Joi, 23 11 2017
ReporterIS - CSMS Iasi

 Atentatul de la New York a fost comis marţi în numele grupării Statul Islamic, după ce a fost pregătit timp ce mai multe săptămâni, a declarat miercuri adjunctul şefului Poliţiei din New York (NYPD) John Miller, relatează AFP.

Atacatorul rănit, Sayfullo Saipov, un uzbek în vârstă de 29 de ani, a fost interogat pe spatul de spital. ”Potrivit anchetei efectuate în această noapte, se pare că domnul Sayfullo Saipov planifica acest (atentat) de mai multe săptămâni”, a declarat Miller. ”El a făcut-o în numele Statului Islamic, iar printre obiectele descoperite la faţa locului se afla un mesaj” manuscris în arabă în care este citată gruparea jihadistă, a declarat în această conferinţă de presă. John Miller a confirmat astfel identitatea suspectului. Sayfullo Saipov nu era vizat de vreoanchetă înainte să treacă la fapte.

Primarul New Yorkului Bill de Blasio a denunţat, anterior, în aceeaşi conferinţă de presă, un atentat ”odios”, care ”vizat Statele Unite ale Americii,care a vizat New Yorkul, care ne-a vizat poporul” şi care a încercat să ”submineze moralul, să ucisă şi să ia vieţi”. El a subliniat că atacul a vizat ”să ne spargă valorile, moralul”.”Acest atac vizând persoane inocente vizează să-ifacă pe newyorkezi să creadă că nu mai pot să trăiască liniştiţi”, a subliniat primarul.

”Însă noi nu ne vom lăsa demoralizaţi, destabilizaţi”, a îndemnat el, reafirmând că Maratonul va fi menţinut duminică dimineaţa şi exprimându-şi satisfacţia că Halloweenul a fost sărbătorit, marţi seara, în pofida atacului. New Yorkul este ”un loc care ştie să reziste, un loc puternic”, a dat asigurări de Blasio. ”Sunrem puternici. ştim că suntem protejaţi şi ştim că acest oraş nu se lasă”, a subliniat primarul.

Published in International

Patrick Mouratoglou (antrenorul Serenei Williams) a redeschis (la putin timp dupa intrarea jucatoarelor importante in vacanta) discutia cu privire la locul unu din ierarhia WTA.

 

Francezul este de parere ca nimeni nu ar trebui sa fie pe prima pozitie in lume la finalul anului fara sa castige un Grand Slam. "E irelevant", a precizat Mouratoglou pentru ESPN. In aceasta situatie se gaseste Simona Halep, jucatoarea noastra urmand sa incheie 2017 pe locul intai, insa fara vreun Grand Slam cucerit in acest an (situatia ar fi fost identica si pentru Karolina Pliskova, ultima jucatoare care ar fi putut-o detrona pe Simona la Turneul Campioanelor).

Ce spune Patrick Mouratoglou despre numarul 1 din ierarhia WTA

"Am inceput sa lucrez cu Serena in 2012 (n.r. a devenit antrenorul ei), dupa Roland Garros. A castigat atunci Wimbledon-ul, US Open-ul, medalia de aur la Jocurile Olimpice si Turneul Campioanelor. La finalul anului, a incheiat pe locul 3. Nimeni nu ar trebui sa fie locul 1 fara sa castige un turneu de Grand Slam. Daca ajunge totusi acolo, e irelevant" - Patrick Mouratoglou, pentru ESPN. "Accentul trebuie pus pe Grand Slam-uri. Sa te descurci bine tot anul este de asemenea foarte important, dar uitati-va cat de putin joaca castigatoarele de GS. Sunt staruri si sunt totusi in dezavantaj. Ca sa simplific: ar trebui date mai multe puncte pentru Grand Slam-uri, lumea le vede categoric mult mai importante" - Craig Kardon, fost antrenor, printre altele, al Martinei Navratilova si al lui CoCO Vandeweghe. Nu de aceeasi parere este Martina Navratilova, sportiva care a cucerit de-a lungul unei cariere incredibile urmatoarele Grand Slam-uri: Wimbledon de trei ori (1981, 1983, 1985), Roland Garros de doua ori (1982, 1984), Wimbledon de noua ori (1978, 1979, 1982, 1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1990) si US Open de patru ori (1983, 1984, 1986, 1987). In total, 18 competitii majore...

