Duminica, 19 11 2017
Oficial: Cosmin Contra va prelua Naționala de fotbal a României. Cine va mai fi în staff-ul echipei

Oficial: Cosmin Contra va prelua Naționala de fotbal a României. Cine va mai fi în staff-ul echipei

Federația Română de Fotbal a ajuns la o înțelegere de principiu cu Cosmin Contra în privința preluării postului de selecționer al naționalei României, anunță FRF.

 

„În data de 14 septembrie 2017, președintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgență al FRF să negocieze cu anumiți antrenori ocuparea funcției de selecționer al echipei naționale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidați, iar președintele FRF și-a însușit aceste propuneri. Numirea în funcție a unui nou selecționer și detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv și supuse aprobării acestuia'', menționează site-ul Federației.

 

În staff-ul naționalei vor mai fi, aproape sigur Jerry Gane,  secund, Javi Reyes, preparator fizic, și, una dintre variantele discutate este Laurențiu Roșu,  care ar urma să fie al doilea secund, notează GSP.

 

Noul antrenor al tricolorilor îi va urma în funcție germanului Christoph Daum.

 

Vineri, tehnicianul echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, declara, într-o conferință de presă, că a avut un prim contact cu oficialii Federației Române de Fotbal cărora le-a transmis că este pregătit să antreneze prima reprezentativă a României.

 

El a menționat că nu a negociat cu reprezentanții FRF și s-a arătat onorat de faptul că este unul dintre antrenorii aflați pe lista succesorilor lui Christoph Daum, al cărui contract a fost reziliat după ratarea calificării la CM 2018.

 

(Sursa: romaniatv.net)

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top