
G4Media : Procurori amenințați cu neplata salariilor dacă vor suspenda activitatea
Prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Dolj, Marin Rogoveanu, i-a amenințat pe procurorii care au cerut, joi, suspendarea activității că nu le va plăti salariile dacă vor iniția acțiunea de protest, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestora, doi procurori au solicitat, joi, în Adunarea Generală a procurorilor de la parchetul de pe lângă tribunalul Dolj suspendarea activității în semn de protest față de OUG 7 și în semn de solidaritate cu magistrații din țară.
”Solicitarea celor doi n-a mai fost discutată în urma amenințărilor procurorului șef Rogoveanu. I-a amenințat explicit că el, în calitate de ordonator de credit, nu plătește salariile procurorilor care suspendă activitatea. A spus că nu le va plăti salariile nici procurorilor de pe lângă judecătoria Craiova, care au intrat deja în acțiunea de suspendare a activității”, au declarat pentru G4Media.ro surse locale.
Potrivit acestora, prim-procurorul Rogoveanu ar mai fi amenințat cu sesizări la Inspecția Judiciară împotriva procurorilor care suspendă activitatea. Suspendarea activității procurorilor, susțin sursele citate, nu înseamnă încetarea totală a muncii de procuror, cazurile grave sau urgente urmând să fie instrumentate, majoritatea având acest caracter urgent.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Doi participanți la protestul de luni din Piața Victoriei, unde au avut loc ciocniri violente între manifestanți forețele de ordine, au fost reținuți pentru ultraj, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Articole pe subiecte simiare