Arcadia Spitale si Centre Medicale
Doi soți, arestați pentru omorârea fetiței lor, la aproape doi ani de la comiterea faptei
649ce31c1f705f9696b8f06d1155d4bf_XL

Doi soți, arestați pentru omorârea fetiței lor, la aproape doi ani de la comiterea faptei

Ultima actualizare: 3 aprilie 2023Autor: Vizualizări: 25
Doi soţi au fost arestaţi preventiv pentru omorârea fetiţei lor, măsura fiind luată la aproape doi ani de la momentul faptei, anchetatorii stabilind că minora a avut o moarte violentă, ca urmare a unor arsuri grave pe care le-a suferit, iar părinţii acesteia nu au luat nicio măsură pentru a-i asigura îngrijirile medicale necesare.

Potrivit unui comunicat postat, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, victima avea vârsta de doi ani şi 10 luni, iar părinţii acesteia au fost arestaţi preventiv la data de 1 aprilie.
Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu în acest caz, la data de 27 octombrie 2021, iar cercetările s-au desfăşurat iniţial cu privire la comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă în infracţiunea de omor asupra unui membru de familie şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât la acel moment au rezultat indicii temeinice cu privire la comiterea unei infracţiuni cu intenţie contra vieţii.
„În fapt, a rezultat că în seara de 26.10.2021, în jurul orei 22,00, aflându-se în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, victima M.A.P., în timpul băii de seară, a suferit arsuri cu apă fierbinte, de grad II-III, pe 54% din suprafaţă corporală, după care, în intervalul orar 22,00 – 05,00, nici inculpatul M.H. nici soţia acestuia M.M.D, deşi, în calitate de părinţi, aveau obligaţia legală de acţiona în sensul asigurării accesului, de urgenţă, la îngrijiri medicale de specialitate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate, deşi copilul a dat semne vizibile de suferinţă. Decesul victimei a fost constatat de echipajul de la ambulanţă solicitat de martorul L.C., proprietarul imobilului, la data de 27.10.2022, ora 05,00″, arată sursa citată.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală (autopsie), moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute urmare a arsurilor, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.
„Propunerea de arestare preventivă a fost formulată la momentul la care din probe certe, după administrarea unui probatoriu complex, a rezultat că împotriva celor doi părinţi poate fi susţinută o acuzaţie în materie penală sub aspectul comiterii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie”, se mai precizează în comunicat.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea IJP Prahova-Serviciul de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Ploieşti.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, Corina Nicola, a declarat, pentru Agerpres, că domiciliul legal şi de fapt al părinţilor este în judeţul Călăraşi.
Cei doi inculpaţi mai au doi copii minori, care se află în sistemul de protecţie la DGASPC Călăraşi dinaintea arestării preventive, a precizat sursa citată.
„Din verificările efectuate la nivelul instituţiei noastre, nu a fost nicio sesizare cu privire la această situaţie. Ulterior am aflat că domiciliul părinţilor, legal şi în fapt, este în judeţul Călăraşi. Din informaţiile primite de noi şi ce am aflat de la colegii de la primării, incidentul s-a petrecut în octombrie 2021, când familia se afla ocazional într-o comună din judeţul Prahova. La momentul de faţă, familia mai are doi copii minori, fetiţe de circa 3-4 ani, care sunt în sistemul de protecţie la DGASPC Călăraşi. Copiii se aflau deja în sistemul de protecţie dinaintea arestării preventive a părinţilor”, a declarat Corina Nicola. 

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fetiță de doi ani, căzută de la etajul 3 al unui hotel din Eforie Nord: a fost găsită în iarbă de un turist

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale
REPORTERIS îți recomandă și ...
Sorin Oprescu poate fi eliberat în Grecia după ce plătește cauțiunea de... 5.000 de euro

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fetiță din Lunca Pașcani, înecată în Siret: avea doar 12 ani
Palas Iasi

Alte articole