Giani Canschi nu ia prizonieri în afaceri. Curăță tot! Giani Canschi nu ia prizonieri în afaceri. Curăță tot!

Îi plătim lui Canschi șocantul preț de 9 milioane lei pe o tarla de 1 ha și o hală de 1.000 mp

S-a plecat de la 2 milioane de lei. Omul de afaceri a refuzat și a obținut 6 milioane de lei în justiție. Acum, instanța i-a mai dat 3 milioane despăgubiri pentru întârzierea cu care a fost plătit. Pe terenul lui Giani Canschi trebuia prelungită pista de aterizare. Culmea, omul de afaceri face și modernizarea Spitalului „Sf. Maria”, având contract tocmai cu cei cu care s-a judecat. Șeful CJ Maricel Popa: „N-am ce-i face!”

Încă 3,1 milioane de lei mai vrea omul de afaceri Giani Canschi, prin Geprocon, de la Consiliul Județean Iași. Banii ar fi dobânzile acumulate la exproprierea unui teren destinat extinderii Aeroportului. Exproprierea s-a produs în 2011, dar Canschi a încasat banii în 2018 și, din această cauză, vrea încă 3,1 milioane de lei.

Pe 25 iunie 2019, Tribunalul Vaslui i-a dat dreptate. „Am contestat deja plata acelor dobânzi”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

Expropriere de-acum 8 ani
Acum mai bine de două luni, judecătorii de la Tribunalul Vaslui au admis, în parte, acțiunea civilă formulată de firma Geprocon a lui Giani Canschi. Magistrații au fost de acord cu plata dinspre Consiliul Județean Iași spre Geprocon a sumei de 3,1 milioane de lei cu titlul de dobândă legală.

Această sumă provine dintr-o expropriere de-acum 8 ani, dar pentru care Geprocon a încasat banii abia în vara anului trecut, la capătul mai multor procese.

O altă sumă, 85.000 de euro, reprezentând acoperirea pierderii pe care firma lui Canschi ar fi avut-o din diferența de curs valutar, a fost respinsă.

Terenul lui Canschi era în apropierea pistei. Prețul plătit e uriaș, pentru că n-ar fi cumpărat nimeni acolo, dar cu expertiza nu te pui

I-au propus 2 milioane de lei
Geprocon, activând în domeniul construcțiilor hidroedilitare, civile și industriale, deținea în apropierea Aeroportului Iași un teren de 9.048 mp și construcții în suprafață totală de 1.125 mp.

Încă din 2008, s-a pus în discuție exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în scopul extinderii și modernizării Aeroportului Iași. Ceea ce s-a și întâmplat trei ani mai târziu. În prima parte a anului 2011, imobilul a fost luat pentru Aeroport, iar fostului proprietar, Geprocon, i s-a propus o despăgubire de puțin peste 2 milioane de lei.

Reprezentanții firmei nu au fost de acord cu această sumă și, în luna mai 2011, au înregistrat cererea de chemare în judecată a Consiliului Județean, solicitând instanței stabilirea „justei despăgubiri pentru expropriere”.

Plătit în câteva zile

Procesele s-au încheiat în aprilie 2018, după ce anterior trecuseră pe la diferite instanțe, Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava. Prin sentința definitivă, s-a stabilit că Geprocon trebuie să primească în schimbul imobilelor, aproape un hectar de teren și peste o mie de metri pătrați de construcții, aproximativ 5,9 milioane de lei față de 2 milioane cât i se calculase inițial.

Defalcat: terenul a fost evaluat de experți la aproape 2,3 milioane de lei (59,2 euro/mp, la un curs de 4,26 lei un euro), iar construcțiile la 2 milioane de lei. Încă 1,6 milioane de lei au fost adăugate pentru faptul că Giani Canschi a trebuit să-și mute afacerea de acolo, cheltuieri de relocare.
Urmare a acestei sentințe, Geprocon a primit 3,8 milioane de lei pe 8 iunie 2018, diferența de peste 2 milioane lei fiind încasată trei zile mai târziu.

Canschi i-a pus și la penalizări
După această victorie de milioane, Geprocon a cerut în instanță și plata dobânzilor. Juriștii autorităților județene s-au apărat: „Consiliul Județean Iași și-a îndeplinit obligația privind plata despăgubirilor stabilite de instanța de judecată în termenul legal de scadență prevăzut de titlul executoriu astfel încât nu se poate solicita obligarea la plata unei dobânzi penalizatoare”. Și au susținut că o astfel de acțiune „denotă reaua credință a reclamantei care uzează de orice mijloace și tertipuri pentru a se îmbogăți fără justă cauză pe seama autorității publice județene”.

