
Școlile din județul Iași cu cei mai mulți elevi care renunță la studii
Fenomenul abandonului școlar rămâne unul îngrijorător, chiar dacă numărul tinerilor din Iași care renunță la studii este mai mic decât cel înregistrat la nivel național.
Judeţul Iaşi stă mai bine în ceea ce priveşte abandonul şcolar, în comparaţie cu media pe ţară: 0,58 la sută, la sfârşitul anului şcolar 2015-2016. Cei mai mulţi elevi au renunţat la studii în ciclul gimnazial (327, respectiv 0,93%), iar cei mai puţini în clasele primare (83, sau 0,2%). La nivel naţional, cele mai proaspete date provin de la sfârşitul anului 2013-2014, care arată o pondere a abandonurilor de aproape trei ori mai mare în efectivul şcolar: 1,5% (1,3% în învăţământul primar şi 1,9% în cel gimnazial). Conform unei hărţi realizate de IŞJ Iaşi, comunele mai afectate sunt cele de la marginea judeţului: Lungani şi Mironeasa, cu peste 40 de cazuri fiecare, şi Plugari, Moţca, Popeşti, Ţibana, Şcheia, Ciorteşti şi Răducăneni, cu 21 până la 40 de cazuri. De altfel, fenomenul este mult mai pronunţat în mediul rural, 413 cazuri, faţă de 131 înregistrate în oraşele judeţului, informează „Ziarul de Iași”.
Pentru a combate abandonul școlar, IŞJ Iași a elaborat o serie de strategii care acoperă câteva direcţii clare pe un orizont de timp până în 2020. Printre cele enumerate de inspectorul general Genoveva Farcaş se află asigurarea accesului tuturor copiilor la serviciilor educaţionale, începând cu clasa pregătitoare (care este obligatorie) şi încheind cu credibilizarea învăţământului tehnic şi profesional, reintegrarea în sistemul educaţional a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala, deprinderea cadrelor didactice cu practicile de prevenire a abandonului şcolar, dar şi ajutarea părinţilor să conştientizeze rolul de beneficiari indirecţi ai educaţiei.
Conducerea IŞJ a dat un exemplu practic, prin care 40 de elevi au fost „salvaţi“ de la abandon: caravanele organizate în localităţile din judeţ, respectiv deplasarea profesorilor la domiciliul copiilor, şi, în unele cazuri, ajutorul financiar acordat părinţilor.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Peste 50 de ore de Română la Colegiul Național erau neacoperite de normele unor profesori titulari Se lucra cu suplinitori sau la plata cu ora Când actualul prefect și-a manifestat interesul de a se transfera de la Liceul de Informatică, s-a eliberat o normă întreagă O contracandidată a Lucianei Antoci a fost inițiat descalificată de ISJ, din motive care încălcau procedura legală Pentru a nu ieși scandal, concurentei i s-a admis dosarul și i-a fost eliberat postul de profesor la Liceul de Informatică, de unde Antoci anunțase că pleacă La Național, în ultimii 20 de ani nu a mai existat niciun post scos la Titularizare, în ședințele publice din perioada verii Toate posturile se ocupă prin transfer
Articole pe subiecte simiare