Arcadia Spitale si Centre Medicale
Studenții trimit guvernanților cozonac cu rahat și cacao, în semn de nemulțumire pentru bugetul acordat Educației
40a5a083cf083d4822341f4b9f897262_XL

Studenții trimit guvernanților cozonac cu rahat și cacao, în semn de nemulțumire pentru bugetul acordat Educației

Ultima actualizare: 22 decembrie 2021Autor: Vizualizări: 28

40a5a083cf083d4822341f4b9f897262 XL

Liderii studenților anunță că vor merge, miercuri, la Ministerul Educației și la Guvern, pentru a le oferi guvernanților cozonac cu rahat și cacao, în semn de nemulțumire față de bugetul acordat Educației.

„Cozonacul cu rahat este simbol al atitudinii guvernanților – indolență îmbrăcată în vorbe goale – pe care studenții nu o acceptă”, transmite Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Asociația mai spune că recurge la acest gest inedit după ce Guvernul Ciucă a aprobat proiectul de buget după nici o zi lucrătoare de la publicare, fără a organiza o dezbatere publică cu studenții.

„Procentul de 2,28% din PIB alocat educației este rușinos și reprezintă un mesaj privind importanța educației pentru decidenți”, mai transmit cei de la ANOSR.

Studenții au mai cerut o creștere a fondului pentru burse de aproape 120 de milioane de lei, respectiv 0,009% din PIB, jumătate din sumă reprezentând doar ajustarea cu inflația, spun tinerii.

„Este de-a dreptul aberant cum în fila de buget dedicată Ministerului Educației se prevede drept obiectiv corelarea nivelului burselor cu nevoile studenților, pentru a nu se realiza, de fapt, nicio modificare”, adaugă Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, în ziua în care studenții vor duce cozonac cu rahat și cacao guvernanților.

Bugetul Ministerului Educației va fi, în 2022, de 29,98 miliarde de lei, potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanțelor. Este cea mai mică alocare din ultimii 4 ani către acest minister, arată o analiză Edupedu.ro, realizată pe baza datelor publicate de Ministerul Finanțelor și Institutul Național de Statistică.

 

Sursa: Europa FM

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Laura Codruţa Kovesi, către studenţii ieşeni: Avem multe motive să fim mândri de drumul pe care l-am urmat ca europeni şi ar trebui să avem mai multă încredere în noi
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Universitatea Tehnică investește în modernizarea campusului pentru a crește confortul și siguranța studenților