Pentru strada din fața UMF nu sunt bani. Se fac doar petice. Întreg inelul din jurul universității arată catastrofal. 300 de metri mai încolo, pe o stradă cu cinci case, primarul și-a turnat covor asfaltic prin fața curții sale Pentru strada din fața UMF nu sunt bani. Se fac doar petice. Întreg inelul din jurul universității arată catastrofal. 300 de metri mai încolo, pe o stradă cu cinci case, primarul și-a turnat covor asfaltic prin fața curții sale

Principiul 1 al baronului: Chirica își asfaltează propria stradă și lasă inelul UMF-Pneumo plin de gropi

Asfaltarea pe Manolache Drăghici, unde primarul și-a luat teren cu 250.000 de euro, a fost făcută în secret de Citadin, nefiind anunțată public și fără a exista pe lista cererilor de la populație. E o stradă de 100 m, cu cinci case, pe care s-a turnat covor asfaltic. Ieșeni din toate cartierele asaltează Primăria cu cereri de asfaltări, sunt liste de așteptare vechi de 5 ani. Esențială în zona UMF era modernizarea inelului cu sens unic din jurul Universității, pe la Spitalul Pneumo, până în Independenței. Deși drumul este supra-solicitat, Chirica l-a lăsat așa, într-o stare catastrofală. Asfaltarea pe strada primarului e o deturnare de fonduri.

Ca în comunism, când nomenclaturiștii primeau carne și ouă pe ușa din spate a magazinelor, fentând astfel coada celor mulți din față, la fel a procedat și primarul Mihai Chirica.

În primăvară, Citadin, firmă a Primăriei, a asfaltat strada Manolache Drăghici pe care Chirica și-a cumpărat casă și teren, pe numele bebelușului său, Ștefan. Aceasta în condițiile în care sunt sute de solicitări din partea ieșenilor pentru reparații și modernizări de drumuri în toate cartierele Iașului.

Culmea, primarul și-a asfaltat în fața propriei curți, dar la câteva sute de metri distanță, străzile dr. Iacob Cihac și Universității, drumuri folosite zilnic de mii de studenți și profesori de la UMF, medici și pacienți de la Spitalul de Pneumoftiziologie, se află într-o stare avansată de degradare.

Un cadou neașteptat

În august 2018, Ștefan Chirica, bebelușul primarului, reprezentat de Silvia Chirica, mama edilului șef, a cumpărat o casă de 136 mp suprafață utilă și un teren de 836 mp, contra sumei de 250.000 de euro, pe strada Manolache Drăghici. Drumul face legătura între Bolta Rece și strada Sărărie și măsoară aproximativ 100 de metri.

În primăvara lui 2019, echipele Citadin au refăcut carosabilul, turnând un strat de covor asfaltic. „Nu mai știu exact luna, dar au turnat un strat când s-a încălzit afară. Sunt mulțumit că a fost asfaltată strada”, a declarat un vecin de-al lui Chirica de pe Manolache Drăghici.

Mihai Chirica a deturnat fondurile de asfaltări pentru strada proprie, care nu reprezenta o urgență

O lucrare ținută la secret
Referințe despre această lucrare nu există nicăieri în spațiul public. Deși aparatul de propagandă al primarului Chirica este foarte atent în a comunica orice tip de lucrare, aceasta nu a fost menționată niciodată.

În schimb, pe pagina web a Primăriei și în Curierul de Iași, ziarul administrației, a apărut în luna mai o știre prin care au fost anunțate lucrări de reparații pe străzile Mihai Eminescu (care face legătura între bulevardul Independenței și Vila Sonet) și Rece (care face legătura între Bolta Rece și strada dr. Iacob Cihac – UMF). Practic, Chirica întâi și-a asfaltat strada sa și apoi a continuat cu cea din fața restaurantului Bolta Rece.

Pe 15 iulie, un jurnalist REPORTER DE IAȘI a surprins echipajele de la Citadin care reveniseră în zonă pentru a ridica la nivel capacele de canalizare pe străzile Eminescu și Rece. „Asfaltarea am făcut-o tot noi în urmă cu o lună, acum ridicăm capacele. Pe Manolache Drăghici a lucrat o altă echipă a Citadin, dar în primăvară, mai devreme”, a declarat un angajat al Citadin.

Strada pe care se află casa lui Mihai Chirica a fost asfaltată prima, în secret. Abia după două luni s-a intrat pe str. Rece.

Care sunt criteriile de asfaltare a străzilor
Totuși, cum se intervine pe drumurile din Iași, cine întocmește lista priorităților?

Un înalt oficial din Palatul Roznovanu a explicat, sub protecția anonimatului, care ar fi cele trei tipuri de lucrări.

„1. Ar fi lista marilor bulevarde, majoritatea modernizate. Aici se lucrează programat, cu licitație, proiectare, investițiile se știu din timp.

2. A doua categorie este a străzilor mici, cu caracter zonal. În cazul acestor modernizări, se face proiectare, furnizorii de utilități sunt anunțați cu minim un an înainte să-și refacă și ei rețelele dacă vor pentru a nu mai sparge apoi asfaltul. Între momentul proiectării lucrării la stradă și execuție trec, în medie, trei ani.

3. Și mai e a treia categorie, cea intervențiilor rapide, a reparațiilor. Aici includem și plombările, dar și așternerea unui strat subțire de covor peste asfaltul deja existent”, a spus șeful din Primărie.

În cazul acestei a treia categorii, lucrările se fac la cererea locatarilor din zonă sau dacă inspectorii Primăriei sesizează că este necesar să se efectueze aceste reparații.

Strada primarului, Manolache Drăgici, are doar 100 m lungime, dar a fost asfaltată ca-n palmă

Oamenii Primăriei: „Nu răspundem, nu vorbim”

În ce situație s-a aflat strada Manolache Drăghici, acolo unde, de un an, bebelușul primarului Chirica deține o casă și o parcelă de teren? Locatarii au cerut asfaltarea sau Primăria s-a autosesizat?

„Eu sunt director de investiții și strategii, nu vă pot răspunde. Trebuie să întrebați la Direcția Tehnică condusă de Viorica Bostan”, a explicat Dumitru Tomorug, unul dintre oamenii cheie din Primărie.

Contactată telefonic, Viorica Bostan, șefa Direcției Tehnice, a închis rapid subiectul: „Faceți o solicitare scrisă”.

Sursa de la vârful Primăriei a afirmat pentru REPORTER DE IAȘI că sunt foarte multe cereri venite din partea populației. Deci, strada lui Chirica a trecut peste rând și a ajuns în topul priorităților, fiind deja reparată cu un strat de covor asfaltic.

Străzile Cihac și Universității, adică inelul din jurul UMF, extrem de aglomerat, rămân într-o stare deplorabilă și în 2019, deși sunt la doi pași de strada nou asfaltată pe care stă primarul. Pentru restul lumii nu mai sunt bani

Pentru străzile de la UMF „nu mai sunt bani”

Despre prioritățile adevărate a vorbit aceeași sursă din Primărie. „Recent, pentru fluidizarea circulației din jurul Universității de Medicină și Farmacie, am instituit sens unic de pe strada Rece pe dr. Iacob Cihac și pe strada Universității, cu ieșire în bulevardul Independenței, pe lângă Piața Națiunilor. Deși au fost solicitări de la instituțiile medicale din zonă, aceste străzi, Cihac și Universității, n-au intrat în reparații cu covor asfaltic, motivul fiind lipsa banilor și faptul că nu reprezintă niște priorități”, a explicat oficialul.
Adică, străzile limitrofe UMF și Spitalului de Pneumoftiziologie nu sunt priorități, deși deservesc mii de studenți, profesori, medici și pacienți, dar strada lui Chirica, aflată în vecinătate, a fost o urgență pentru oraș.
Scandalul „Bebelușul”: sute de mii de euro veniți din nori

Pe 27 august 2018, Ștefan Chirica, minor fără capacitate de exercițiu, reprezentat de curator Silvia Chirica, a cumpărat o locuință cu garaj și teren. Ștefan Chirica, bebelușul primarului, avea în momentul tranzacției doar 11 luni, iar Silvia Chirica, mama edilului, avea 73 de ani. Tandemul nepot-bunică a achitat pentru proprietatea de pe Manolache Drăghici aproximativ 250.000 de euro.

După această dezvăluire din REPORTER DE IAȘI, scandalul s-a extins la nivel național. Deși a adus ca argument darurile pe care le-a primit la cea de-a treia sa căsătorie și la botezul lui Ștefan, totuși Mihai Chirica n-a putut să demonstreze, limpede, proveniența sumei cu care s-a făcut această tranzacție imobiliară. Un alt teren pe care mama primarului l-a vândut în Copou contra sumei de 100.000 de euro l-a înfundat și mai tare pe Chirica în minciuni. Silvia Chirica luase terenul în 2012 cu 7.300 de euro și l-a vândut în 2018 cu 100.000 de euro unui om de afaceri care beneficiase de un schimb de terenuri mega-avantajos cu Primăria lui Chirica.

Primarul a spus că a făcut 170.000 de euro la nuntă și botez, dar n-a menționat și cheltuielile de 80.000 de euro la aceste evenimente, profitul fiind de doar 90.000 de euro. Nu a explicat nici de unde avea mama sa, care are o pensie de 250 de euro/lună, bani să cumpere teren în Aleea Sadoveanu.

Aveți o cerere la Primărie pentru asfaltarea unei străzi? Trimiteți-ne o fotografie cu starea în care se află strada pe care locuiți. O vom publica!

„Să îți asfaltezi strada din fața casei, imediat după ce ai achiziționat proprietatea de 250.000 euro cu un salariu de 2.000 euro/lună, asta înseamnă să fii baron local. Mihai Chirica nu se poate dezbăra de acest comportament feudal, de a considera că Primăria Iași este propria moșie, iar dânsul este vătaf. Primăria Iași și primarul trebuie să fie în slujba ieșenilor, nu invers, domnule Mihai Chirica! După toate datele, această lucrare a fost făcută ilegal de Citadin, în condițiile în care pentru orice investiție de modernizare a unei străzi trebuie aprobați în Consiliul Local indicatorii tehnico-economici. Or, pentru această stradă, în cei trei ani de mandat, nu am aprobat o astfel de hotărâre în Consiliul Local. Remarc rapiditatea cu care a fost modernizată această stradă, poate are grijă dl. primar să își cumpere proprietăți și pe str. Iași – Bârnova și str. Iași - Voinești și se asigură că lucrările vor înainta la fel de repede și acolo.”
Răzvan Timofciuc, consilier local PNL

Article image
Primarul abia și-a terminat vila secretă, de 200.000 de euro, de la Frasin, și a trecut la o nouă achiziție exorbitantă. A cumpărat 836 mp pe Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, una din puținele suprafețe atât de mari care mai pot fi găsite în zona de case Centru-Copou. Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul...
Autor Cezar Moraru Anchete 11 Iunie 2019


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top