fbpx
 
Parlamentarii georgieni au ajuns luni la încăierări în parlament, în timp ce deputaţii partidului de guvernământ păreau pregătiţi să avanseze un controversat proiect de lege privind „agenţii străini", care a fost criticat de ţările occidentale şi a declanşat proteste în ţară, pentru că este considerat a fi de inspiraţie rusă, relatează Reuters.

Deputații USR Monica Berescu, Oana Țoiu și Viorel Băltărețu au inițiat un proiect de lege (Pl-x nr. 30/2023) prin care se propune eliminarea pragului maximal de investiții în valoare de 200.000 de euro în cazul investițiilor de tip business angels și păstrarea pragului minimal în valoare de 3.000 euro, așa cum este reglementat de Legea nr. 120 din 29 mai 2015; prin care orice persoană fizică poate deveni investitor individual (business angel).

În anul 2023, în România erau 749 de fete care au devenit mame înainte de a împlini 15 ani, țara noastră fiind clasată pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de mame minore sub 15 ani.

Proiectul de lege privind militarii voluntari în termen include pregătire de până la patru luni, costurile fiind acoperite de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN), au declarat, miercuri, surse oficiale din minister pentru Agerpres.

Centrele de inovare digitală vor fi incluse în categoria incubatoarelor de afaceri și, implicit, vor beneficia de facilități din partea autorităților publice, potrivit unui proiect USR de lege adoptat azi de Parlament.

Consumul de alcool în locuri publice precum spitale, școli, biserici, parcuri sau alte locuri publice va fi pedepsit cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat.

Voucherele de vacanţă vor fi acordate numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut iar valoarea acestora va creşte la 1600 de lei, de anul viitor, conform Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

România azilelor de groază
Cazul din centrele de bătrâni arată că România duce lipsă de un cadru legislativ adecvat care să aibă grijă de persoanele vârstnice de care nu mai are nimeni grijă.

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege care stabileşte obligaţia conducătorilor de autovehicule de a folosi, în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă.

Proiectul de lege depus de deputatele USR Monica Berescu si Oana Toiu a fost votat în unanimitate la Senat. Proiectul vine în sprijinul victimelor violenței domestice și oferă soluții pentru două probleme majore cu care se confruntă victimele violenței domestice: statul nu le oferă asistență juridică gratuită și în apel, iar ordinele de protecție emise pe 6 luni aveau o perioadă de valabilitate multe prea scurtă pentru a permite victimelor să se separe cu adevărat de agresor.

Pagina 1 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31