Miercuri, 14 11 2018
ReporterIS - Alte sporturi

Înşelăciune de doi bani în centrul Iaşului. O firmă înfiinţată anul trecut în Bucureşti agaţă fete şi bătrâni în Piaţa Unirii, promiţându-le o carieră în modelling contra sumei de 100 de lei. Naivilor li se fac nişte poze de tot râsul, postate ulterior pe un site şi asta-i tot. Câţiva ieşeni au depus deja plângere la Poliţie.

De mai bine de o lună, la Iaşi a revenit moda „ţepelor cu modellingul”. Firma bucureşteană SC The Eccentric Concept Company SRL, ce aparţine lui Nicolae Dorel Vasile şi lui Marius Bogdan Bănică, a fost înfiinţată în luna iunie a anului trecut şi şi-a deschis un punct de lucru în Piaţa Unirii, câştigând bani frumoşi pe seama naivităţii oamenilor care visează că pot deveni modele peste noapte. Este doar unul dintre cazurile de acest gen care au avut loc în ultimii ani la Iaşi.

 

Dai 100 de lei şi devii model“

Modul în care sunt păcăliţi oamenii nu reprezintă o mare inginerie economică. Trei băieţi stau în fiecare zi, începând cu ora 10, în staţia de tramvai din Piaţa Unirii, şi racolează în special tinere, pe care le păcălesc că pot ajunge „vedete”.

Acostează fete şi insistă să le acorde câteva minute, fluturându-le un flyer tipărit special. Victimele sunt credulele care se visează fotomodele, dar şi părinţi sau bunici care cred că micuţii pot deveni peste noapte modele în gale de prezentare.

După ce acceptă să afle despre ce este vorba, victimele sunt conduse într-un birou aflat chiar în staţia de tramvai. Două fete, care joacă rolul de director şi de agent, le prezintă celor interesaţi viaţa „roz“ de model care-i aşteaptă dacă dau 100 de lei. În convenţia semnată, este stipulat clar că firma asigură participarea la eventualele preselecţii organizate de prestator şi publică o poză pe site-ul www.totalcastingservices.com.

 

Prezentare de modă o dată pe lună”

Ulterior, persoanele nu mai sunt contactate. Accesând site-ul, la galerie foto, apar pozele unor persoane, însă din data ce apare pe poză se vede că au fost făcute anul trecut, cel mai probabil la Craiova, ultimul loc unde a activat firma „itinerantă” în şmecherii.

Unele tinere se prind că pot fi păcălite şi refuză să semneze convenţia.

Mi s-a propus să semnez o convenţie, prin care eu trebuia să dau 100 de lei. Mi se făceau poze şi, o dată pe lună, la început, trebuia să merg la un salon unde să fiu machiată şi să particip la şedinţe de prezentare de modă. Mi s-a spus că pe urmă voi fi plătită cu sume mari pentru pozat. Eu nu am timp pentru aşa ceva şi nici nu-i cred“, ne-a spus Andreea, o tânără în vârstă de 20 de ani, racolată de către cei de la firma cu sediul în Piaţa Unirii.

 

Acces gratuit la Carrefour Park“

O altă practică folosită de cei de la SC The Eccentric Concept Company SRL atunci când vine vorba despre părinţi sau bunici: „Mi-au spus că pentru 100 de lei îi fac băiatului nişte poze şi că avem posibilitatea să câştigăm bani din prezentarea de către el de produse. În plus, mi-au zis că băiatul va avea acces gratuit timp de un an la parcul de joacă de la Carrefour“, ne explică Lia S., bunica unui băieţel de patru ani care le-a dat celor de la firmă 100 de lei.

După ce a fost la parcul de joacă, femeia a realizat că, de fapt, a fost păcălită, dar a spus că nu va face plângere la poliţie: „Am pierdut banii. Asta e!“

 

Polițiștii anchetează, dar nu prea au ce

Alte persoane, în schimb, când au realizat că au fost păcălite au venit la sediu să-şi ceară banii înapoi. Li s-a spus pe un ton ridicat că nu mai văd înapoi niciun ban. Au fost trei situaţii în care a fost chemată şi poliţia, însă cei de la firmă nu au păţit nimic deoarece aveau convenţii încheiate cu respectivele persoane. „Am primit mai multe sesizări de la cetăţeni legate de aceste posibile înşelăciuni şi am înaintat adresă spre soluţionare către Poliţia Municipiului Iaşi, nefiind de competenţa noastră“, spune Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

Plângeri împotriva firmei bucureştene au fost depuse şi la Poliţie. „La Secţia de Poliţie 3 s-au primit două sesizări legate de această firmă. În funcţie de ce se va constata, se vor dispune măsurile legale“, declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Anca Vâjiac.

