Arcadia Spitale si Centre Medicale
Alexandru Cumpănașu, achitat în dosarul în care a mințit că are studii superioare pentru a se angaja expert IT
abf08b45e581d1ea8ec1d636d4ebac2c

Alexandru Cumpănașu, achitat în dosarul în care a mințit că are studii superioare pentru a se angaja expert IT

Ultima actualizare: 18 iunie 2024Autor: Vizualizări: 19
Tribunalul Bucureşti a dispus marţi achitarea lui Alexandru Cumpănaşu, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA după ce a minţit că are studii superioare pentru a se angaja expert IT într-un proiect cu fonduri europene derulat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Trimis în judecată în decembrie 2022 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (în forma instigării) la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, Alexandru Cumpănaşu a fost achitat de un judecător de la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA.
În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a proiectului finanţat din fonduri europene ce avea ca obiect ‘Consolidarea cadrului pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi pentru stabilirea dezvoltării la nivel local’, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condiţiile în care acesta nu îndeplinea cerinţele fişei postului (acelea de a deţine o diplomă de studii universitare şi de a avea experienţă în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deşi inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condiţiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru”, spunea DNA la momentul trimiterii în judecată.
Conform DNA, Alexandru Cumpănaşu ar fi obţinut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuţie pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv.

REPORTERIS îți recomandă și ...
DNA și statul român trebuie să plătească daune de aproape 200.000 de lei fostului procuror șef al PCA Ploiești

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Alexandru Cumpănașu, acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri europene
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fostul primar al municipiului Câmpina, achitat definitiv în dosarul de trafic de influenţă şi abuz în serviciu