ReporterIS - Alte sporturi
Poliţiştii de frontieră din Vama Nădlac II au depistat o minoră, cetăţean din România, în vârstă de 14 ani, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de o carte de identitate ce aparţinea altei persoane.

Published in Social
Polițiștii de investigații criminale din Sibiu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat, marți, 23 iulie, 6 percheziții domiciliare, în județul Sibiu, la membrii unei grupări infracționale specializate în înșelăciuni prin metoda „Accidentul”. 5 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Published in Social
Industriaşul indian Pramod Mittal, fratele miliardarului Lakshmi Mittal, a fost arestat marţi în Bosnia într-o anchetă financiară asupra unor presupuse fraude, a anunţat procuratura locală, relatează AFP.

Published in Eveniment
Un turist din Buzău s-a înecat, miercuri, la Saturn, echipajele medicale intervenind pentru resuscitarea victimei, însă fără rezultat. În zonă era arborat steagul roşu.

Published in Social
„Ai spus ceva despre cineva. Ai apăsat pe buton şi ai distribuit-o [bârfa]. Nu te-ai gândit de două ori: în fond, era ceva primit de la altcineva. Nici măcar nu aveai idee dacă este adevărat sau nu. Dar tu ai bârfit, şi în plus, ai folosit un limbaj răutăcios. Trebuie să te opreşti şi să înţelegeţi că acest mod de a vorbi este toxic".

Published in Panorama
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii iunie 2019, de 9.312 de persoane, în creştere cu 9 persoane faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Published in Social
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna nemțeană Hangu, a fost găsit decedat, într-o fântână. Apelul la „112” a fost făcut ieri, în jurul orei 20:00.

Published in Moldova
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de „viol” şi „tâlhărie calificată”.

Published in Moldova
Zeci de echipaje ale Poliției Municipale, Jandarmeriei și Poliției Locale au înțesat azi noapte municipiul Bârlad, după ce în cursul serii de marți – 23 iulie, mai mulți indivizi înarmați cu răngi și spray-uri cu substanțe lacrimogene au atacat un autoturism și conform relatărilor martorilor, au luat cu forța o femeie și un copil.

Published in Moldova
O femeie din Arizona a fost condamnată la închisoare pe viață după ce și-a lăsat copilul să moară de foame.

Published in Panorama
Pagina 3 din 4

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top