fbpx
 
Un copil de 14 ani a fost prins la volanul unei mașini în Suceava, iar pasagera din dreapta era chiar mama lui. Femeia le-a spus polițiștilor că ea i-a dat voie fiului ei să conducă autoturismul, care pe deasupra avea și ITP și asigurarea expirate.

Inspectorii RAR Bacău au descoperit un sistem ilegal la un Volkswagen Golf 4, în care proprietarul a investit mulți bani, deși autoturismul se afla într-o stare deplorabilă.

Un șofer din Bacău s-a prezentat la sediul Registrului Auto Român pentru a obține certificatul de înmatriculare care îi fusese reținut pentru că nu avea ITP-ul.

Un bărbat de 91 de ani, din comuna Ibănești a fost oprit de polițiștii rutieri în timp ce se deplasa, pe D.N. 29 A, în afara municipiului Dorohoi, cu un autoturism cu număr de înmatriculare fals, fără inspecție tehnică periodică și fără a deține asigurare obligatorie a vehiculului, scrie Alo Iași.

Un bărbat a încercat să efectueze Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a unui autoturism la o reprezentanța RAR din țară, însă în urma examinării modelul a fost respins. Ulterior, bărbatul a revenit pentru ITP, după ce ar fi „remediat" problemele, arată o postare pe Facebook a Registrului Auto Român.

Polițiștii prahoveni au prins în trafic, în localitatea Florești, un șofer care nu avea permis, toate actele mașinii erau expirate, iar autoturismul era furat și figura ca fiind plasat sub sechestru, potrivit Observatorul Prahovean.

O polițistă de frontieră din Vaslui a sărit la bătaie la colegii de la Rutieră, după ce aceștia au tras-o pe dreapta și au descoperit că nu avea asigurarea obligatorie la mașină și nici ITP-ul valabil.

Polițiștii germani au scos din circulație un TIR românesc, după ce au descoperit că nu avea inspecția tehnică periodică și prezenta mai multe deficiențe grave, transmite presseportal.de, citat de Știrile Pro TV.

Statistica oficială a Registrului Auto Român arată că doar cinci milioane de autoturisme din cele şapte milioane înmatriculate în România au Inspecţia Tehnică Periodică valabilă şi pot circula legal.

Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31