
Avocatul care a provocat tragedia de la Granit a fost trimis în judecată. Ce acuzații îi aduc procurorii
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a avocatului Victor Ion Axinte, autorul groaznicului accident de la Granit în urma căruia au murit doi tineri. Procurorii îl acuză de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
„În seara zilei de 22.03.2017, după ce a consumat băuturi alcoolice în incinta unui restaurant, inculpatul AXINTE VICTOR ION a condus un autoturism pe străzile din mun. Iaşi, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 2,05 g/litru alcool pur în sânge.
La intersecţia bulevardului Socola cu strada Bucium, datorită stării de ebrietate şi vitezei de deplasare (aproximativ 155 km/h), inculpatul AXINTE VICTOR ION a izbit din spate un alt autoturism ce tocmai plecase de la semafor pe aceeaşi bandă de circulaţie şi în aceeaşi direcţie, proiectându-l pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu un autoturism echipat taxi.
În urma impactului deosebit de violent a rezultat decesul a două persoane aflate în autoturismul lovit din spate de autoturismul condus de inculpat.”
Dosarul va fi judecat de magistrații Curții de Apel Iaşi.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat de 27 de ani, fost contractor militar în Congo pentru o firmă controlată de Horaţiu Potra, a fost trimis în judecată pentru proxenetism, tentativă de omor şi tulburarea ordinii publice.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole