fbpx
 
Poliţiştii au deschis o anchetă după ce persoane necunoscute au omorât patru asini şi doi cai şi le-au abandonat trupurile pe un câmp din judeţul Olt.

Câini, cai, pisici, iepuri, păsări ornamentale, animale de fermă (vaci, oi, capre), expoziție de reptile și insecte - toate vor putea fi admirate în perioada 6 – 7 mai, la „Animal FEST by USV Iași”, eveniment organizat de către Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”.

Traficul se desfășoară cu dificultate, joi dimineața, pe Autostrada A1 București - Pitești, doar pe banda de urgență, în zona localității Mioveni, județul Argeș, după ce doi cai care au pătruns pe suprafața de rulare au fost loviți de un TIR.

Polițiștii din Ciurea și din cadrul Serviciului de Ordine Publică Iași, cu sprijinul Serviciului pentru acțiuni Speciale Iași, au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza comunei Ciurea, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În Poliția Locală nu mai există benzină pentru patrulatul pe străzi. Polițiștii au ordin, de cinci luni, să meargă pe jos la intervenții

În 2021, valoarea amenzilor și toți ceilalți indicatori ai activității Poliției Locale au fost la jumătate față de 2020

Deși nu se cumpără benzină, bugetul total este mai mare decât anul trecut

Aberațiile continuă: sunt 5 șoferi plătiți ca să facă diverse comisioane pentru șefi, deși aceștia au permise de conducere

În plus, la Poliția Locală se cheltuie 300.000 de euro/an cu 10 cai, deși nici aceștia n-au nicio activitate utilă. La intervenții se merge pe jos, în schimb au Poliția Călare

Norocul lor că au cai. Poliția Locală a rămas fără benzină.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce poliţiştii au descoperit la domiciliul acestuia 150 de câini şi trei cabaline în stare de pericol.

Trei cai au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc la Măgurele, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Un studiu publicat luni în Franţa arată că este benefic ca unui cal să i se vorbească pe tonul folosit în cazul unui bebeluş, relatează AFP.

* Cluj, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara și niciun alt oraș mare nu are Poliție Călare, având niște primari incapabili
* Din 2017 și până la sfârșitul lui 2021, Iașul va avea 6 milioane de lei cheltuiți cu întreținerea cailor
* Lui Chirica nu i-au ajuns primii cinci cai, a mai luat cinci
* Cei 10 cai au manej, pensiune completă, fac naveta zilnic de la Voinești, se plătesc 9 salarii plus îngrijitorii. Cheltuielile anuale trec de 1 milion de lei
* Câte 2-3 cai sunt scoși zilnic prin oraș, se plimbă doar pe Ștefan cel Mare și câteva străzi adiacente, iar exercițiul de imagine durează maxim trei ore
* Emblematic este muncitorul Salubris care culege bălegarul din urmă
* Doar 1% din amenzile Poliției Locale dintr-un an au fost date de echipele călare
* Între timp, ieșenii protestează că n-au străzi asfaltate. Cu banii pentru cai, Mihai Chirica putea face patru străzi pe an

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30