Arcadia Spitale si Centre Medicale
Fostul procuror-șef al DNA Ploiești Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu, achitați
255e70bfedb479f2bf3b7756f0db5350

Fostul procuror-șef al DNA Ploiești Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu, achitați

Ultima actualizare: 21 iunie 2023Autor: Vizualizări: 50
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost achitaţi, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care sunt judecaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Decizia nu este definitivă.
Lucian Onea şi Mircea Negulescu au fost trimişi în judecată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Parchetul General transmitea, într-un comunicat, că Lucian Onea este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acelaşi dosar, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii de la SIIJ susţineau că Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat, în cursul lunii mai 2015, pe un martor (fostul deputat Vlad Cosma – n.r.) să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane – locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul.
Onea mai este acuzat că a dispus, cu ajutorul lui Negulescu, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.
Totodată, Lucian Onea este acuzat că a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător.
„În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunţ şi a unor tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari”, explica Parchetul.
Potrivit acestuia, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au constrâns pe fostul deputat Vlad Cosma ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma. Ca urmare, acesta ar fi întocmit în fals o sesizarea privind mita electorală. Documentele false au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Frații Tate au plecat de la sediul DIICOT direct în Dubai. „Câteodată, în viață meriți ceva bun, meriți ceva rău…”

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Horațiu Potra, îndemn la revoltă armată: Ieșiți cu armele și arestați-i pe toți cei care au dat lovitura de stat
Amtibiotice Iasi

Articole pe subiecte simiare

Alte articole