Miercuri, 26 09 2018
ReporterIS - Liga a II-a
Premierul Sorin Grindeanu s-a întors în această seară în țară. El a fost așteptat pe aeroport de vicepremierul Sevill Shhaideh și de ministrul de Interne, Carmen Dan, care i-au dat raportul cu privire la incendiul din clubul Bamboo.

 

Grindeanu a susținut că este obligatoriu să fie luate toate măsurile necesare, astfel încât istoria să nu se mai repete şi adevărul să iasă la lumină.

 

Published in Guvern
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 22 ianuarie, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 16.693.565,48 lei.

 

Published in Moldova
Surse din PSD au declarat pentru HotNews.ro că liderii PSD urmează să transmită mesajul că manifestanții încearcă o lovitură de stat.

 

Published in Guvern
Un test al unei rachete britanice Trident, ce poate transporta încărcătură nucleară, efectuat în largul Floridei, a eşuat, iar racheta s-a îndreptat spre continentul american, scrie The Sunday Times, citat de Reuters.

 

Published in Panorama
Un nou miting de protest împotriva legii grațierii a fost anunțat duminică, la Iași. În Piața Unirii, locul anunțat al manifestării, s-au adunat circa 1.000 de protestatari. Mitingul a început la ora 17.00.

 

 Estimări neoficiale arată că la manifestaţie au participat circa 1.500 de persoane, în timp ce unii dintre organizatorii protestului, cei care au mobilizat ieşeni pe reţele de socializare, spun că numărul a fost de cel puţin 2.000 de oameni.

Published in Slideshow HOMEPAGE
Guvernul nici nu vrea să audă de retragerea proiectelor de ordonanța de urgență care au scos lumea în stradă în ultima săptămână.
Published in Justitie
Noi proteste în capitală, faţă de proiectul ordonanţei privind graţierea şi modificarea Codulul Penal. Oamenii şi-au dat întâlnire în Piaţa Univeristăţii, de unde vor porni în marş spre Guvern. Oamenii au ieșit în stradă și în alte orașe mari.
Published in Social
Bonurile fiscale emise în data de 7 decembrie 2016, cu o valoare de 706 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

 

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 decembrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

 

Published in Fiscalitate
Un nou miting de protest împotriva legii grațierii a fost anunțat duminică, la Iași. În Piața Unirii, locul anunțat al manifestării, s-au adunat circa 1.000 de protestatari. Mitingul a început la ora 17.00.

 

 Estimări neoficiale arată că la manifestaţie au participat circa 1.500 de persoane, în timp ce unii dintre organizatorii protestului, cei care au mobilizat ieşeni pe reţele de socializare, spun că numărul a fost de cel puţin 2.000 de oameni.

Published in Social
La data de 20 ianuarie a.c, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Popricani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 2 ani închisoare emis pe numele unui bărbat de 35 de ani, din comuna Victoria.

 

Published in Justitie
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top