Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, subliniază importanța și valoarea școlii românești, responsabilitatea societății față de educația copiilor și a tinerilor, dar și rolul esențial al profesorilor, cei care susțin un demers educațional polivalent, plin de dăruire, vocație și competență, demers ce merită a fi onorat și răsplătit social, pe măsura dificultății și a complexității.
Activitatea domnului ministru Eugen Teodorovici în fotoliul finanțelor publice aduce mai degrabă cu meseria de recuperator decât de ministru vizionar, responsabil pentru soarta a milioane de români.
În Tomești ambiția este să se bată cu Iașul în amenajări urbane. „La Trezorerie mi-au spus că am mai multe investiții în derulare decât Iașul. Am dosar la fiecare, la orice oră știu în ce fază e lucrarea, cât a costat până atunci, cât mai am de dat, tot”, spune primarul Ștefan Timofte.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe contractul dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și TVR, prin care Studioul Regional Iași a primit spațiu în clădirea de pe Lăpușneanu, că televiziunea a căpătat 900 mp de la Primărie, gratuit, pe 10 ani. Practic, TVR se va muta peste drum, iar chiria va fi zero lei și zero bani.