 

Profitul este garantat

Deschis la începutul lunii ianuarie, punctul de lucru de la Iaşi se află în două birouri de la mezaninul clădirii din staţia de tramvai din Piaţa Unirii şi pentru care firma plăteşte o chirie lunară de 500 de euro. Vadul este cât se poate de generos, zona fiind tranzitată zilnic de mii de tinere şi de părinţi sau bunici cu copii. Zilnic, cel puţin 50-60 dintre aceştia cad în plasa celor trei băieţi cu accent ardelenesc ce îi ademenesc în birouri. Dintre aceştia, cam 10-15 acceptă să dea 100 de lei, visând să devină model. Având în vedere că firma lucrează şi sâmbăta, câştigul lunar poate ajunge la aproximativ 30.000-35.000 lei.

Reprezentanţii societăţii din sediu nu au dorit să ofere informaţii despre activitatea lor.

 

Tepe trase şi în Craiova

Anul trecut, firma a mizat pe naivitatea oltenilor, zeci de craioveni depunând plângere la poliţie după ce au declarat că au fost păcăliţi de către cei de la SC Eccentric Concept Company SRL. Firma a operat timp de câteva luni în capitala Olteniei, având sediul în zona Trezoreriei, la parterul unui hotel.

Metodă veche

În ultimii doi ani, echipa REPORTER DE IAŞI a prezentat modul în care firme similare au escrocat sute de ieşeni bazându-se pe naivitatea acestora.

În 2016, Dorel Săvuc, un tânâr din Scânteia, a înşelat prin intermediul firmei RGB Casting Service SRL mai mulţi părinţi de copii şi tinere după acelaşi scenariu practicat acum de firma bucureşteană.

Atunci mai multe persoane s-au plâns că au dat 99 de lei pentru a li se face nişte poze copiilor, cu promisiunea că vor participa la castinguri pentru prezentare de produse.

La începutul lui 2017, o femeie în vârstă de 69 de ani a fost şi ea păcălită de firma fantomă. Întâi a dat 99 de lei pentru poze, după care încă 1.500 de lei, în rate, cu promisiunea că i se va face un catalog de prezentare şi că urma să câştige bani frumoşi din prezentarea de haine pentru vârsta a treia. Când femeia a realizat că a fost păcălită şi a cerut banii înapoi, a fost amânată luni la rând, până ce firma şi-a închis punctul de lucru.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Informarea vecinilor unui bloc ce urmează se se construiască în CUG s-a făcut, în realitate, în dispreţul celor ce vor fi afectaţi de şantier. La adresa Nicolina numărul 76B, unde va apărea un bloc de locuinţe înghesuit între alte blocuri, nimeni nu ştie despre proiect, deşi în dezbaterea PUZ-ului dezvoltatorul a informat că a trimis adrese celor din vecinătate. Într-un caz, acesta a anunţat că a trimis scrisoare la Asociaţia Termoservice 7, în timp ce acolo este Asociaţia Termoservice 9. Oamenii care au aflat acum că vor avea un bloc nou: „Când sapă groapa, iese scandal!”

Teoretic, dezvoltatorii imobiliari trebuie să anunţe şi să consulte vecinii când se apucă de un şantier. Sunt obligaţi de lege, chiar dacă opoziţia unor oameni dintr-o zonă nu poate anula un proiect, dar îl poate modifica.

În realitate, dezvoltatorii mimează că au informat vecinii, iar Primăria se mulţumeşte să bifeze la dosar o hârtie cu acordul acestora/lipsa lor de reacţie, fără să-i pese dacă o consultare a avut loc într-adevăr şi oamenii chiar nu sunt nemulţumiţi.

Cei care îşi pun mâinile în cap la final sunt exact vecinii. Ei se trezesc într-o zi cu şantierul la nas, dar atunci este deja prea târziu. Cazul unui bloc aflat în proiect, despre care REPORTER DE IAŞI a mai relatat, este de manual pentru ce înseamnă, de fapt, „consultările publice” în cadrul Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ).

 

Bloc pe 408 mp, la adresă fictivă

În urmă cu exact un an, REPORTER DE IAŞI a aflat un caz scandalos: un bloc a fost aprobat lejer pe o altă adresă decât cea din realitate. La adresa fictivă, un maidan liber de pe Şoseaua Nicolina 98, oamenii ştiau că acolo va răsări un imobil, fuseseră informaţi, dar nu erau deranjaţi. Terenul este mare, aerisit, blocul de 4 etaje ar fi fost un pitic pe lângă monştrii de 10 etaje din jur.

Numai că adresa reală era de fapt alta: Şoseaua Nicolina 76, la câteva sute de metri distanţă. Un teren unde sunt câteva garaje din beton, înghesuit între alte blocuri de 4 etaje şi în spatele unor imobile mari. Nici acum nu se poate respira bine acolo, apariţia unei noi clădiri ar fi o dramă pentru locatari.

La acea vreme, arhitectul şi dezvoltatorul au susţinut că a fost o greşeală în acte şi că numărul cadastral dovedeşte că PUZ-ul este pe adresa corectă. Cu menţiunea că nimeni de la Nicolina 76 nu ştia despre apariţia unui nou bloc. Între timp, eroarea de număr a fost reparată, blocul a primit o nouă adresă: Nicolina 76 B.

Doar că, deşi în acte figurează că au fost notificaţi locatarii de la câteva blocuri din vecinătate, aceştia habar nu au. Explicaţia e simplă: au fost anunţaţi locatarii de la adresa greşită – Nicolina 98, dar şi de la o asociaţie care este la kilometri distanţă.

 

Vecinii – ocoliți, informare la 1 km distanță

Cei de la blocul 1006B de pe Aleea Tudor Neculai habar n-aveau că apare încă un bloc. Ştiau că este un teren liber între blocuri, ştiau că a fost vândut, dar nu se aşteptau ca acolo să apară încă un bloc. „Este suficient de înghesuit şi fără încă un bloc. Sincer, nu mă aşteptam să dea cineva aprobare să mai pună un bloc aici. Nu am ştiut, doar am bănuit, cred că şi vecinii mei sunt în aceeaşi situaţie. Când vor săpa groapa pentru fundaţie, iese scandal”, ne-a spus Gheorghe Cotia, un locatar de la 1006 B.

Locatarii din blocul 1006A de alături nu au fost informaţi, deşi noul imobil este aproape lipit de imobilul lor. „Habar n-am. Nu am auzit nici pe la vecini aşa ceva”, ne-a spus Marius, unul dintre locatari.

În schimb, conform PUZ-ului, au fost informaţi oamenii din blocul 1005A. Acesta este situat la câteva sute de metri distanţă, la adresa fictivă ce figura iniţial în acte, Şoseaua Nicolina 98. Iar raportul de consultare este întocmit în august 2017, la câteva luni după ce se aflase că imobilul este pe o adresă falsă.

 

A fost informată o altă asociație

În raportul de consultare şi informare întocmit se mai arată că a fost informată Administraţia de clădiri Termoservice nr. 7. Deşi acolo, aproape lipită de viitorul imobil, la parterul blocului 995 de pe Şoseaua Nicolina 76, se găseşte Administraţia de clădiri Termoservice nr. 9. Unde oamenii habar nu au că apare un alt bloc lângă ei.

Bloc la garaje? Nu am auzit, nu ne-a anunţat nimeni. Administraţia de clădiri 9 suntem noi, aici nu a venit nici o hârtie. Numărul 7 este undeva în zona Podului Nicolina”, ne-a explicat casiera de la Termoservice.

Nici cei din blocul 995 nu par să ştie foarte multe, deşi dezvoltatorul a ataşat la dosar documente că i-a informat şi întrebat. De fapt, dezvoltatorul a scris că a trimis adresă asociaţiei Confort de la blocul 995, dar Confort are în administrare doar scara B, în timp ce acolo se află şi scara A.

În concluzie, dintr-un total de 5 blocuri şi o administraţie de clădiri care sunt în imediata apropiere, dezvoltatorul susţine că a discutat cu 3 entităţi. În realitate, a anunţat oamenii de la o administraţie de la distanţă mare, dintr-un bloc de la câteva sute de metri distanţă şi doar dintr-un bloc situat acolo. Şi nimeni nu ştie nimic. Dezvoltatorul, Alexandru Zămosteanu, nu a putut fi contactat pentru a explica cum a făcut consultarea publică.

În acest loc va fi ridicat blocul lui Alexandru Zămosteanu

La ce să se aştepte oamenii din zonă

Conform PUZ-ului, pentru imobilul aprobat la începutul acestui an şi în baza căruia va fi emisă autorizaţia de construire, blocul va fi un D+P+4, pe 408 mp. Imobilul va avea procent de ocupare a terenului de 45% şi coeficient de utilizare a terenului de 2.5. Va avea 15 metri înălţime.

 

 

Published in Slideshow HOMEPAGE

Ieşeanul Corneliu Nedelcu s-a plâns procurorilor că, după ce a fost supus unor tratamente cu Avastin de către medicul Narcisa Ianopol, a rămas fără vedere la un ochi. Dosarul a fost clasat de două ori şi, de fiecare dată, judecătorii l-au trimis înapoi la Parchet pentru începerea sau completarea urmăririi penale. Faptele se vor prescrie anul viitor.

