
Ciocnire între două tramvaie, în stația de la Filarmonică. Unul dintre mijloacele de transport în comun ar fi rămas fără frâne
Două tramvaie CTP Iași s-au ciocnit duminică dimineața în stația de la Filarmonică. Din fericire, nu au existat victime.
În accident au fost implicate un tramvai nou Bozankaya și unul GT4, primul suferind câteva avarii vizibile care necesită reparații.
Tramvaiul GT4 cu numărul de parc 105 avea montat sistemul anticoliziune.
Tramvaiul Bozankaya ajunge la aproximativ 2 milioane de euro (9,2 milioane de lei).
„În această dimineață, în jurul orei 9:00, un accident a avut loc în stația Filarmonică, între două tramvaie. Incidentul a fost provocat de un tramvai care circula din spate și a intrat în coliziune cu un alt vagon aflat deja în stație. În acest moment se află în desfășurare cercetarea preliminară a incidentului. În acest context, urmează să fie luate declarațiile vatmanului care conducea tramvaiului din spate. De asemenea, în cursul zilei de mâine, va fi realizat un test al vagonului implicat în coliziune, împreună cu o comisie tehnică și cu prezența vatmanului, pentru a se constata starea tehnica a tramvaiului și pentru a clarifica toate circumstanțele accidentului. În urma incidentului nu au rezultat victime”, au afirmat reprezentanții CTP Iași.
Surse interne spun că vatmanul din tramvaiul GT4 a rămas complet fără tensiune 24 V.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Scandalul dintre un vatman și o șoferiță din Iași, care nu i-ar fi acordat prioritate, este anchetat de poliție și de conducerea companiei de transport public.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare