Palas Mall Iasi
Curtea de Apel Constanța a decis începerea judecării arhiepiscopului Teodosie, acuzat de cumpărare de influență

Curtea de Apel Constanța a decis începerea judecării arhiepiscopului Teodosie, acuzat de cumpărare de influență

Ultima actualizare: 14 noiembrie 2024Autor: Vizualizări: 140
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au respins joi, ca fiind nefondată, cererea arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, privind constatarea nelegalităţii actelor de urmărire penală întocmite de procurorii anticorupţie în dosarul în care înaltul ierarh a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă.

Decizia instanţei de judecată, prin care poate începe judecarea în dosar, nu este definitivă, putând fi contestată în trei zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Respinsă ca nefondată a fost şi cererea de constatare a nelegalităţilor privind cercetarea penală, solicitare a consilierului din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, Petre Ilie, cercetat alături de IPS Teodosie, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

„Respinge, ca nefondate, cererile privind constatarea neregularităţii actului de sesizare, nelegalitatea actelor de urmărire penală şi neloialitatea administrării probatoriului, formulate de către inculpaţii Petrescu Teodosie şi Petre Ilie. În baza (…)constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr 183/9/P/2023 întocmit la data de 26.04.2024 de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie- Serviciul Teritorial Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Petrescu Teodosie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, (…) şi Petre Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, (…). În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală, dispune începerea judecăţii în cauza privindu-i pe inculpaţii Petrescu Teodosie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, (…)şi Petre Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, (…). Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 (trei) zile de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.11.2024″, se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor.

REPORTERIS îți recomandă și ...
De câte ori spune ÎPS Teodosie că trebuie doi soți „să se bucure de plăcerile trupești”. În niciun caz în fiecare zi

În mai 2024, arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă; P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă”, a informat DNA printr-un comunicat de presă.

Conform rechizitoriului procurorilor, în iulie 2023, arhiepiscopul Teodosie Petrescu i-ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) 160.000 de lei, reprezentând 20% din suma de 800.000 de lei pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 de lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

„În context (…), inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promişi (160.000 lei), respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanţă fictiv”, au arătat anchetatorii.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

REPORTERIS îți recomandă și ...
CNCD, obligat de instanță să se pronunțe după declarațiile lui IPS Teodosie despre femei

Editorial

Ateneu Iași

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Doi bărbaţi condamnaţi pentru furt calificat şi pentru trafic de migranţi, aduşi în ţară din Franţa şi din Austria
Palas Iasi

Alte articole