Premiile sindicatului producătorilor americani (PGA) au onorat, sâmbătă seara, pelicula ”Green Book” cu premiul dedicat producţiilor de cinema, transformând pelicula biografică într-un favorit pentru premiile Oscar de luna viitoare, arată Variety.

Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal, întrunită, luni, la Casa Fotbalului, a propus conducerii FRF rezilierea contractului selecționerului echipei naționale a României, Christoph Daum, ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială din 2018.

 


Franța a ales. Sondajele de la ieșirea de la urne îl dau câștigător detașat pe Emmanuel Macron, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

 


James Mattis, fost general al Puşcaşilor Marini în Orientul Mijlociu şi Afganistan, este favorit pentru preluarea funcţiei de secretar american al Apărării şi şef al Pentagonului, potrivit declaraţiilor preşedintelui ales Donald Trump, care l-a caracterizat pe Mattis ca fiind "impresionant", scrie Reuters.

 

Trump s-a întâlnit duminica cu James Mattis şi Mitt Romney,  fost candidat la Casa Albă în anul 2012 şi unul dintre cei mai mari critici ai preşedintelui ales din cadrul Partidului Republican, pe parcursul campaniei electorale. Romney este considerat acum favorit pentru a prelua funcţia de secretar de stat american.

 

Donald Trump a scris pe Twitter că "generalul James 'Mad Dog' Mattis, care este luat în calcul pentru funcţia de secretar al Apărării, este impresionant. Un adevărat general al generalilor."

 

Vicepreşedintele ales Mike Pence, care conduce şi echipa de tranziţie a lui Trump, a spus şi el despre James Mattis că a avut „o carieră militară legendară".

 

(Sursa: HotNews.ro)


Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top