fbpx
 
Șpăgarul român de la Bagdad: chirie umflată de cinci ori

Șpăgarul român de la Bagdad: chirie umflată de cinci ori


Doi dintre acoliţii lui Popescu au recunoscut faptele, aşa că acesta are foarte puţine şanse să scape. Daniel Popescu a închiriat o clădire cu 665.000 de dolari, deși înainte contractul fusese de numai 124.000 de dolari. Americanii mituiți trimiteau banii acasă prin curier, ascunși în boxe stereo. Românul corupt a dat un răspuns standard: „Averea mea e făcută din bani puși deoparte din salariu”. Peste câteva zile, Popescu va fi extrădat în SUA.

 

Noi detalii apar în cazul cetăţeanului român vizat de un dosar de corupţie în Statele Unite ale Americii (SUA).

 

Triada corupţiei

Anchetatorii americani îl acuză pe Daniel Emil Popescu (49 de ani), că împreună cu alte persoane ar fi pus la cale o întreagă conspiraţie şi ar fi dat mită pentru ca Guvernul SUA, printr-o firmă, să închirieze o clădire în Irak cu o sumă de cinci ori mai mare.

Întreaga afacere ar fi fost pusă la cale în aprilie–mai 2011, în Bagdad, când Daniel Emil Popescu şi Wesley Struble, ambii angajaţi al unui furnizor de servicii în Irak al Guvernului SUA, s-ar fi întâlnit cu Jose Rivera, manager de probleme de securitate la o companie care avea un contract cu Departamentul de Stat al SUA şi cu reprezentanţii companiei care deţinea imobilul.

În Irak, americanii au plătit prin firme gen Dyn Corp inclusiv servicii de pază pentru oficialităţi locale

 

Ţeapa luată de Departamentul de Stat

Aceştia s-ar fi înţeles să facă toate demersurile pentru ca angajatorul românului să rezilieze contractul cu compania care deţinea clădirea, iar aceasta să fie închiriată cu o sumă mai mare de către angajatorul lui Rivera. „Rivera şi Wesley Struble vor fi plătiţi pentru a influenţa Compania A. (care avea contract cu Departamentul de Stat-n.r) prin declaraţii şi reprezentări să închirieze Camp Butler II; Popescu şi ceilalţi angajaţi ai Companiei C (firma care deţine imobilul- n.r.) vor profita de asemeni de pe urma creşterii chiriei”, au susţinut anchetatorii americani că s-ar fi decis la întâlnire.

Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, românul se angajase la compania irakiană care deţinea spaţiul, cel mai probabil Al Qarat Co, iar Wesley Struble la cea care lucra Jose Rivera, Dyn Corp. În cele din urmă, proprietatea ar fi fost închiriată de Dyn Corp, în septembrie 2011, cu 665.000 de dolari, deşi vechiul chiriaş plătea doar 124.000  de dolari. Întreaga sumă era suportată de Departamentul de Stat, via Dyn Corp, care până în aprilie 2012, ar fi plătit în total 5,3 milioane de dolari.

 

„Din descrierea faptei imputate persoanei extrădabile, expuse în documentele anexate de autorităţile statului solicitant, asocierea acestuia în vederea dării de mită s-a produs în cadrul unui contract al Guvernului SUA, oferit de Departamentul de Stat al Statelor Unite în Irak. Toate elementele invocate relativ la situaţia factuală nu pot fi analizate de instanţa română, care, aşa cum s-a arătat, nu are competenţă în acest caz”, Fragment din decizia Curţii de Apel Iaşi de extrădare a lui Popescu

 

Mită de sute de mii de dolari

„În jurul lunii septembrie 2011, până în aproximativ ianuarie 2012, Popescu şi alţi angajaţi sau afiliaţi ai Companiei C au plătit către Rivera şi Wesley Struble mite periodice totalizând cel puţin 400.000 de dolari (...) În jurul lunii ianuarie 2012 Popescu a primit transferuri electronice bancare în valoare totală de aproximativ 430.000 dolari dintr-un cont bancar asociat cu Compania C”, conform anchetatorilor.

Cei doi americani ar fi dus personal peste Ocean o parte din banii primiţi şpagă, însă o altă parte ar fi trimis-o prin poştă sau curieri poştali comerciali „inclusiv în interiorul unor dispozitive electronice precum boxe stereo, care au fost trimise din Irak către membrii de familie din Statele Unite”. Rudele ar fi fost instruite să facă şi depozite bancare în conturi diferite pentru a evita cerinţele legale de raportare.

Mai mult, în octombrie 2011, Strubie ar fi trimis unor membri ai familiei sale „instrucţiuni de plată pentru achiziţionarea unei motociclete în numele lui Rivera”.

 

Nu a dorit extrădarea

Daniel Emil Popescu a fost acuzat de „infracţiuni de conspiraţie la încălcarea Legii privind mita“, iar, în martie 2017, pe numele său fost emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al Statului Virginia. Într-un articol publicat în iunie, Washington Post a scris că Popescu a dat în luna martie o declaraţie celor de la FBI, susţinând că banii din Irak au fost din salarii şi bonusuri de performanţă. 

În iunie, cetăţeanul român, care locuia în Vaslui, a fost reţinut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, iar ulterior arestat preventiv de judecători. Curtea de Apel Iaşi a decis, pe 2 august, extrădarea în SUA a lui Daniel Popescu pentru a fi judecat. Acesta nu a fost de acord cu predarea sa autorităţilor americane, contestând decizia. Însă, în 18 august, instanţa supremă a menţinut hotărârea.

 

Dyn Corp a făcut miliarde de dolari în Irak şi Afganistan

 

Doi dintre inculpaţi, soarta pecetluită

Daniel Emil Popescu a lucrat până în anul 2004 în Armata Română, când s-a pensionat. Ulterior, a lucrat în Irak pentru mai multe companii, ca specialist în securitate. Unul dintre angajatorii săi a fost, la un moment dat, DynCorp, un furnizor de servicii la nivel global pentru Guvernul SUA. Dyn Corp a fost societatea care a închiriat imobilul cu chirie supraevaluată.

Struble a fost condamnat deja la 4 ani de închisoare, după ce şi-a recunoscut vina, şi are de restituit 3,4 milioane de dolari. Rivera a fost arestat şi a anunţat iniţial că se socoteşte nevinovat. La sfârşitul lui iulie, el şi-a schimbat opţiunea şi a pledat vinovat, riscând 5 ani de puşcărie. 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30