Preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există bani pentru lucrările la şoseaua de centură, dar aleşii locali nu fac demersurile necesare pentru a se putea găsi un constructor.

Reprezentanții PNL Iași au atacat în instanță Planul Urbanistic Zonal aprobat în Consiliul Local prin care se distruge suprafața de spațiul verde din fața Policlinicii Mari.

Asfaltarea pe Manolache Drăghici, unde primarul și-a luat teren cu 250.000 de euro, a fost făcută în secret de Citadin, nefiind anunțată public și fără a exista pe lista cererilor de la populație. E o stradă de 100 m, cu cinci case, pe care s-a turnat covor asfaltic. Ieșeni din toate cartierele asaltează Primăria cu cereri de asfaltări, sunt liste de așteptare vechi de 5 ani. Esențială în zona UMF era modernizarea inelului cu sens unic din jurul Universității, pe la Spitalul Pneumo, până în Independenței. Deși drumul este supra-solicitat, Chirica l-a lăsat așa, într-o stare catastrofală. Asfaltarea pe strada primarului e o deturnare de fonduri.

Ca în comunism, când nomenclaturiștii primeau carne și ouă pe ușa din spate a magazinelor, fentând astfel coada celor mulți din față, la fel a procedat și primarul Mihai Chirica.

O româncă de 34 de ani, care locuiește la Roma de când avea 18 ani, n-a mai suportat muntele de gunoaie din fața blocului și, într-o zi, a făcut singură curățenie. Gestul ei poate fi „răsplătit” acum cu o amendă.

Primăria Sectorului 2 şi Primăria Capitalei condamnă la moarte singurul stejar secular urban, monument al naturii, aflat pe strada Horei din Bucureşti, trage un semnal de alarmă Eco-Civica, ONG vârf de lance în lupta pentru salvarea spaţiilor verzi.

Absolut aberant. Un expert contabil din Iași a cumpărat o casă în zona Fundație, pe strada Fătu, a primit autorizație de la Primărie pentru „consolidare, recompartimentare construcție existentă”, dar, peste noapte, a dărâmat tot. N-a mai rămas nicio cărămidă din vechea clădire. Iar acum, spre disperarea vecinilor, ridică o construcție nouă. Pe schiță arată ca un mic bloc, cu demisol, parter, etaj și mansardă. Fără a avea o altă autorizație. Inspectorii Primăriei și ai Urbanismului de la Poliția Locală stau cu mâinile în sân în fața acestui caz.

„În acest moment, există un deficit de peste  600 de locuri la creșele publice din Municipiul Iași, administrate de către Direcția Creșe din subordinea Primăriei. Cu sau fără criteriile de proximitate, trebuie fonduri urgente pentru construirea de creșe în oraș.

Deputatul PMP Iași Petru Movilă anunță astăzi, pe pagina sa de Facebook, că a verificat la CNAI stadiul implementării proiectelor care vizează Autostrada Iași-Târgu Mureș și șoseaua de centură a Iașului.

Pagina 2 din 44

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top