Frații Tate, audiați la sediul DIICOT într-un nou dosar penal (surse)
Fraţii Andrew şi Tristan Tate vor fi aduşi miercuri la DIICOT pentru a fi audiaţi într-un nou dosar ce vizează infracţiunile de trafic de minori şi act sexual cu un minor, potrivit unor surse judiciare.
IGPR şi DIICOT au anunţat că au loc patru percheziţii miercuri dimineaţă în judeţul Ilfov şi în Capitală, în acest dosar.
„Astăzi, 21 august, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Ilfov şi municipiului Bucureşti”, arată sursele citate.
Activităţile se desfăşoară într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălarea banilor.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT – Structura Centrală.
Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, au fost trimişi în judecată într-un alt dosar pe 20 iunie 2023, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.
Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat, joi, 12 percheziţii domiciliare, în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Editorial
Panorama
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole