fbpx
 

Items filtered by date: Sambata, 25 Februarie 2017

Incidentul ar fi avut loc în urmă cu câteva zile, după un concert pe care Florin Salam l-a susţinut pentru conaţionali care locuiesc în New York.

 


Publicat in Vedete
Cel puțin trei oameni au fost răniți, în Germania, după ce un bărbat înarmat a intrat cu mașina într-o zonă pietonală din orașul Heidelberg, relatează BBC News.

 


Publicat in Eveniment
PSD vrea ca șeful statului să renunţe la referendum. Social-democraţii spun că, după ce legile privind Ordonanţele 13 si 14 au fost promulgate, obiectul consultării populare a dispărut. Cei de la UDMR vorbesc despre o cheltuială inutilă, iar liberalii sunt de partea preşedintelui. PNL este de părere că acest referendum poate împiedica viitoarele tentative ale PSD de a ataca sistemul de justiţie.

 

Liviu Dragnea i-a recomandat şefului statului să analizeze cu multă înţelepciune ideea unui referendum. Colegii săi de partid sunt mai direcţi şi vor ca preşedintele Klaus Iohannis să nu mai organizeze consultarea populară pe tema anticorupţiei.

 


Publicat in Parlament
Cristian Stroe, primarul din comuna Şotânga, le-a spus participanţilor la mitingul PSD de la Târgovişte că i-au cerut colegii primari să vorbească clar şi cu dicţie, precum actriţa care a vorbit înaintea sa, el răspunzându-le: „Bă, dobitocilor, eu sunt primar, nu actor!”

 


Publicat in Guvern
Mihai Chirica, rămas fără funcții în PSD, le mulțumește ieșenilor pe pagina sa de Facebook pentru sprijinul arătat și le spune că nu trebuie să iasă în stradă pentru a-l susține pe el, ci pentru a susține democrația. La finalul postării apare și hash tag-ul #Rezist, folosit de protestatarii care s-au opus controversatelor ordonanțe emise de Guvernului Grindeanu.

 


Publicat in Politica Locala
Sambata, 25 Februarie 2017 09:32

Lucian Bute, făcut KO în repriza a cincea

Lucian Bute a fost învins de columbianul Eleider Alvarez, prin KO tehnic în repriza a cincea, într-un meci care a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Quebec, primul pe care boxerul român îl susține după scandalul de dopaj în care a fost implicat.

Publicat in Alte Sporturi
Autoritățile locale au fost puse pe jar după ce în râurile Nicolina și Bahlui care străbat Iașul, au fost grav afectate de scurgerea masivă de ulei dintr-un rezervor spart de pe platforma de la Fortus. Până când au fost instalate barajele anti-poluare, uleiurile toxice au ajuns până la Prut.

 

Polițiștii ieșeni au demarat deja o anchetă în privința accidentului ecologic. Oamenii legii s-au deplasat împreună cu inspectorii Gărzii de Mediu la Fortus pentru a stabili sursa poluării și cine sunt vinovații. Cei de la Apele Române au anunțat că știau de poluare încă de pe 23 februarie. Ciudat este că opinia publică a aflat că Bahluiul este poluat abia a doua zi, de pe rețelele de socializare și nu din surse oficiale.

 


Publicat in Administratie Locala
Claudiu Paşnicu, șoferul inconștient care a provocat teribilul accident din Podu Roș, ucigând doi oameni nevinovați, a fost readus la Iași. El a fost internat la Institutul de Psihiatrie Socola, fiind ținut sub observație.

 


Publicat in Justitie
Victorie frumoasă a lui Cătălin Moroșanu în lupta cu americanul Maurice Green din cea mai mare competiție de kickboxing din lume, Glory.

 


Publicat in Alte Sporturi
Este în cărţi să ajungă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dar face greşeli de doi bani. Eroare fără precedent în administraţia locală. Directorul Fotbal SA, Romeo Olteanu, plătit cu 1.000 de euro pe lună, a uitat să se înscrie pe lista creditorilor unei firme care datorează 110.000 lei către Fotbal SA. Olteanu a depus o astfel de cerere după data stabilită de judecătorul sindic pentru definitivarea tabelului. În cazul în care Fotbal SA nu va fi înscrisă pe listă, Olteanu ar putea fi acuzat de neglijenţă în serviciu.

 

Romeo Olteanu a dat cu piciorul unor bani pe care trebuia să-i încaseze din închirierea unui spaţiu.

 


Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28