fbpx
 
Zeci de angajați de la Radio Iași au protestat în această dimineață în fața instituției. Ei și-au manifestat astfel nemulțumirea față de salarizarea foarte mică, volumul foarte mare de muncă, lipsa bonurilor de masă.

Compania Antibiotice a obținut locul I al doilea an consecutiv pentru „Cea mai bună companie din perspectiva activității în relația cu investitorii” în cadrul competiției lansate de ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii) și a marcat momentul participând la lansarea primei colecții de NFT din piața românească de capital.

Concursul din luna mai de la DSP e o fraudă de proporțiile scandalului „Chelnerița” de la Apele Române

Pentru postul de inspector sanitar au cerut exclusiv studii de Științele Comunicării și au eliminat Medicină și Ingineria Produselor Alimentare, specializări care au legătură cu domeniul Sănătății Publice

Singurul candidat admis în concurs a fost Amalia Șoldan, fiica șefei de Birou Resurse Umane din cadrul DSP, informație furnizată de REPORTER DE IAȘI săptămâna trecută. Dacă termini medicina, nu poți lucra la DSP în România!

Pentru inspecție sanitară, tânăra beizadea nu are nicio pregătire: trebuie să știe medicină, chimie, fizică, igienă. Ea știe doar Comunicare

REPORTER a verificat în alte orașe din țară: posturile de inspector sanitar se ocupă doar cu studii de Medicină sau Ingineria Produselor Alimentare

ANFP este o glumă proastă pentru că au acceptat condițiile de concurs trimise de DSP Iași fără să verifice legalitatea

În acest scandal de nepotism este ca și cum ai angaja un pictor să piloteze avioane sau o coafeză să facă operații pe cord

Prof. dr. Mircea Onofriescu, medic primar Obstetrică-Ginecologie, nu exclude ipoteza ca tânăra însărcinată, care a murit în cursul săptămânii trecute la Spitalul Judeţean din Botoşani, să fi suferit un tromboembolism pulmonar, el apreciind ca fiind de neconceput lipsa de comunicare în cursul nopţii cu personalul medical.

I.L. Caragiale a fost genial când a scris schiţa „Temă şi variaţiuni" cu 130 de ani în urmă. Am citit-o în copilărie şi am ţinut-o minte toată viaţa ca pe o lecţie în profesia mea de ziarist. O satiră succintă, mai edificatoare decât 10 tratate de teorie a jurnalismului.

Mugurel Laicu l-a adus pe prietenul său de la Botoșani, ca „bun specialist”

Viorel Zacrețchi a fost prins de PRO TV când își construia casa de 240 mp cu utilaje și muncitori de la DRDP

Fiul e șef de district la Răducăneni, iar în 2022 a stat două luni și jumătate în concediu: la două zile lucrate, una era liberă

Nora e angajată la Comunicare, DRDP având un întreg departament, ca și cum ar scoate zilnic o gazetă

Mircea Gheorgheosu a anunţat vineri că şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţine în Parlament şi în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), transmite Agerpres.

Pagina 1 din 3