În plus, au adus ca argument perioada lungă a procesului pentru stabilirea sumei pentru expropriere. „Perioada de peste 6 ani în care s-a soluționat dosarul (...), aflat pe rolul instanțelor judecătorești nu poate fi imputată județului Iași si nu poate constitui temei legal pentru solicitarea plății dobânzii penalizatoare, motivat de faptul că s-a parcurs o procedură jurisdicțională, cu toate etapele ce le implica aceasta, în considerarea dreptului la un proces echitabil și accesului liber la justiție (...)”.

Maricel Popa este adversar cu Giani Canschi în procese de milioane de lei dar, în același timp, partener în contracte comerciale de zeci de milioane de lei

Popa: „Ne zbatem să nu plătim”
Procesul pentru dobânzi s-a derulat la Tribunalul Vaslui care a dat, în iunie, sentința. „Instanța va avea în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză prin care s-a stabilit dobânda legală la suma de 3.106.979 lei”, calculată pentru perioada 2011 și până la data plății.

Deci există o primă sentință prin care Consiliul Județean este obligat la plata sumei de 3,1 milioane de lei cu titlul de dobândă legală. Nu este definitivă. „Am contestat deja plata acelor dobânzi, este un proces în derulare, ne zbatem să nu plătim acei bani”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

I-au respins un mizilic
Pentru restul sumei, 85.000 de euro care ar fi provenit din diferența de curs, instanța a respins solicitarea Geprocon. „Nu se poate reține că reclamanta a suferit o pierdere ca urmare a jocului cursului de schimb valutar, atât timp cât cuantumul despăgubirii nu a fost calculat în euro și convertit apoi în lei, ci a fost stabilit în lei și, apoi, exprimat și în moneda europeană, prin echivalarea sumei de 2.284.800 lei pentru teren și 2.025.173 lei pentru construcții. În acest context, fluctuațiile de schimb valutar nu pot influența negativ plata sumei datorate cu titlu de despăgubire”, a precizat judecătorul.

Până la ora editării acestui material, Giani Canschi, patronul Geprocon, nu a putut fi contactat pentru a-și preciza propriul punct de vedere.

Spitalul de copii va fi reabilitat de firmele lui... Canschi

Culmea: Canschi e și ctitor pe banii CJ
Însă Canschi, prin două dintre firmele sale, ia bani de la Consiliul Județean și din contractul de modernizare a Spitalului de Copii „Sf. Maria” și din refacerea unui drum județean. Pentru reabilitarea spitalului, contractul de 95 de milioane de lei, mare parte finanțare europeană, a fost încredințat unei asocieri de cinci firme condusă de Daroconstruct. Atât la Daroconstruct cât și la Geprocon, altă firmă parte a contractului, Giani Canschi deține pachetul majoritar de acțiuni.

„Relația contractuală pentru Spitalul «Sfânta Maria» nu are de ce să fie afectată. Sunt lucruri diferite, spețe diferite”, a afirmat Maricel Popa, președintele CJ Iași.

Le-a mai tras clapa o dată

În primăvara acestui an, reprezentanţii Daroconstruct SRL şi Geprocon SA au semnat un alt contract cu o instituţie subordonată CJ: Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor. Obiectul îl reprezintă refacerea a 12,5 km din DJ 208F pe traseul Heci – Tătăruşi - Iorcani până la limita cu judeţul Suceava. Costul licitat de consorţiul câştigător (din care mai face parte și o a treia firmă) a fost de 21 milioane de lei.

Article image
Imediat ce Giani Canschi a caștigat licitația la Primărie, datoria primarului către omul de afaceri s-a stins. „Am achitat, problema s-a stins”, spune Valeriu Pârlog. Anul trecut, soția omului de afacere obținuse executarea silită a celor 160.000 de euro. După un an, aceeași familie câștigă la Popricani 3,4 milioane de euro. Cunoscuta familie de oameni de afaceri Canschi din Iași și cunoscuta familie Pârlog din Popricani, ...
Autor Cezar Moraru Anchete 03 Aprilie 2019


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top