Vineri, 24 11 2017

Un tânăr de 20 de ani, din judeţul Vaslui, a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru omor calificat, după ce a ucis-o pe logodnica lui de doar 14 ani pentru că nu a vrut să facă sex. Ionuţ Ursu a scăpat cu o pedeapsă blândă, pentru că în faţa judecătorilor şi-a recunoscut în totalitate faptele, însă sentinţa Tribunalului Vaslui nu este definitivă.

Crima s-a petrecut în luna mai, anul curent, iar acheta procurorilor ascos la lumină detalii cutremurătoare, potrivit adevărul.ro. Minora fusese condusă la casa criminalului chiar de mama sa, care era de acord ca fiica sa să se mărite, deşi era doar o copilă.

În timp ce mama fetei şi mama băiatului sărbătoreau logodna, copila de 14 ani era ucisă la câteva sute de metri de casă pentru că nu vroia să-şi înceapă viaţa sexuală cu cel ce o ceruse în căsătorie. Copila l-a refuzat, spunându-i că este prea mică, iar gestul ei avea să atragă furia tânărului, care a sugrumat-o cu şiretul de la un pantof.

Ulterior, tânărul a revenit la locuinţă, iar la întrebările celor două mame în legătură cu lipsa minorei le-a spus că a condus-o pe drumul spre casă, minţind că fata a vrut să plece.

Peste noapte, mama victimei a rămas la familia criminalului, continuând petrecerea. Abia a doua zi după amiază a ajuns acasă şi a constatat că fiica ei nu se întorsese şi a sunat la 112 să-i anunţe dispariţia.

Poliţiştii au început căutările, iar pe parcursul anchetei au apărut suspicui ăn privinţa viitorului mire. Atunci când a fost descoperit cadavru, luat la întrebări, Ionuţ Ursu a recunoscut crima.

Sursa: cancan.ro

La Tribunalul Vaslui a început, de ieri, procesul în care sunt judecați pentru șantaj preoți Jitaru, Damian și Bumbu.

Tot ieri magistrații au decis, la cererea apărătorului fostului episcop Corneliu, ca ședințele de judecată să fie nepublice, cel puțin an faza de cercetare judecătorească. De asemenea, apărătorii celor trei preoți au cerut înlocuirea măsurii arestului la domicliu cu cel al controlului judiciar dar instanța a respins această cerere, ca fiind nefondata. Toată povestea a pornit după ce Cornel Onila s-a plâns procurorilor că Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale a Hușilor, împreună cu preotul Gheorghe Damian și Răzvan Bumbu, au încercat să-l șantajeze pentru a obține 50.000 de euro și o funcție de episcop vicar. Pe 15 iunie dimineață, procurorii DNA, însoțiți de jandarmi, au descins la locuințele preoților Bumbu și Damian și au cerut să le fie puse la dispoziție telefoane, memory-stik-uri și tehnică de înregistrare a acestora. Totul ar fi pornit de un film compromițător în care episcopul ar fi fost surprins în ipostaze compromițătoare. Acest film ar fi circulat între mai mulți preoți și acesta ar fi fost folosit pentru șantaj.

VICTIMÃ…O femeie de 41 de ani a trecut prin clipe de groazã dupã ce a cãzut victimã unui violator. Elena Roman plecase de acasã prin sat sã-si caute concubinul, dar, pe drum, a fost trasã cu forta în locuinta lui Petru Manole. Bãrbatul i-a mãrturisit cã îi este dragã, cã este frumoasã si cã a pus ochii pe ea. Femeia l-a refuzat, iar acest lucru l-a înfuriat pe violator. A violat-o ore în sir, pânã a adormit. “M-a violat cu picioarele la grindã si mi-a pus cutitul la gât”, a povestit victima, anchetatorilor. De rusine, Elena Roman a povestit totul iubitului sãu abia a doua zi si a anuntat Politia. Oameni legii l-au gãsit pe Petru Manole ascuns în pod. Când a dat ochii cu victima, acesta a început sã-si cearã scuze si sã încerce sã gãseascã clementã.

