.

Municipalitatea suceveană a mai scos de două ori la licitaţie contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare şi a amenajărilor aferente, dar nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de licitaţie pentru restaurarea obiectivului şi amenajarea zonei din proximitate a fost reluată după ce, la sfârşitul anului trecut, primăria a obţinut avizul Ministerului Culturii.

Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, realizată de sculptorul Iftimie Bârleanu, a fost dezvelită pe 16 septembrie 1977, în prezenţa preşedintelui de atunci al României, Nicolae Ceauşescu, aflat în vizită la Suceava.

Monumentul lui Ştefan cel Mare din Suceava a fost inclus pe Lista monumentelor istorice în anul 2004.

 

(Agerpres/ FOTO commons.wikimedia.org)

Published in Moldova

Un bărbat a fost trimis în judecată, în stare de libertate, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi de trafic de influenţă, după ce ar fi solicitat bani şi favoruri sexuale de la o persoană căreia i-a promis că va interveni pe lângă profesorii acesteia să-i acorde note de trecere la examene.

Potrivit unui comunicat de presă, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

‘În fapt, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2017, inculpatul a solicitat şi a primit de la o persoană, denunţătoare în cauză, suma de 800 euro, lăsând să se creadă că poate interveni pe lângă profesorii din cadrul unei universităţi din Iaşi pentru ca aceştia să-i acorde note de trecere la toate examenele din sesiunea aflată în desfăşurare. Ulterior, la începutul lunii februarie 2017, inculpatul i-a solicitat denunţătoarei să întreţină relaţii intime cu el în schimbul intervenţiei sale pe lângă cadrele didactice universitare, lăsând să se creadă că în acest mod va obţine note de trecere la toate examenele pe care le va susţine, inclusiv la cele din anii următori’, se precizează în documentul de presă.

 

Published in Moldova

În România, unul din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de asistență medicală adecvată încă din primul minut de viață, pentru a supraviețui și pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă față mediului extern.

Numai din fondurile colectate între 2012 și 2016 din redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, Organizația Salvați Copiii România a dotat maternitățile din România cu aparatură medicală necesară salvării copiilor născuți prematur, în valoare totală de 1.245.700 de euro.

În regiunea Nord-Est media de mortalitate infantilă a fost, la nivelul anului 2016, de 7,9 la mia de copii născuți vii, peste media națională de 7,3.

În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul țărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă, media Uniunii Europene fiind de 3,7 la mie.

Salvaţi Copiii a ajuns până acum în zona de Nord-Est a ţării cu 68 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor, în valoare de 474.000 euro, în localităţile: Vaslui, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Vatra Dornei, Pătrăuți, Roman, Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Iași, Hârlău, Dorohoi, Botoșani, Bacău, Bârlad, Pașcani, Târgu Neamț, Bicaz, Rădăuți, Gura Humorului.

Published in Social

Perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat, însă cei care nu le-au semnat vor putea intra în relaţii contractuale cu CJAS în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie), ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior.

CNAS menţionează, într-un comunicat transmis joi AGERPRES, că, până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate, peste 75% dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale.

Potrivit sursei citate, asiguraţii cu urgenţe medico-chirurgicale, precum şi cei cu afecţiuni oncologice, diabet, hepatită cronică, astm bronşic, dar şi în cazul afecţiunilor copilului cu vârsta sub un an – se pot prezenta la consultaţie direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere.

CNAS a publicat o listă cuprinzând 59 de afecţiuni care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, printre acestea numărându-se: infarct miocardic şi angină pectorală instabilă, malformaţiile congenitale şi boli genetice, boala cronică de rinichi – faza predializă, insuficienţă cardiacă clasa III – IV, Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă, colagenoze majore, aplazia medulară, anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare, trombocitemia hemoragică, histiocitozele, telangiectazia hemoragică ereditară, purpura trombopenică idiopatică, trombocitopatii, purpura trombotică trombocitopenică, Boala von Willebrand, coagulopatiile ereditare, Boala Wilson, malaria, tuberculoza, Boala Addison, diabetul insipid, boli psihice, ADHD, boli psihice la copii, bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian, afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare, risc obstetrical crescut la gravide, astm bronşic, glaucom, statuspost AVC, ulcer peptic gastroduodenal.

Pe listă se mai află boala celiacă la copil, boala cronică inflamatorie intestinală, Sindromul Shwachman, hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici, Boala Hirschprung, bolile nutriţionale la copii, bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative, scleroza multiplă, demenţe degenerative, vasculare, mixte, starea posttransplant, insuficienţa renală cronică – faza de dializă, bolile rare, afecţiuni oncologice şi oncohematologice, diabetul zaharat cu sau fără complicaţii, Boala Gaucher, Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism, Boala Cushing, paraliziile cerebrale infantile, epilepsia, Boala Parkinson, poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever, afecţiuni ale copilului 0 – 1 an, anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 – 18 ani.

De asemenea, se pot duce direct la medicul specialist cei care prezintă vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 – 18 ani, afecţiuni ale aparatului lacrimal (1 – 3 ani), infarctul intestinal operat, arteriopatii periferice operate, insuficienţă respiratorie cronică severă.

 

(Agerpres/FOTO arhivă fortcapitalresources.com)

Published in Sanatate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide pe 10 ianuarie când va discuta cererea de arestare în lipsă a fostului primar Radu Mazăre, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, DNA a cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre, în cadrul unui proces în care fostul edil este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese, în care mai sunt inculpaţi fostul deputat Eduard Martin şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky.

Termenul în acest proces era stabilit pentru 23 ianuarie, însă instanţa ar putea decide pe 10 ianuarie dacă judecă mai repede cererea procurorilor.

Pe 30 decembrie, IGPR a anunţat că Radu Mazăre, care se afla sub control judiciar, nu s-a prezentat la Poliţia din Constanţa pentru semnarea graficului de prezenţă, fostul edil informându-l pe ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

‘Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara. Pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar, poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse’, menţiona IGPR.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată în mai multe procese. Într-unul dintre aceste dosare, care vizează retrocedări ilegale de terenuri, el a fost condamnat, în primă instanţă, la 4 ani închisoare cu suspendare.

(Agerpres/FOTO arhivă romanialibera.ro)

Published in Justitie
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top