Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va organiza în perioada 9 – 19 septembrie sesiunea de admitere de toamnă. În total, în urma selectării opțiunilor candidaților în funcție de opțiunile din formularul de admitere, au rămas 250 de locuri neocupate la buget, la licență, 200 de locuri la master și 80 de locuri la doctorat.

Cifrele pot suferi mici modificări până la data de 9 septembrie, când începe oficial admiterea, fiindcă absolvenții de liceu care nu au putut confirma locul în săptămâna de după admitere mai au șansa să facă acest lucru până la data de 6 septembrie.

„Am actualizat împreună cu membrii Consiliului de Administrație situația confirmărilor, respectiv a dosarelor care conțin acte în original. Astfel, deși intervalul de timp dedicat confirmărilor se încheie în 6 septembrie, în acest moment putem afirma ca există la nivelul universității o creștere cu aproape 30% a numărului de confirmări, comparativ cu începutul de septembrie 2018”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

În urma admiterii de succes din vară, când s-a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii 13 ani, conducerea TUIASI a solicitat Ministerului Educației Naționale suplimentarea locurilor la licență pentru admiterea din toamnă, cerere aprobată de către minister. Reprezentanții ministerului au dat asigurări că, în funcție de situația de la nivelul întregii țări și de amploarea solicitărilor venite din partea candidaților, există posibilitatea suplimentării încă o dată a numărului de locuri alocate celor trei cicluri de studii.

„În mod clar aceste cifre indică o creștere a interesului pentru educația inginerească, posibil ca efect al creșterii atractivității salariale a profesiei de inginer, indiferent de domeniu, al ofertei mult mai diverse și din ce în ce mai răspândite geografic pentru absolvenții Politehnicii și, în același timp, al perspectivei unei evoluții profesionale dorite pentru cei care aleg o carieră de inginer și arhitect”, a completat rectorul.

Și în această toamnă va fi folosit sistemul de admitere implementat în 2017, prin care candidații se vor putea înscrie la oricâte facultăți și specializări ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, plătind o singură taxă și cu un singur dosar de admitere. Cu ajutorul unui formular online, care va putea fi accesat de acasă, viitorii studenți pot bifa, în ordinea preferințelor, toate facultățile și toate specializările la care vor să se înscrie și pot alege dacă vor să intre în concurs și pentru locurile la taxă (în cazul în care nu prind un loc la buget) sau doar pentru locurile bugetate.

Sistemul de admitere este unul complex, informatizat integral și realizat „în casă” de către o echipă TUIASI. Acesta va repartiza candidații în funcție de medii și de ordinea preferințelor absolvenților de liceu și va asigura, de asemenea, și o mai echitabilă distribuție a studenților pe locurile facultăților, ținând bineînțeles seama de ordinea opțiunilor acestora. Distribuția pe locuri se va face în timp real și va putea fi urmărită pe site-ul universității pe perioada admiterii.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează o nouă sesiune de admitere în septembrie 2019 pentru următoarele locuri și specializări:

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ Iași (TUIASI) a reuşit să atragă deja un număr similar de absolvenţi cu cel de anul trecut, deşi perioada de admitere durează până săptămâna viitoare, pe data de 25 iulie.

Pentru sesiunea de admitere din iulie 2019, Universitatea „Al. I. Cuza” (UAIC) Iași scoate la concurs 3.500 de locuri la buget pentru studiile de licență și 2.100 de locuri fără taxă pentru studiile universitare de master. De asemenea, sunt disponibile și 4.923 de locuri cu taxă, 3.317 pentru studii de licență și 1.606 pentru studii de master.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași (TUIASI) a primit anul acesta aproape 4.500 de locuri bugetate la cele trei cicluri de studii Bologna, la care se adaugă 1.320 de locuri cu taxă – un total de 5.820 de locuri pentru admitere. Pentru românii de pretutindeni, TUIASI a primit aproximativ 380 de locuri bugetate la cele trei cicluri, dintre care 65% cu bursă.

Evaluarea Naţională din 2019 începe, marţi, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Examenul de capacitate începe la ora 9:00, când vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Subiectele la Matematică, la concusul de admitere în clasa a V-a, au fost selectate în secret și au stat cel puțin o zi în biroul directoarei. În ședința CA a liceului se propusese ca acestea să fie realizate în ziua examenului și trase la sorți. Propunerile au fost respinse. Cătălin Bulgariu (PSD), director la Aeroport, membru în CA la Colegiul Național, a intervenit brutal în ședință, interzicând orice dezbatere democratică: „La mine îi dau pe toți afară dacă nu facem echipă”. Rezultatul apăsării pe butonul roșu: jumătate dintre elevi au luat nota maximă, mai mulți decât numărul total de locuri și orice departajare este imposibilă. Sute de copii și părinți stau în tensiune de două săptămâni, după ce s-au pregătit un an întreg pentru acest examen. Înscrierile s-au terminat vineri, dar ordinul directoarei Elena Calistru este ca situația admiterii să fie ținută la secret.

Situație extrem de tensionată la Colegiul Național. Sute de părinți așteaptă cu sufletul la gură rezultatele înscrierii în clasa a V-a la acest liceu de elită. Concursul la matematică a bulversat întreg sistemul: din 393 de elevi participanți, 189 au luat punctajul maxim. Dar locuri pentru clasa a V-a sunt numai 150 și doar 30 sunt destinate exclusiv concursului la matematică.

Candidaţii din acest an la concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi vor concura pe 2.055 de locuri, din care 725 sunt la buget.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin prin care schimbă calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2019-2020, cu două zile înainte ca examenele vocaționale să aibă loc, situația fiind aspru criticată de sindicate.

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top