Fapte desprinse parcã din filme s-au întâmplat, zilele trecute, în satul Fundãtura Micã, comuna Ivãnesti. Dupã ce si-a asteptat concubinul pânã la lãsarea serii, plecat sã culeagã bureti din pãdure, Elena Roman, de 41 de ani, a iesit pe ulitele satului sã-l caute. A ajuns pânã în dreptul casei unui prieten al celor doi, Petru Manole. A strigat la acesta crezând cã bãrbatul ei este acolo. A iesit la poartã proprietarul care a tras-o în curte si apoi în casã. I-a mãrturisit femeii cã îi este dragã, cã este frumoasã si de mult timp a pus ochii pe ea. Beat fiind, Petru Manole i-a cerut femeii sã întretinã raporturi sexuale cu el, dar a fost refuzat. Acest lucru l-a înfuriat la culme pe atacator, astfel cã acesta a lovit-o si a violat-o toatã noaptea. În fata anchetatorilor, victima a povestit cã atacatorul a amenintat-o cu un cutit cã o va ucide dacã va spune cuiva ceva. “Îmi cãutam bãrbatul prin sat. L-am strigat si a iesit Petricã. M-a tras si m-a dus cu forta în casã. M-a violat cum a vrut si m-a strâns de gât. M-a pus cu picioarele la grindã si m-a chinuit cum a vrut. Dimineatã a adormit si atunci am reusit sã fug. Nu am avut curaj sã-i spun bãrbatului meu ce am pãtit. Abia a doua zi l-am luat cu binisorul si i-am povestit tot. A venit si Politia si l-a gãsit pe Petricã în pod. Când l-au dat jos se ruga la mine sã-l iert cã nu a fãcut nimic si nu este vinovat”, a povestit Elena Roman. În fata anchetatorilor, femeia de 41 de ani a spus cã nu-l va ierta pentru cã s-a speriat foarte tare si va merge la bisericã pentru a scãpa de spaime. De asemenea, politistii au descoperit, aruncat în grãdinã, cutitul cu care Petru Manole si-a amenintat victima. Bãrbatul a ajuns apoi în fata unui judecãtor de drepturi si libertãti care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui.

Concubinul victimei: ”A vãzut prea multe filme porno!”

OPINIE…Bãrbatul cu care Elena Roman îsi împarte viata, Lucian, a rãmas surprins de ceea ce a fãcut cel pe care îl considera prieten. “Nu am crezut cã este capabil de asa ceva. Eram prieteni. Am crescut împreunã. Dupã ce am venit de la pãdure si am observat cã nu este acasã nu m-am alarmat. Am crezut cã este plecatã pe la sorã-sa si doarme acolo. Mi-a spus apoi ce a pãtit si am vãzut-o si eu cã este vânãtã peste tot. Nu este bãiat rãu, dar, dupã ce bea, nu mai ai cu cine sã te întelegi. A pus-o cu picioarele la grindã si a violat-o. A vãzut prea multe filme porno”, e de pãrere Lucian, concubinul Elenei Roman. Despre agresor, oamenii din sat spun cã provine dintr-o familie de oameni gospodari, dar el nu era, de multã vreme, în toate mintile.

Un adolescent din județul Vaslui, mort de beat și fără permis de conducere, a furat un SUV din curtea unui vecin și, după ce l-a condus nebunește pe raza localității învecinate, s-a răsturnat de mai multe ori cu autovehiculul pe un câmp. Tânărul de 17 ani a ajuns la spital cu mai multe contuzii și o fractură la un picior.

 

Poliţiştii vasluieni l-au identificat pe conducătorul auto care a lovit, duminică seara, cu maşina un copil în vârstă de 12 ani şi a fugit de la locul accidentului, fiind vorba despre un bărbat din comuna Rebricea, care conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Un accident a avut loc vineri dimineaţă într-o intersecţie din Vaslui.

 

Un copil de 10 ani a murit după ce şi-a prins gâtul în geamul de la portieră al mașinii surorii sale.

 

Direcţia de Asistenţă Socială din Vaslui, cel mai mare angajator din judeţ, nu mai are bani pentru salarii. Peste 2.500 de oameni îşi aşteaptă lefurile de o săptămână. Bugetul alocat la începutul anului a fost insuficient, mai ales că la mijlocul verii salariile angajaţilor statului au fost majorate.

 

2.512 oameni lucrează la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Vaslui. Mai mult de jumătate sunt asistenţi maternali.

 

Impresionată pe viaţă de ororile pe care le-a văzut în Al Doilea Război Mondial, o bătrână de 86 de ani din judeţul Vaslui a ridicat un monument pentru soldaţii căzuţi în luptă.

 

Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe Ana Maria Surliac, cea care, în vara lui 2013, și-a ucis pruncul pe care îl născuse la domiciliu, la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. În urma sentinței definitive dată de instanța ieșeană, tânăra de 28 de ani, din localitatea Șerbotești, a fost ridicată de către polițiști pentru a fi dusă la închisoare în timp ce își aștepta ceilalți doi copii ai săi să iasă de la o școală din municipiul Vaslui.

 

Pagina 1 din 21

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top