Navratilova: "E mai greu sa inchei anul pe 1 decat sa castigi un Grand Slam"

"Ca sa inchei anul pe locul 1, trebuie sa fii mai bun decat toti. Ca sa castigi un Gran Slam, trebuie sa fii mai bun decat alte sapte jucatoare. Poti prinde doua saptamani bune si poti castiga. Eu cred ca este mai greu sa fii numarul unu la finalul anului decat sa cuceresti un Grand Slam" - Martina Navratilova. Simona Halep, alaturi de Jelena Jankovic (2008) si Caroline Wozniacki (2010 si 2011), face parte dintr-un grup al jucatoarelor care au incheiat anul pe prima pozitie in circuitul WTA fara sa castige un Grand Slam. (hotnews.ro)

Published in Sport

Mita în sănătate este aproximativ 20 la sută, din valoarea contractului, spune procurorul şef al DNA. Laura Codruţa Kovesi afirmă şi că, de cele mai mule ori, corupţia are efecte indirecte care pot îi pot afecta grav pe cetăţeni.

„Am investigat un dosar în care o companie a oferit mită pentru a obţine autorizaţie în vederea punerii în circulaţie a unui medicament. În astfel de situaţii, mita se cere în cash, înainte de încheierea contractului şi se cere un anum procent din valoarea contractului. În domeniul sănătăţii, valoarea mitei e undeva la 20%, în IT la 10%, în infrastructură – între 2% și 5%. Compania, că să obţină aceşti bani şi să-i ofere mită pentru a câştiga contractul, de foarte multe ori comite altă infracţiune: de evaziune fiscală, spălare de bani. Oferă mită, câştigă contractul, după care trebuie să-şi recupereze banii. Şi atunci, preţul medicamentelor creşte, calitatea serviciilor e mai slabă. Iată un efect indirect al corupţiei!”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Sursa: obiectivdesuceava.ro

Published in Sanatate

Victimele accidentului de azi noapte de la Ilisesti, Suceava, sunt cinci tineri cu varste intre 16 si 26 de ani. La volanul masinii Audi A6 se afla, cel mai probabil, Ciprian Nasaudeanu, 26 de ani, din Gura Humorului. In masina se mai aflau Andrei Preluca, Beniam Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc si o fata de 16 ani, Simona Lazarovici. Toti tinerii petrecusera seara de Halloween intr-un club din Suceava si se intorceau acasa, la Gura Humorului.

 

Published in Moldova

'Sper să încurajez angajații să renunțe le fumat mai degrabă prin stimulente, decât prin constrângeri'',  spune directorul companiei.

O companie din Japonia le acordă angajaților nefumători șase zile în plus de concediu plătit, la un an după ce aceștia s-au plâns că lucrează mai mult decât colegii lor fumători care ies în pauzele de țigară, informează luni The Telegraph.

Compania de marketing Piala Inc., cu sediul în Tokyo, a introdus acest beneficiu în luna septembrie, iar angajații s-au grăbit să profite, notează Agerpres.

''Unul dintre angajații nefumători din companie a depus o notificare la începutul anului spunând că pauzele de țigară creează probleme'', spune Hirotaka Matsushima, purtător de cuvânt al companiei.

''Directorul nostru a văzut notificarea și a fost de acord așa ca nefumătorii să primească timp suplimentar în compensare'', a declarat Matsushma pentru The Telegraph.

Nemulțumirile în rândul nefumătorilor au crescut pentru că birourile companiei sunt situate la etajul al 29-lea într-o clădire din Ebisu, un cartier din Tokyo. Oricine vrea să fumeze este nevoit să meargă la demisol, iar fiecare pauză de țigară durează aproximativ 15 minute.

''Sper să încurajez angajații să renunțe le fumat mai degrabă prin stimulente, decât prin constrângeri'', a declarat Takao Asuka, directorul executiv Piala Inc, pentru Kyodo News.

Cel puțin 30 din cei 120 de angajați ai companiei și-au luat zile libere de când a fost introdus noul sistem, potrivit lui Matsushima, el însuși nefumător, care a folosit zilele libere pentru a merge cu familia la o stațiune termală.

Inițiativa a încurajat patru oameni să se lase de fumat, a adăugat acesta.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 21,7% dintre adulții japonezi fumează, procentul fiind mai ridicat în rândul bărbaților și al persoanelor mai în vârstă.

Companiile japoneze sporesc eforturile pentru a-și proteja angajații de efectele fumatului pasiv, iar în luna iunie, Lawson Inc, un lanț de supermarketuri, a interzis fumatul în sediul central și în birourile regionale.

SURSA: stiri.botosani.ro

Published in Sanatate

Dacă acest proiect de act normativ va intra în vigoare, românii vor putea să achiziționeze o dată la doi ani, un singur autovehicul second-hand pentru folosința proprie. Propunerea legislativă va permite doar persoanelor juridice să achiziționeze mașini din străinătate și să le revândă la noi în țară.

Românii care doresc să-și cumpere și să înmatriculeze o mașină la mâna a doua ar putea să facă acest lucru mult mai greu decât până acum, potrivit unui proiect de act normativ înregistrat recent pentru dezbatere la Senat.
 
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 a Codului fiscal, recent înregistrată la Senat pentru dezbatere, propune modificarea modului în care persoanele fizice din România își pot achiziționa autovehicule second-hand. Pentru a se putea aplica, proiectul de lege are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare prin decret prezidențial și de publicare în Monitorul Oficial.
 
Concret, arata Avocatenet.ro, proiectul de lege va limita numărul de mașini pe care le pot cumpăra persoanele fizice într-un interval de timp. Practic, dacă acest proiect de act normativ va intra în vigoare, românii vor putea să achiziționeze “o dată la doi ani, un singur autovehicul second-hand pentru folosința proprie”.

În momentul de față, în legislația din România, nu există o asemenea limitare. Pe lângă măsura amintită anterior, propunerea legislativă va permite doar persoanelor juridice să achiziționeze mașini din străinătate și să le revândă la noi în țară.
 
Măsurile propuse în proiectul de lege au ca scop „o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat și eliminarea operațiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziționate în spațiul intracomunitar și revândute în România”.
 
Potrivit Fiscului, tranzacțiile cu mașini second-hand provenite din spațiul intracomunitar au fost făcute de către persoane fizice sau juridice fără a plăti TVA și impozit pe profit. Cele mai multe vânzări de acest tip nici măcar nu apar în evidențele contabile ale firmelor.
 
De mai mulți ani, înmatriculările de mașini la mîna a doua au înregistrat creșteri spectaculoase, lucru care contribuie la mărirea vârstei medii a parcului auto din România și, odată cu aceasta, a nivelului de poluare.
 
Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat de către președintele României şi publicat în Monitorul Oficial.
 
Published in Auto
De la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei va ajunge până la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege care a primit ieri votul decisiv în Camera Deputaților. Cei care vor vrea să obțină derogare să mai lucreze în spitalele de stat și peste această vârstă vor trebui să aducă o asigurare profesională însă. 

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănăţii a fost adoptat deja de senatori anul trecut, iar marți a primit votul decizional în Camera Deputaților. Tot ce a mai rămas pentru intrarea în vigoare a prevederilor este să fie aprobate și de șeful statului și să fie publicate în Monitorul Oficial.
 
Unul dintre amendamentele aduse proiectului în Camera Deputaților se referă la majorarea vârstei de pensionare pentru medici, indiferent de sex, de la 65 de ani, cât este acum, la 67 de ani.
 
"Medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex", prevede proiectul ce a fost adoptat marți de deputați. Motivația din spatele majorării vârstei de pensionare este lipsa de personal medical din România, potrivit comentariilor din proiect. Evident, aceștia vor putea, în continuare, să profeseze în spitale private, după ce se pensionează, arata avocatnet.ro.
 
Ca și acum, cu titlu de excepție, medicii din spitalele publice și medicii de familie vor putea să-și desfășoare activitatea la stat, în continuare, dacă obțin un aviz anual pentru asta. Numai că, potrivit proiectului, pentru a obține derogarea, medicii vor trebui să vină și cu o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională.
 
Published in Sanatate
Miercuri, 01 Noiembrie 2017 20:26

Bărbat găsit fără suflare lângă o ghenă

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit, miercuri seară, lână o ghenă de gunoi din apropierea Pieței Viilor, din municipiul Botoșani.

O patrulă a Poliției Locale l-a observat căzut pe asfalt și când s-a apropiat și a văzut că bărbatul nu reacționează a sunat la 112. La fața locului a fost direcționat echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, dar manevrele de resuscitare ale cadrelor medicale au fost fără rezultat.

La fața locului au ajuns și criminaliștii, iar cadavrul a fost ridicat de angajații Medicinei Legale, după efectuarea necropsiei urmând se se stabili cauza decesului.

Bărbatul, Marius M., figura în evidențele Poliției Locale ca persoană fără adăpost, fiind și consumator de băuturi alcoolice. Polițiștii fac cercetări pentru moarte suspectă. 

Sursa: botosani.ro

Published in Sanatate

La Tribunalul Vaslui a început, de ieri, procesul în care sunt judecați pentru șantaj preoți Jitaru, Damian și Bumbu.

Tot ieri magistrații au decis, la cererea apărătorului fostului episcop Corneliu, ca ședințele de judecată să fie nepublice, cel puțin an faza de cercetare judecătorească. De asemenea, apărătorii celor trei preoți au cerut înlocuirea măsurii arestului la domicliu cu cel al controlului judiciar dar instanța a respins această cerere, ca fiind nefondata. Toată povestea a pornit după ce Cornel Onila s-a plâns procurorilor că Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale a Hușilor, împreună cu preotul Gheorghe Damian și Răzvan Bumbu, au încercat să-l șantajeze pentru a obține 50.000 de euro și o funcție de episcop vicar. Pe 15 iunie dimineață, procurorii DNA, însoțiți de jandarmi, au descins la locuințele preoților Bumbu și Damian și au cerut să le fie puse la dispoziție telefoane, memory-stik-uri și tehnică de înregistrare a acestora. Totul ar fi pornit de un film compromițător în care episcopul ar fi fost surprins în ipostaze compromițătoare. Acest film ar fi circulat între mai mulți preoți și acesta ar fi fost folosit pentru șantaj.

Published in Moldova

VICTIMÃ…O femeie de 41 de ani a trecut prin clipe de groazã dupã ce a cãzut victimã unui violator. Elena Roman plecase de acasã prin sat sã-si caute concubinul, dar, pe drum, a fost trasã cu forta în locuinta lui Petru Manole. Bãrbatul i-a mãrturisit cã îi este dragã, cã este frumoasã si cã a pus ochii pe ea. Femeia l-a refuzat, iar acest lucru l-a înfuriat pe violator. A violat-o ore în sir, pânã a adormit. “M-a violat cu picioarele la grindã si mi-a pus cutitul la gât”, a povestit victima, anchetatorilor. De rusine, Elena Roman a povestit totul iubitului sãu abia a doua zi si a anuntat Politia. Oameni legii l-au gãsit pe Petru Manole ascuns în pod. Când a dat ochii cu victima, acesta a început sã-si cearã scuze si sã încerce sã gãseascã clementã.

Fapte desprinse parcã din filme s-au întâmplat, zilele trecute, în satul Fundãtura Micã, comuna Ivãnesti. Dupã ce si-a asteptat concubinul pânã la lãsarea serii, plecat sã culeagã bureti din pãdure, Elena Roman, de 41 de ani, a iesit pe ulitele satului sã-l caute. A ajuns pânã în dreptul casei unui prieten al celor doi, Petru Manole. A strigat la acesta crezând cã bãrbatul ei este acolo. A iesit la poartã proprietarul care a tras-o în curte si apoi în casã. I-a mãrturisit femeii cã îi este dragã, cã este frumoasã si de mult timp a pus ochii pe ea. Beat fiind, Petru Manole i-a cerut femeii sã întretinã raporturi sexuale cu el, dar a fost refuzat. Acest lucru l-a înfuriat la culme pe atacator, astfel cã acesta a lovit-o si a violat-o toatã noaptea. În fata anchetatorilor, victima a povestit cã atacatorul a amenintat-o cu un cutit cã o va ucide dacã va spune cuiva ceva. “Îmi cãutam bãrbatul prin sat. L-am strigat si a iesit Petricã. M-a tras si m-a dus cu forta în casã. M-a violat cum a vrut si m-a strâns de gât. M-a pus cu picioarele la grindã si m-a chinuit cum a vrut. Dimineatã a adormit si atunci am reusit sã fug. Nu am avut curaj sã-i spun bãrbatului meu ce am pãtit. Abia a doua zi l-am luat cu binisorul si i-am povestit tot. A venit si Politia si l-a gãsit pe Petricã în pod. Când l-au dat jos se ruga la mine sã-l iert cã nu a fãcut nimic si nu este vinovat”, a povestit Elena Roman. În fata anchetatorilor, femeia de 41 de ani a spus cã nu-l va ierta pentru cã s-a speriat foarte tare si va merge la bisericã pentru a scãpa de spaime. De asemenea, politistii au descoperit, aruncat în grãdinã, cutitul cu care Petru Manole si-a amenintat victima. Bãrbatul a ajuns apoi în fata unui judecãtor de drepturi si libertãti care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui.

Concubinul victimei: ”A vãzut prea multe filme porno!”

OPINIE…Bãrbatul cu care Elena Roman îsi împarte viata, Lucian, a rãmas surprins de ceea ce a fãcut cel pe care îl considera prieten. “Nu am crezut cã este capabil de asa ceva. Eram prieteni. Am crescut împreunã. Dupã ce am venit de la pãdure si am observat cã nu este acasã nu m-am alarmat. Am crezut cã este plecatã pe la sorã-sa si doarme acolo. Mi-a spus apoi ce a pãtit si am vãzut-o si eu cã este vânãtã peste tot. Nu este bãiat rãu, dar, dupã ce bea, nu mai ai cu cine sã te întelegi. A pus-o cu picioarele la grindã si a violat-o. A vãzut prea multe filme porno”, e de pãrere Lucian, concubinul Elenei Roman. Despre agresor, oamenii din sat spun cã provine dintr-o familie de oameni gospodari, dar el nu era, de multã vreme, în toate mintile.

Published in Social
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top