Dumitru Oprea despre pericolul crizei în România: „Împrumuturile lui Teodorovici acoperă cheltuielile populiste. Ne vom izbi de un zid, ca în 2008”
Redăm integral declaraţia deputatului PNL Dumitru Oprea:
„Coaliția PSD-ALDE nu a valorificat momentele favorabile de creștere economică create de guvernările anterioare. Le-au sacrificat de dragul populismului şi a măsurilor fiscale aberante, menite să acopere dezechilibrele create de interesele personale sau de grup ale artizanilor celebrului program de guvernare PSD-ALDE.
Pieţele financiare internaţionale continuă să producă efecte în economia mondială, prin căderi care nu și-au găsit încă explicația. Nici o criză mondială nu seamănă cu alta. În astfel de condiții, în afară de mediul privat, specialiştii BNR, consultanţii fiscali şi analiştii economici, nimeni din executiv sau de la Putere nu este îngrijorat de consecinţele unui nou val de recesiune economică. Când spunem nimeni, ne referim, mai precis, la Ministrul de Finanţe, Eugen-Orlando Teodorovici, intrat într-o spirală a derutei fiscale. Cândva un mare critic al trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat, noul Teodorovici, din era Dragnea, a reuşit să-şi dea jos masca de profesionist şi să pună umărul la izbirea economică a României de zidul numit criză.
Semne că ministrul Teodorovici a trecut în tabăra majoritară a servilismului oferit lui Dragnea s-au simțit încă de la discutarea bugetului de stat în Parlament. Atunci s-a comportat ca un veritabil Florin Iordache al Comisiei de Buget-Finanţe. În toiul nopţii, bugetele ministerelor au fost avizate pozitiv, miniștrii neavând timp nici măcar să se așeze pe scaun pentru a-şi susţine «cauza».
Asemenea celuilalt lider «vizionar» al guvernării PSD-ALDE, care, în plină criză, ne convingea că, în România, economia duduie, actualul ministru de finanțe declara că scăderea burselor internaționale nu ne afectează. Iată de ce, în mod cu totul legitim, ne întrebăm care sunt măsurile «de vreme rea» pe care le planifică ministrul Eugen-Orlando Teodorovici în cazul unei noi crize de proporţii pe pieţele financiare? Când vor înceta contractarea împrumuturilor de miliarde de euro doar pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Guvernului? Ce așteptări putem avea de la cea mai iresponsabilă guvernare a României, din ultimii 28 de ani, că ne va asigura trecerea fără pierderi prea mari printr-o eventuală nouă criză economică mondială?„
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Alexandr Dughin, cunoscut drept ideologul lui Putin, a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare X în care spune că „România va face parte din Rusia”
Articole pe subiecte simiare
Alte articole