2009. Atunci a început drama ieşeanului Corneliu Nedelcu (60 de ani). Un tratament administrat de medicul Narcisa Ianopol, care trebuia să-i îmbunătăţească vederea, i-a înrăutăţit starea de sănătate. Pacientul a fost supus unor experimente cu Avastin, fiind injectat în ambii ochi cu acest medicament. În urma tratamentului, pentru care a plătit 6.400 de lei, ieşeanului i-a fost agravată boala de care suferea - retinopatie diabetică proliferativă moderată - şi şi-a pierdut vederea la ochiul drept. Corneliu Nedelcu a făcut atunci o plângere la Colegiul Medicilor Iaşi împotriva medicului primar oftalmolog Narcisa Ianopol, care activa pe atunci la Spitalul CF Iaşi. În 2010, doctoriţa a fost sancţionată cu avertisment.

 

Plângere penală împotriva medicului

Pe de altă parte, Ianopol a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, sub acuzaţiile de înşelăciune, vătămare corporală din culpă, primire de foloase necuvenite şi primire de foloase necuvenite. Vizaţi au fost medicul Narcisa Ianopol, directorul de atunci al spitalului, Lucian Burlea, Asociaţia Oftalmologilor Edelweiss şi Cabinetul Medical Ianopol Narcisa.

În martie 2011, doctorului Ianopol i-a fost desfăcut contractul de muncă de la Spitalul CF pentru că a continuat studiul clinic cu Avastin. Decizia a fost anulată, la sfârşitul aceluiaşi an, de Tribunalul Iaşi, care a dispus reintegrarea sa în funcţie.

 

Niciun vinovat

În ceea ce priveşte dosarul penal, procurorii nu au găsit niciun vinovat şi au dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz. „Legătura de cauzalitate între tratament şi eventuala urmare prejudiciabilă pentru integritatea corporală a persoanei vătămate rămâne la nivel dubitativ”, preciza atunci procurorul de caz.

Pacientul a avut însă câştig de cauză la Judecătoria Iaşi, care a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru începerea urmăririi penale atât pentru medic şi pentru celelalte persoane reclamate în dosar. „În ceea ce priveşte acuzaţiile că eu aş fi mutilat vreun pacient, acestea sunt nişte aberaţii", declara, în 2011, Narcisa Ianopol pentru un ziar local.

 

De trei ani, „în lucru”

După alţi trei ani, procurorii au ajuns din nou la aceeaşi concluzie: niciun vinovat şi au clasat cauza. Din nou soluţia a fost desfiinţată de judecători în faţa cărora s-a dus Nedelcu. Tribunalul a trimis din nou, în aprilie 2015, dosarul la Parchet pentru completarea urmăririi penale în ceea ce o priveşte doar pe doctoriţa Ianopol. Nici până acum anchetatorii nu au ajuns însă la nicio concluzie. „Dosarul se află în lucru, cercetările fiind efectuate de I.P.J. Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. (...) În cauză a fost administrată proba cu expertiza medico-legală în primul ciclu al urmăririi penale, iar după infirmarea dispusă în anul 2015 s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală, în conformitate cu dispoziţiile instanţei”, a precizat prim-procurorul adjunct Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

 

Contestaţie la instanţă

Corneliu Nedelcu a formulat zilele trecute, la Tribunalul Iaşi, o contestaţie privind durata urmăririi penale. „Am formulat prezenta contestaţie la durata urmăririi penale, deoarece, în 2019, toate faptele se vor prescrie, mai exact peste un an de zile. Clientul meu este extrem de nemulţumit, deoarece de 9 ani de zile nu a fost tras nimeni la răspundere pentru faptul ca el şi-a pierdut vederea la un ochi”, a precizat avocatul Codrin Stupariu, cel care îl reprezintă pe Corneliu Nedelcu. „Mi-am pierdut orice speranţă. În tot acest timp, am avut impresia că mă judec cu Parchetul, nu cu medicul Narcisa Ianopol. În 2015, ţin minte că procurorul de şedinţă motiva că dosarul a stat atât de mult timp la Parchet pentru că a fost temeinic argumentat şi justificat”, a declarat Corneliu Nedelcu pentru REPORTER DE IAŞI. Doctoriţa Narcisa Ianopol nu a putut fi contactată pentru a comenta situaţia.

Eu mergeam de cel puţin cinci ani la acest medic, aveam încredere în el. Mi-a spus că va fi un tratament extraordinar care ma va ajuta să văd mai bine. De abia acum, când am un singur ochi, «văd mai bine» cum am fost păcălit şi înşelat”

Corneliu Nedelcu

Medicul Ianopol s-a stabilit între timp în SUA

Published in Reportaje

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top