fbpx
 
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov efectuează o anchetă după ce 8 copii au ajuns, joi, la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, survenite după ce au luat micul dejun la Bran.

Poliţia cehă a deschis o anchetă după ce doi copii au găsit şi au mâncat bomboane care conţineau canabis, a declarat joi un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează dpa, citat de Agerpres.

Patru membri ai aceleiași familii, între care doi copii, au fost găsiți morți în casa lor din Upper West Side, cel mai probabil fiind vorba despre crimă urmată de sinucidere.

O ambarcațiune în care se aflau opt persoane, printre care doi copii, s-a răsturnat în fluviul Dunărea, la Cotul Pisicii (Galați). Polițiștii au aflat că barca era condusă de o femeie de 37 de ani, care era drogată.

Fostul ministru Ilan Laufer, soţia acestuia şi cei doi copii ai lor au fost răniţi într-un accident rutier produs, sâmbătă, în municipiul Câmpina, au confirmat surse judiciare.

Un accident rutier soldat cu 9 persoane rănite, printre care 7 copii, s-a produs, joi, în localitatea Harja din comuna Oituz, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

Poliţiştii din Timiş au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce o fată de 11 ani a fost rănită în timp ce se dădea pe un carusel care s-a defectat în timpul utilizării. Adolescenta a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Nouă copii şi un adult, aflaţi în vacanţă la Sinaia, au ajuns la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului orăşenesc cu simptome comune de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la un local din centrul oraşului.

Doi copii de 10 şi 11 ani, căutaţi de poliţiştii din Bucureşti după ce au fost daţi dispăruţi de bunica lor, au fost găsiţi în Constanţa. Ei se află în grija unor specialişti dintr-un centru social, până când poliţiştii vor stabili ce s-a întâmplat.

Mai multe mame cu copiii au fost descoperite la Centrul Ansaloni din Giurgiu, care ar fi trebuit să fie închis pentru renovare.

Pagina 6 din 79