Două persoane, plasate sub control judiciar în dosarul în care Bianca Drăguşanu este acuzată de evaziune. Ce spun procurorii
0cece1e8fc71152aff78d63f22e17fdc

Două persoane, plasate sub control judiciar în dosarul în care Bianca Drăguşanu este acuzată de evaziune. Ce spun procurorii

Ultima actualizare: 19 iulie 2024Autor: Vizualizări: 22
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus măsura controlului judiciar faţă de fostul poliţist local şi soţia acestuia, în dosarul în care Bianca Dăguşanu este acuzată de evaziune fiscală în formă continuată.

Cei doi fuseseră reţinuţi în cursul serii de joi.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Sectorului 4 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au pus în executare în data de 18.07.2024 un număr de 6 mandate de percheziţie domiciliară pe raza mun. Bucuresti într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul vânzărilor de articole vestimentare de lux. În urma punerii în aplicare a mandatelor de perchezitie domiciliară au fost identificate şi ridicate înscrisuri, un laptop, 3 telefoane mobile, precum şi peste 700 de articole vestimentare, în valoare totală de aproximativ 600.000 de lei”, au transmis, vineri, procurorii.

Aceştia anunţă că, joi, au pus în mişcare acţiunea penală faţă de doi inculpaţi, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, fiind instrumentate 85 de acte materiale.

„În fapt, în sarcina acestora s-a reţinut că, în perioada 25.01.2018 – 25.01.2024, în calitate de administratori de fapt şi de drept ai unei societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, au omis să evidenţieze în declaraţiile fiscale ale societăţii venituri realizate în perioada 13.12.2017 – 31.12.2023, în cuantum de 2.354.752 lei, obţinute în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 331.509 lei. Tot la data de 19.07.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus faţă de cei doi inculpaţi măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19.07.2024 şi până la data de 16.09.2024, inclusiv”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Victor Ciorbea spune că nu poate ataca la Curtea Constituțională ordonanța de modificare a codurilor penale

De asemenea, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor şi ale societăţii până la concurenţa sumei de 331.509 lei.

Cele două persoane reţinute sunt un fost poliţist local şi soţia acestuia, care au fost reţinuţi în urmă cu o zi.

În dosar este vizată și Bianca Drăguşanu, aceasta fiind acuzată că aducea haine din Turcia şi le vindea sub marcă proprie, fără a declara veniturile. Vânzările se făceau online.

 

Sursa: News.ro

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Ateneu Iași - program ianuarie 2025

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
UPDATE. Nelu Tătaru, audiat la DNA Iași în dosarul de luare de mită: „Nu am emoții, știu că am adevărul de partea mea”
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
„Operațiunea Jupiter”, cu sute de percheziții la persoane suspectate de infracțiuni financiare și de natură judiciară (VIDEO)
Palas Iasi

Alte articole