Primarul comunei vrâncene Cîmpineanca, Tudorel Ivan, a ajuns, joi, în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident de motocicletă. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă.

Un tânăr de 15 ani din comuna Dumitra, care consumase băuturi alcoolice, s-a urcat joi la volan şi a lovit cu maşina două fetiţe ce se deplasau pe marginea unui drum comunal din Nimigea, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite, după ce două maşini s-au ciocnit în judeţul Vrancea. Şoferul uneia din maşini a pătruns pe contrasens şi a lovit celălalt autoturism.

Un autocar cu 24 de pasageri şi doi şoferi s-a ciocnit, luni dimineaţă, cu un autoturism, în judeţul Bihor. Şoferul maşinii a murit, iar din autocar o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Trei femei care stăteau într-o stație de autobuz, la Tisău, în Buzău, au fost lovite de o mașină în urma impactului cu un alt autoturism, condus de un tânăr care nu a acordat prioritate.

Anamaria Pop, o cunoscută cântăreaţă de muzică populară în vârstă de 37 de ani, a murit într-un cumplit accident produs în localitatea Cicârlău, din judeţul Maramureş. Artista a intrat cu maşina pe care o conducea într-un copac de pe marginea drumului.

O femeie a decedat, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Burleşti din judeţul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Maria Carp.

Cinci persoane sunt rănite după ce o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit violent vineri, pe drumul naţional 1, în zona localităţii Vlădeni din judeţul Braşov.

Un român în vârstă de 49 de ani și-a găsit sfârșitul într-un accident produs în Italia, în apropiere de localitatea Trebisacce. Șoferul a intrat cu un BMW X6 în mașina unei familii cu 3 copii, care a ajuns acum în spital.

Doi oameni au murit şi şase au fost răniţi, miercuri, după ce un microbuz s-a răsturnat în localitatea doljeană Pieleşti.

Pagina 1 din 60

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top