Germania, îngenunchiată de iberici: Spania, noua campioană europeană la tineret (VIDEO)

Germania, îngenunchiată de iberici: Spania, noua campioană europeană la tineret (VIDEO)

Spania U21 a câștigat finala EURO 2019 în fața Germaniei U21, scor 2-1. Pentru jucătorii lui Stefan Kuntz a însemnat și prima înfrângere a turneului. Finala Campionatului European de tineret la fotbal s-a jucat la Udine, pe „Dacia Arena”, unde au luat parte peste 20.000 de suporteri.

 Spania a arătat mult mai bine încă din startul meciului, iar evoluția s-a concretizat cu un prim gol în minutul 8. Fabian Ruiz a deschis scorul cu o execuție personală spectaculoasă de la marginea careului.

Atacurile spaniolilor au continuat, nemții au început să iasă și ei mai mult la joc, dar până la pauză nu s-a mai marcat. În partea secundă, Germania a abordat o strategie mai ofensivă, dar nu a fost suficient. Atacurile nu au dat prea mari probleme Spaniei.

Golul doi a venit în minutul 69. Cel care a marcat a fost Dani Olmo, jucător legitimat la Dinamo Zagreb, care a beneficiat de o eroare a portarului Alexander Nubel. Acesta a respins greșit un balon în față, iar mijlocașul, aflat pe fază, l-a lobat și a înscris.

Golul Germaniei a venit în ultimele minute ale partidei. Nadiem Amiri a închis tabela la 2-1, cu un șut puternic ce a fost deviat de un apărător iberic.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top