
USLIP Iași: Răspuns la adresa Ministerului Educației Naționale
În urma comunicatului transmis de către Ministerul Educației Naționale ca reacție la boicotarea simulărilor de către cadrele didactice ne simțim datori să facem următoarele precizări:
- Cu liderii naționali nu s-a negociat nimic, ci doar li s-au prezentat grilele, fără a avea și termenul de comparație cu celelalte domenii din zona bugetară.
- În urma majorării de 20% de la 01.03.2018, cel mai mare salariu din învățământul preuniversitar va fi de aproximativ 3.000 lei, mai mic decât al unei infirmiere sau al unui brancardier și aproximativ egal cu al unei femei de serviciu dintr-o primărie din zonă rurală.
- Dacă Ministerul susține ipocrit că unele cadre didactice își fac cerere de prelungire a activității, nu înțelegem de ce nu se poate accepta ideea că unii profesori doresc să se pensioneze mai repede (cu trei ani) ținând cont de stresul existent în sistem.
- Înțelegem îngrijorarea Ministerului legată de pregătirea elevilor pentru Evaluarea Naţională, cu care de altfel empatizăm. În același timp însă dorim să le spunem că și angajații din educație merită o viață mai bună.
Dacă luni, 05.03.2018, vor fi 1000 de unități școlare în care simularea Evaluării Naţionale va fi perturbată, există riscul ca la simularea examenului de Bacalaureat să participe angajați din câteva mii de unități școlare din toată țara.
Solicităm Domnului Liviu Dragnea, adevăratul decident din zona economică și socială să accepte în regim de urgență discuții cu reprezentanții FSLI pentru a dezamorsa o criză care poate avea consecințe mult mai grave în viitorul apropiat.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie, a anunțat joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat Sorin Ion.
Articole pe subiecte simiare