Nicio surpriză! Teodor Meleșcanu, propunerea PSD pentru șefia Senatului

Nicio surpriză! Teodor Meleșcanu, propunerea PSD pentru șefia Senatului

Fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, va fi propunerea PSD pentru funcția de președinte al Senatului. Viorica Dăncilă a declarat că îl susține pe acesta pentru a doua funcție în stat. Decizia a fost luată în ședința de grup a senatorilor PSD, numele lui Meleșcanu fiind înaintat de Viorica Dăncilă. Meleșcanu este vicepreședinte ALDE, iar decizia de numire a sa în fruntea Senatului ar putea fi susținută la vot și de alți senatori din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Este vorba de faptul că poziția pe care am avut-o trebuia să se perpetueze. E o garanție că ALDE nu va fi supus unor presiuni de o parte sau de alta”, a declarat Teodor Meleșcanu care a acceptat susținerea PSD. Acesta a precizat însă că nu a discutat cu colegii săi din ALDE, arată Digi24.

„Am înțelesc că astăzi în cadrul grupului PSD s-a adoptat decizia de a-mi susține candidatura. Merg acum și la colegii mei de la Senat să discut și cu ei (...) E o propunere pentru cei care cred că e nevoie la conducerea Senatului de un om echilibrat si cu experiență.”, a mai declarat Meleșcanu.

După ședința grupului ALDE de la Senat, Teodor Meleșcanu a declarat că nu toți colegii din partid îl vor susține la vot.

„Nu s-a discutat despre excluderea mea din ALDE. Nu toți colegii din ALDE mă susțin. Cred sincer că e nevoie de stabilitate. Pot să ajut mult mai mult partidul din această poziție.”, a declarat Teodor Meleșcanu.

Călin Popescu Tăriceanu a fost surprins de anunțul că Meleșcanu va fi susținut de PSD să îi ia locul. Președintele ALDE chiar a subliniat că a avut o discuție duminică seară cu fostul ministru de Externe, iar acesta nu i-a spus nimic în legătură cu acest aspect.

„Am avut aseară o discuție cu domnul Meleșcanu, care nu mi-a spus absolut nimic despre o astfel de intenție, în așa fel încât să se lase impresie din partea mea că l-aș bănui pe domnul Meleșcanu de o astfel de intenție”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

În PSD erau mai mulți doritori pentru funcția de președinte al Senatului. Printre cei care își doreau această poziție se numără Ecaterina Andronescu, Nicolae Moga, Titus Corlățean sau Robert Cazanciuc.

Din partea opoziției este vehiculat numele Alinei Gorghiu.

Președintele Senatului este ales de majoritatea senatorilor prin vot secret cu buletine. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top