Diana Năcuță a așteptat să se termine toate repartizările, nefiind posturi de profesor de sport în orașul Iași. În septembrie, s-a ivit un post la Colegiul Pedagogic, o altă profesoară intrând în concediu de creștere a copilului. Deși se știa de această eliberare a unui loc în oraș, postul n-a fost scos la repartizarea la care au participat toți cei interesați. Cadre didactice cu medii de titularizare mult mai mari decât fiica senatorului au trebuit să accepte posturi la țară, făcând naveta
Iaşi
În microstagiunea aniversară „Zilele Teatrului Național Iași”, va avea loc lansarea celui mai nou proiect semnat de Radu Afrim, „Zi de bucurie” de Arne Lygre. Evenimentul este programat pe 4 decembrie, de la ora 20:00, la Teatru³.
Un bărbat a fost rănit grav, luni, fiind transportat la spital, după ce a căzut de la etajul şase al unui bloc din municipiul Iaşi. Vecinii susţin că el s-ar fi certat cu iubita, după care s-ar fi aruncat de la etaj.
Casa Auto și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași au lansat vineri, 29 noiembrie, un parteneriat unic, menit să îmbine creativitatea studenților cu eleganța și inovația din domeniul auto.
Vineri, 6 Decembrie 2024, cu ocazia sărbătorii de Moș Nicolae, Ateneul Național din Iași își deschide porțile pentru a dezvălui o atmosferă de poveste la cea de-a IX-a ediție a Pieței de Crăciun.
Polițiștii de frontieră de la Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care intenționa să transporte în Lituania cinci butelii cu agent refrigerant R 134A, deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de materiale.
Actualitate
În microstagiunea aniversară „Zilele Teatrului Național Iași”, va avea loc lansarea celui mai nou proiect semnat de Radu Afrim, „Zi de bucurie” de Arne Lygre. Evenimentul este programat pe 4 decembrie, de la ora 20:00, la Teatru³.
Naţional
Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în „poporul real", el declarând şi că rezultatele de la alegerile parlamentare arată „falimentul partidelor".
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a propus luni un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, UDMR şi USR.
Politică
Internaţional
Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden, care îşi aştepta sentinţa în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în pofida promisiunii anterioare că nu va face acest lucru, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Turism
Cele mai populare destinații de city-break din Europa sunt orașele care atrag anual cel mai mare număr de turiști: Roma, Paris, Londra, Milano, Bruxelles și Barcelona.
S-a înregistrat o creștere semnificativă a cererii de zboruri spre și dinspre Kathmandu, capitala Nepalului, fenomenul fiind justificat de numărul mare de lucrători care vin de acolo pentru a munci în țara noastră.
Călătorii sunt sfătuiți să rezerve biletele de avion cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare. În cazul în care amână mai mult, tarifele se pot scumpi cu până la 60%.
La nivel general, prețul mediu pentru zborurile din septembrie a fost de 141 euro în comparație cu 168 de euro în august.
Economic
Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în „poporul real", el declarând şi că rezultatele de la alegerile parlamentare arată „falimentul partidelor".