fbpx
 
Dragostea a înclinat balanţa Justiţiei la Botoşani, unde procurorul-şef al Parchetului judeţean a ajuns în arest pentru şantaj. Procurorii anticorupţie au descoperit că Raluca Stăncescu îi ameninţa cu dosare penale pe foştii socri ai iubitului său. Mai mult, tot pentru a-şi ajuta partenerul, femeia ar fi încercat să influenţeze mai multe anchete care-l vizau pe acesta.

 


Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de un fost ofiţer de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti – judeţul Botoşani, acuzat de fapte de corupţie, se arată într-un comunicat de presă, transmis, astăzi, de DNA.

 

Potrivit sursei citate, comisarul şef Liviu Ciobanu, care ocupă în prezent funcţia de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu- judeţul Vaslui, se află sub control judiciar pentru 60 de zile pentru „săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi instigare la favorizarea făptuitorului”.

 


La aproape un an de la moartea unui bebeluş, adus pe lume la maternitatea din Botoşani, noi detalii şocante ies la iveală.

 

Dacă atunci medicii susţineau că i-au administrat copilului antibiotice pentru a-i salva viaţa, acum legiştii susţin că în corpul pruncului nu au fost găsite urme de medicamente.

 


Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost reținut pentru fapte de corupție, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție.

 

Procurorii DNA au emis, joi seară, un mandat de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Stăncescu, care este acuzată de șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublicate.

 


Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit 12.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, pe care mai multe persoane intenționau sa le introducă ilegal în ţară peste râul Prut.

 


Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost ridicată, joi, de procurorii Serviciului teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi dusă la audieri.

 

Ridicarea acesteia a avut loc la finalul unor percheziții care au avut loc atât la locuința acesteia, cât și în biroul de la Parchet.

 


Procurorii DNA fac, joi, percheziții în municipiul Botoșani, la patru instituții, printre care la Poliția Județeană și Parchetul Tribunalului, precum și la persoane susectate de fapte de corupție, fapte contra libertății persoanei și contra înfăptuirii justiției.

 


Un tânăr în vârstă de 24 de ani este principalul suspect al unei crimei de la Alba Iulia. Mădălin Mik Lupu a fost prins de poliţişti după ce a mai omorât o femeie în Botoşani. La Alba Iulia ar fi ucis o femeie de 80 de ani şi l-ar fi rănit grav de fiul acesteia de 53 de ani.

 


Un taximetrist în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața duminică într-un accident din Botoșani, potrivit Agerpres.

 


Un bărbat din Botoșani a a avut ghinionul să fie „protagonistul” unui accident foarte dureros. Acesta a ajuns la Urgențe după ce și-a prins organul genital în tocătoare.

 


Pagina 25 din 39

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31