![cf7f53539acbb7bc95e11b1b0fd8ba71 Îngrijitoarea unei grădinițe din Cugir, lovită cu pumnul în față de mama unui copil](https://reporteris.ro/wp-content/uploads/2024/04/cf7f53539acbb7bc95e11b1b0fd8ba71.jpg)
Îngrijitoarea unei grădinițe din Cugir, lovită cu pumnul în față de mama unui copil
O îngrijitoare a unei grădiniţe din Cugir ar fi fost agresată în incinta instituţiei de învăţământ de către mama unui copil, pe fondul unor discuţii legate de comportamentul fiicei femeii.
Fapta a avut loc în urmă cu o săptămână, iar Poliţia Alba a anunţat joi că în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
„La data de 17 aprilie 2024, în jurul orei 15,15, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată de o femeie de 36 de ani, din Cugir, cu privire la faptul că a fost agresată de o persoană, în timp ce se afla la serviciu, în incinta unei unităţi de învăţământ preşcolar din Cugir. Din primele cercetări, a rezultat că, în dimineaţa zilei de 17 aprilie, în jurul orei 08,30, pe fondul unor discuţii avute cu o femeie de 37 de ani, din Cugir, legate de comportamentul fiicei acesteia, reclamanta, care este angajată ca îngrijitoare la unitatea de învăţământ preşcolar, ar fi fost lovită cu pumnul în faţă”, a informat joi IPJ Alba.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, precum şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest incident.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Șapte copii de la o grădiniță ce aparține de Liceul Silvic din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. Educatoarea este cea care a sunat la 112 și a solicitat ajutor. La momentul apelului, în grădiniță se aflau 14 copii.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole