
Tudor Cihodaru, acuzat că a luat 1.500 de euro de la Huawei pentru o scrisoare deschisă în Parlamentul European
Procurorii belgieni investighează dacă Huawei a făcut plăţi ilegale pentru a obţine o scrisoare deschisă scrisă şi semnată de opt parlamentari europeni, dintre care trei sunt români, care apăra, în 2021, interesele gigantului tehnologic chinez, potrivit documentelor judiciare văzute de POLITICO. Fiecărui cosemnatar al scrisorii i s-ar fi oferit 1.500 de euro, afirmă judecătorul de instrucţie în descrierea anchetei belgiene. Cei trei europarlamentari români ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor Ciuhodaru, scrie stiripesurse.ro.
Luna aceasta, autorităţile belgiene au făcut percheziţii la 21 de adrese, ca parte a unei anchete privind „corupţia activă din Parlamentul European”, care „a avantajat Huawei”. Anchetatorii analizează „cadouri excesive” sau „remuneraţii pentru luarea de poziţii politice” care au avut loc „din 2021 până în prezent”, au declarat procurorii. Într-un al doilea test major de responsabilitate pentru Parlamentul European după scandalul Qatargate din 2022, patru persoane au fost acuzate de corupţie şi organizare criminală şi una de spălare de bani, a anunţat săptămâna trecută procuratura belgiană.
Potrivit unui mandat de arestare văzut de POLITICO, prezentat iniţial de cotidianul italian La Repubblica, o parte esenţială a investigaţiei se axează pe o scrisoare trimisă de opt deputaţi europeni în februarie 2021 către trei comisari europeni, în care aceştia susţin că tensiunile geopolitice nu ar trebui să împiedice dezvoltarea echipamentelor 5G în Europa. Scrisoarea respectivă, deşi nu menţionează explicit Huawei, este văzută ca promovând interesele companiei chineze, deoarece a fost trimisă în momentul în care mai multe guverne ale UE luau măsuri care urmăreau să limiteze utilizarea de către operatorii de telecomunicaţii a echipamentelor chineze, susţinând că implicarea Beijingului prezintă riscuri de spionaj, supraveghere şi potenţială dependenţă economică.
Deputatul conservator italian Fulvio Martusciello, unul dintre semnatari, a postat scrisoarea pro-Huawei pe X la 15 februarie 2021, dar a şters-o ulterior. Fostul său consilier parlamentar şi asistenta sa au fost arestaţi în legătură cu ancheta Huawei, potrivit avocaţilor lor. Contractul asistentei a fost acum suspendat.
Potrivit discuţiilor cu trei foşti oficiali Huawei, scrisoarea din 2021 postată de Martusciello a fost menită să contracareze o altă scrisoare deschisă din octombrie 2020, în care peste 40 de parlamentari au îndemnat Comisia Europeană să impună controale mai stricte privind utilizarea echipamentelor chineze în Europa.
În descrierea anchetei belgiene, judecătorul de instrucţie însărcinat cu cazul spune: „O sumă de 15.000 euro a fost oferită autorului scrisorii 5G, în timp ce fiecărui cosemnatar i s-a oferit 1.500 de euro”.
„Această tranzacţie sau propunere de tranzacţie ar fi fost aprobată de directorii chinezi ai HUAWEI, în special de biroul din Bruxelles”, se mai arată în document. Directorul este identificat doar ca Abraham L.
Ce spun parlamentarii români acuzați
Rămâne neclar dacă vreunul dintre co-semnatarii scrisorii din 2021 este investigat de autorităţile belgiene în cadrul anchetei privind corupţia Huawei, dar mai mulţi dintre aceşti actuali şi foşti membri ai Parlamentului European se străduiesc acum să se distanţeze de aceasta, notează POLITICO. Publicaţia de la Bruxelles i-a întrebat pe toţi aceştia despre implicarea lor. Cei care au răspuns au spus că nu au fost contactaţi de autorităţi cu privire la scrisoare.
Fostul europarlamentar român Cristian-Silviu Buşoi (PNL) a declarat că nu a consimţit niciodată să semneze. „M-am uitat prin e-mailul meu oficial şi nu am găsit nicio corespondenţă referitoare la această scrisoare”, a spus el într-o declaraţie scrisă. „De asemenea, nu-mi amintesc să-i fi dat consimţământul verbal domnului Martusciello, aşa cum se obişnuieşte uneori atunci când colegii caută sprijin pentru iniţiativele lor”, a mai spus el, adăugând că nici el, nici personalul său nu au primit vreo compensaţie şi nici nu aveau cunoştinţă de vreo schemă legată de semnarea scrisorii.
Conservatorul român Daniel Buda (PNL), de asemenea semnatar, a atribuit implicarea sa echipei sale, declarând că a fost informat prin intermediul unui briefing pregătit de personalul biroului său. „Sprijinul meu a fost determinat exclusiv de preocupările privind infrastructura digitală rurală, nefiind influenţat de părţi externe”, a declarat el într-un răspuns prin e-mail. El a adăugat că nu a fost contactat de nicio autoritate de anchetă în legătură cu scrisoarea şi că nici el, nici echipa sa nu au primit bani în schimbul semnăturii sale. „Nu am avut cunoştinţă – nici atunci, nici acum – că în spatele acestei scrisori sau activităţi ar putea exista o astfel de schemă”, a declarat el pentru POLITICO într-o comunicare scrisă.
Fostul deputat social-democrat român Tudor Ciuhodaru nu a răspuns solicitărilor de comentarii, precizează POLITICO.
Într-o scrisoare adresată preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, 28 de membri ai legislativului au îndemnat instituţia să „suspende temporar orice deputat european, suspectat în mod credibil de implicare, de la orice activitate parlamentară legată de interesele chineze”.
Sursa: stiripesurse.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O fostă asistentă de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de trafic de influenţă în formă continuată.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole