
Autoutilitară furată din Italia, depistată pe autostrada A1. Transporta obiecte de bricolaj profesionale, laptopuri şi un generator de curent
O autoutilitară care ar fi fost furată din Italia a fost depistată de poliţişti pe autostrada A1 Deva – Nădlac, în judeţul Arad. Aceasta transporta obiecte de bricolaj profesionale, laptopuri şi un generator de curent.
„La data de 23 mai a.c., în jurul orei 10.40, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostradă A1 Deva-Nădlac împreună cu cei ai Sectorului de Poliţie de Frontieră Nădlac au depistat un bărbat de 24 de ani, din judeţul Timiş, în timp ce conducea o autoutilitară pe A1. Din verificările efectuate a reieşit că autoutilitara, încărcată cu mai multe scule şi unelte de bricolaj, ar fi fost sustrasă din Italia, prejudiciul fiind de aproximativ 150.000 de euro”, a transmis IPJ Arad.
Autoutilitara este şi ea una nouă, anul de fabricaţie fiind 2023.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în acest caz.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O fată de 17 ani, împreună cu fiica ei de doar 10 luni, a fost găsită cerșind la un semafor din regiunea Puglia, Italia. Bărbatul care le supraveghea din umbră a fost reținut.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole