În cadrul ședinței Consiliului Local de astăzi, 29 august, a fost aprobat noul regulament de ridicare a vehiculelor staționate sau parcate neregulamentar. Activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a maşinilor va fi realizată de Servicii Publice Iaşi SA în baza contractului pe care îl are deja încheiat cu Primăria.

Invidios pe mașinile personale ale vatmanilor din Iași, primarul Mihai Chirica a explicat pentru TVR Iași de ce aceștia sunt nemulțumiți de locul de muncă din tramvaie.

Furtuna care s-a abătut asupra Iașului, duminică seara, a provocat panică în oraș și a lăsat în urmă blocuri fără acoperișuri, copaci căzuți, a răsturnat tonete, iar mai multe cartiere au rămas fără electricitate.

Rezervorul de apă de 1.000 metri cubi aparținând fabricii de conserve din Tecuci a cedat, sâmbătă seara, iar valul de apă a avariat 18 mașini și două TIR-uri, a inundat o hală și mai multe anexe ale societății comerciale, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Cătălin Sion.

Mașinile le-au luat în februarie, actele le-au măsluit în iulie. Toți șefii Primăriei au comis frauda. Hordilă, fost director al Poliției Locale, spune că referatul pe baza căruia s-au cumpărat cele patru Skoda a fost făcut după plecarea sa din funcție. El a părăsit postul în iunie 2013, dar documentul aprobat de Mihai Chirica are data 1 februarie 2013. În realitate, Liviu Hliboceanu, noul șef al Poliției Locale a măsluit actul în luna iulie. Referatul a primit un număr de înregistrare fals, înlocuind adeverința de salariat pentru un credit. Mai gravă decât cumpărarea mașinilor a fost ascunderea adevărului prin fraudă.

O declarație tranșantă a fostului șef al Poliției Locale, Alexandru Hordilă, aduce Dosarul Skoda într-un punct nevralgic. Acesta a afirmat că referatul Poliției Locale pe baza căruia au fost cumpărate cele patru mașini pentru șefii Primăriei a fost scris la câteva luni de la achiziție.

În urma ploilor însemnate cantitativ și intensificărilor vântului din după amiaza zilei de 23 iunie 2017, în intervalul orar 14.00 – 15.30, când municipiul Iași a fost sub o avertizare meteorologică de Cod Portocaliu, s-au produs mai multe pagube materiale în diferite zone ale orașului.

Două maşini au ars complet, în această după-amiază, în vecinătatea Judecătoriei din Vaslui, informează Radio Iași. Cel mai probabil, incidentul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric.

Fiscul vinde din nou zeci de mașini, de la Dacia și Moskvich la Hummer H3, dar și o motocicletă Aprilia. Cel mai mic preț este 250 lei.

Ne-am obişnuit să ne cumpărăm cafea sau gustări de la automat, dar ce aţi zice de... o maşină?

Pagina 4 din 6

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top