fbpx
 
Richard H. Thaler de la Universitatea din Chicago câştigă Premiul Nobel pentru Economie 2017 (VIDEO)

Richard H. Thaler de la Universitatea din Chicago câştigă Premiul Nobel pentru Economie 2017 (VIDEO)


Profesorul Thaler de la Universitatea din Chicago a fost onorat pentru „contribuţiile sale în economia comportamentală”.

 

Richard H. Thaler este câştigătorul premiului Nobel pentru Economie 2017 pentru "contribuţiile sale la economia comportamentală". În această ediţie, ca de obicei, nu a existat un favorit clar. Zeci de candidaţi au aspirat la prestigiosul premiu, dar în cele din urmă acesta a fost decernat profesorului, în vârstă de 72 ani, de la Universitatea din Chicago (SUA).

 

Potrivit Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, contribuţiile lui Richard H. Thaler "au construit un pod între analizele economice şi psihologice ale procesului decizional individual".

 

Economistul american este un pionier în economie comportamentală, un domeniu de cercetare unde studiile de psihologie sunt aplicate în luarea deciziilor ce ţin de economie.

 

Prin explorarea consecinţelor ce ţin de raţionalitate limitată, preferinţele sociale şi lipsa de autocontrol, Thaler a arătat că aceste trăsături umane afectează sistematic deciziile individuale, dar şi schimbările la nivelul pieţei. Raţionalitatea limitată explică modul în care oamenii simplifică luarea de decizii financiare prin crearea în mintea lor a anumitor considerente, concentrându-se pe impactul redus al fiecărei decizii în parte şi nu la efectul general.

 

 

Preferinţele sociale se referă în acest context la corectitudinea consumatorilor. Acestea pot opri companiile să ridice preţurile atunci când există cerere mare, dar nu şi atunci când există inflaţie.

 

Conform Comisiei Nobel, "constatările sale empirice şi cunoştinţele teoretice au fost decisive în crearea noului domeniu al economiei comportamentale, motiv pentru care a avut un impact profund asupra multor domenii ale cercetării şi politicii economice".

 

Richard H. Thaler s-a născut în anul 1945 în East Orange, New Jersey (SUA). Şi-a luat doctoratul în 1974 la Universitatea Rochester, New York. Acesta este cunoscut pentru studiile sale în ştiinţe comportamentale şi economie.

 

Alfred Nobel nu a lăsat în testament distincţia pentru economie

Deşi unele premii Nobel sunt acordate începând cu 1901, premiul Nobel pentru Economie nu s-a acordat până în 1969, deoarece această categorie nu a apărut în testamentul lui Alfred Nobel. De fapt, premiul Nobel dedicat acestei discipline a fost oficial botezat ca "Premiul Băncii Suedeze în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel", dar de-a lungul anilor, şi pentru comoditate, s-a scurtat pentru a-l simplifica.

 

Laureaţii Premiului Nobel de anul trecut, Bengt Holmström şi Oliver Hart, au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractuale, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30