Potrivit agenţiei Reuters, bărbatul a reclamat în instanţă că firma producătoare nu a avertizat că odată cu administrarea medicamentului, ar putea apărea şi acest efect advers.
Bărbatul, acum în vârstă de 26 de ani, a început să se trateze de tulburări din spectrul autism, cu medicamentul Risperdal, în anul 2003. Apoi, au început să-i crească sânii.
A consultat avocaţi, iar împreună cu aceştia a dat în judecată compania producătoare.
Iniţial, judecătorii de la o curte din Philadelphia au decis că tânărul trebuie să fie despăgubit cu 680 de mii de dolari, apoi instanţa a majorat considerabil daunele, pe care compania Johnson & Johnson le consideră mult prea mari.
Decizia nu este definitivă.
Sursa: Europa FM